Peditel, povestea telemedicinei pentru copii şi părinţi, cu peste un milion de apeluri în 12 ani

Peditel a depăşit până acum un milion de apeluri preluate, iar fundaţia care îl operează a marcat momentul cu o gală la care şi-a premiat medicii şi voluntarii. Evenimentul a avut şi rolul de a face publică următoarea ţintă a serviciului, asigurat integral din sponsorizări, donaţii şi redirecţionări de taxe: un milion de apeluri pe an, din ţară şi diaspora, din 2030. Ar însemna 6 linii de gardă simultane, cu 200-250 de medici; circa un sfert din pediatrii din România.

Pe scenă au urcat şi ambasadorii proiectului, cunoscuta critică de film Irina Margareta Nistor şi actorul Bogdan Bob Rădulescu, care s-a alăturat poveştii Peditel tocmai ca părinte de copil mic, care a căutat o opinie medicală rapidă. De altfel, şi prefecta Maria Forna, mamă a trei copii, toţi sub 10 ani, a mărturisit că „nu pot număra degetele de la o mână de câte ori am sunat la ei”.

Povestea unui tată în pijama, ajuns cu copilul la Urgenţe

Declicul pentru ceea ce avea să devină un proiect-pionier în telemedicină – mult înainte ca pandemia să o transforme în practică uzuală – s-a produs în 2009, în mintea lui Cătălin Chiş, programator şi antreprenor.

Rămăsese singur acasă cu băiatul său mic, când o febră ridicată l-a făcut să fugă la Urgenţe, panicat şi în pijama. Era la prima experienţă de acest fel şi se aştepta să fie primit/tratat. A rămas cu un gust mai degrabă amar, luat la rost şi ajungând să se simtă aproape vinovat că a ajuns la Urgenţe. A fost nevoie de un telefon „magic”, ceea ce dorea să evite, ca situaţia să fie dreasă.

A fost momentul în care şi-a propus să facă ceva pentru a schimba lucrurile în bine, pentru cei care trec prin situaţii asemănătoare. A preluat platforma online a unei comunităţi de părinţi – Părinţi Clujeni, devenită ulterior Părinţi din România. Au mai trecut încă câţiva ani până ca, în 2014, ajutorul la care se gândea să ia forma unui serviciu de telemedicină, gratuit, non-stop.

Asta după ce echipei sale i s-a alăturat Cristina Grigore, profesoară de istorie cu experienţă anterioară în ONG-uri, director executiv, încă de atunci, al fundaţiei.

„Am vrut pur şi simplu să ajutăm. E la modă să spui că ONG-urile suplinesc statul, dar nu am avut aroganţe din acestea. Am pornit pur şi simplu de la experienţa personală a lui Cătălin şi am ştiut că părinţii au această nevoie”, povesteşte pentru Cotidianul.ro, Cristina Grigore.

Nevoia de sfaturi medicale rapide

Nevoia era cât se poate de concretă: medicii de familie nu sunt disponibili întotdeauna seara, în weekend sau de sărbători, iar părinții ajungeau la unitățile de primire a urgențelor pentru situații care nu reprezentau neapărat urgențe medicale. În același timp, sistemul medical se confrunta cu lipsa medicilor și cu plecarea multora dintre ei din România.

„Când am început, era în plin exod al medicilor români”, rememorează ea.

Peditel a început în 2014, la Cluj, ca un proiect local. În primul an a înregistrat sub 7.000 de apeluri, majoritatea covârșitoare venind din Cluj. Era mai mult decât un serviciu: era și o perioadă de validare a ideii. Datele urmau să arate dacă nevoia exista cu adevărat și dacă proiectul putea fi extins.

În 2015, Peditel a devenit național, deschis ulterior şi românilor din străinătate. În paralel au început, spune Cristina, „crizele continue”.

Anii în care proiectul putea să dispară

Perioada 2015–2018 este, în perspectiva Cristinei, cea mai dificilă din istoria Peditel. Nu a existat o singură criză, ci mai multe simultan: lipsă de medici, probleme administrative și tehnice, finanțare instabilă.

Organizația fusese gândită aproape ca un startup – obiective, analiză de impact –, dar nu era propriu-zis unul, ci o fundație fără activitate economică. Accesul la finanțare bancară era dificil. În primii ani, sprijinul Fundației Vodafone a fost esențial. În perioada 2014–2015, finanțarea a acoperit inclusiv medicii, personalul, tehnologia, promovarea și infrastructura necesară funcționării serviciului.

Când banii nu erau suficienți, proiectul trebuia să găsească rapid alte soluții. În 2015, o finanțare importantă a venit de la Primăria Cluj-Napoca, prin mecanismul prevăzut de Legea 350, și a reprezentat aproximativ 60% din bugetul acelui an, potrivit Cristinei.

În același timp, numărul apelurilor creștea, iar echipa era prea mică. Peditel a început cu nouă medici, iar unii dintre ei ajungeau să facă 17–21 de gărzi pe lună.

Dar cea mai serioasă lovitură a fost, în 2015, rupture oficială de partenerul instituțional inițial, cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj, ai cărui medici lucrau la Peditel.

Cu câteva luni înainte, spitalul şi Consiliul Judeţean Cluj au decis să deschidă propriul serviciu de telemedicină pediatrică – Alopedi; este funcţional şi azi, cu acoperire însă mai redusă faţă de Peditel. Conducerea spitalului a interzis, în paralel, medicilor de acolo să lucreze la Peditel.

La început, Cristina a luat situația personal şi nu înţelegea de ce s-a creat impresia unei concurenţe, care a început de fapt ca o colaborare. Mai ales că lucrurile nu ar fi fost transmise foarte transparent, spune ea.

„Eu nu eram medic”, spune Cristina despre una dintre dificultățile începutului. A ajuns însă să studieze inclusiv modele de management medical din alte țări și să înțeleagă că un astfel de serviciu nu trebuie neapărat condus de medici; se întâmplă, de altfel, şi în prezent în numeroase spitale publice.

Astfel, în mai 2015, Peditel a trebuit să se reconstruiască aproape de la zero. Timp de trei săptămâni, serviciul a fost în reorganizare. Echipa medicală trebuia refăcută, iar infrastructura informatică regândită şi reconstruită. Dintr-un serviciu care rămăsese fără medici, Cristina Grigore și colegii ei au reușit să formeze din nou o echipă de nouă pediatri. Şi să ducă proiectul mai departe.

„Noi alegem să fim acolo”

Poate că una dintre cele mai importante schimbări produse în acei ani nu a fost una tehnică, ci una de perspectivă. În momentele de criză, echipa s-a întrebat dacă merită să continue. Nimeni nu îi obliga să facă acest lucru.

„Am realizat că nu ne obligă nimeni să salvăm pe nimeni. Noi alegem să fim acolo. Şi asta ne-a luat cumva din presiune”, povesteşte Cristina.

Din această alegere s-a construit ceea ce numește, retrospectiv, reziliența organizației.

În 2021, când contextul războiului și al refugiaților a dus la pierderea unui finanțator important, Peditel era deja mai bine pregătit să reziste. Dacă era nevoie, putea reduce temporar capacitatea de la două linii de gardă la una și să continue să funcționeze.

Între timp, și tehnologia s-a schimbat. Primele experimente online au apărut în 2016–2017. La început, medicii lucrau fizic într-un spațiu al organizației. Treptat, modelul s-a extins către medici din alte județe și a devenit unul online.

Când a fost declarată starea de urgenţă din cauza pandemiei de Covid în România, în martie 2020 – când Cristina a şi dat naştere unui copil –, serviciul era mutat deja în mediul virtual, în urma semnalelor românilor din diaspora.

Astăzi, Peditel funcționează printr-un sistem informatic securizat, atât la preluarea, cât şi la centralizarea şi transmiterea datelor. Apelurile sunt anonimizate, ceea ce oferă mai multă lejeritate şi francheţe chiar din partea părinţilor care sună, spune Cristina. Reperul după care sunt identificaţi e numărul de telefon.

De la 19 de apeluri pe zi la sute de mii

Proiectul a început cu o singură linie de gardă şi a ajuns în prezent la două permanente. În 60% din timp funcţionează chiar trei. În paralel, Peditel a introdus un sistem flexibil de pontaj, în care medicii își declară din timp disponibilitatea și pot prelua intervale de lucru de una până la zece ore.

Pentru Cristina, aceasta este și o problemă de siguranță medicală. Ea critică modelul gărzilor foarte lungi și susține că un medic nu ar trebui să fie nevoit să lucreze zeci de ore consecutiv.

În prezent, echipa numără aproximativ 54 de medici, din 11 orașe din România, la care se adaugă câte unul din Germania și Belgia. Unii lucrează în spitale de stat, alţii în privat, unii în ambele, iar alţii doar cu Peditel. Dacă pentru public serviciul este complet gratuit, medicii sunt plătiţi din fondurile fundaţiei, cu aproximativ 20 de euro/oră brut.

În același timp, serviciul a trecut de la aproximativ 19 apeluri pe zi la peste 500, în medie, zilnic. În 2020, „când lumea ne suna nu doar pentru probleme pediatrice, ci şi de adulţi, spitalele fiind blocate pe fondul Covid”, au fost atinse 100.000 de apeluri. Cifrele au continuat să crească, iar în 2025 au ajuns la peste 200.000, estimarea fiind de circa 250.000 pentru anul în curs.

Creșterea a obligat organizația să se uite și la calitatea răspunsului. Dacă în 2024 aproximativ 30% dintre apeluri rămâneau fără răspuns, în 2025 procentul a scăzut la sub 5%, spune Cristina. Obiectivul este ca timpul mediu de așteptare să rămână sub zece minute, subliniază ea.

Durata medie a convorbirii e de şase minute.

Când părintele nu mai ajunge inutil la spital

Pentru Cristina, miza Peditel nu este ca medicul să răspundă cât mai repede și să închidă apelul cât mai repede. Miza este ca problema copilului să fie înțeleasă și ca familia să ajungă la nivelul de îngrijire de care are cu adevărat nevoie.

Uneori, asta înseamnă un apel lung. Cristina povestește despre un apel de aproximativ 90 de minute și spune că un caz dificil nu poate fi judecat după durata conversației.

Peste două treimi din cazuri – aproximativ 77% – se rezolvă prin sfat medical la domiciliu, în timp ce urgențele medicale propriu-zise reprezintă sub 2% din total. Alte cazuri sunt direcționate către medicul de familie, specialist, camera de gardă sau 112, în funcție de gravitate.

Aici se află, în viziunea Cristinei, una dintre valorile telemedicinei: să nu transformi automat îngrijorarea unui părinte într-un drum către spital.

Un copil care poate fi evaluat și orientat de la domiciliu înseamnă mai puțin timp pierdut pentru familie și mai puțină presiune pusă pe sistemul medical.

Încrederea, construită apel cu apel

La început, unii părinți sunau la Peditel cerând direct antibiotice sau ofereau foarte puține informații. În timp, relația s-a schimbat.

Astăzi, spune Cristina, părinții păstrează numărul pe frigider, îl dau bunicilor și știu că există cineva amabil, la celălalt capăt al firului, zi și noapte.

Este poate cea mai importantă transformare a serviciului: dintr-un număr de telefon într-o relație de încredere.

Iar încrederea nu există doar între Peditel și părinți. Ea funcționează și în interiorul comunității medicale. Cristina spune că aproximativ 99% dintre medicii din echipa actuală au venit prin recomandarea unor colegi care au făcut sau fac gărzi la Peditel.

„Nu ne-am dus în piață să spunem: avem nevoie de medic”, explică ea. „Din om în om, din medic în medic, a funcționat.”

Este o diferență majoră față de 2015, când organizația trebuia să explice cine este și de ce există.

Următoarea provocare: să crească fără să-și piardă misiunea

Astăzi, întrebarea nu mai este dacă Peditel poate supraviețui. Întrebarea este cât de mult poate crește.

Aproximativ 90% din apelurile anuale provin, potrivit Cristinei, dintr-un grup restrâns de județe – Bucureşti, Cluj, Prahova, Braşov, Iaşi, Constanţa – ceea ce lasă un potențial mare de dezvoltare în restul țării şi în diaspora. Anul acesta, în vară, a lansat oficial serviciul Peditel Diaspora.

După 12 ani de Peditel, problema nu mai este să demonstreze că serviciul funcționează. Datele, echipa și comunitatea construită în jurul lui sunt deja acolo şi au fost validaţi. Provocarea este ca aceeași experiență să fie disponibilă și pentru părintele care astăzi încă nu știe că există Peditel, spune Cristina.

Obiectivul asumat este un milion de apeluri anual, din 2030.

Dar extinderea înseamnă resurse. La obiectivul fixat, ar fi nevoie de aproximativ 200–250 de medici, în şase linii simultane de gardă, spune Cristina. La costurile actuale, funcționarea unui asemenea sistem ar ajunge la aproximativ trei milioane de euro anual.

De aici începe o nouă etapă a poveștii: construirea unui ecosistem în jurul telemedicinei, găsirea unor surse stabile de finanțare și extinderea serviciului fără renunțarea la principiul de bază — accesul gratuit pentru părinți.