Cunoscutul om politic spaniol Joaquin Almunia, vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu portofoliul concurenţei, s-a declarat convins că ţara sa nu va părăsi sub nicio formă zona euro. „Întoarcerea Spaniei la peseta este exclusă”, a subliniat el, într-un interviu acordat miercuri seara postului de radio ABC Punto Radio, citat de Agerpres. „Nimeni zdravăn la cap nu […]

Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter a zguduit joi provincia Sirnak din sud-estul Turciei, a anunţat Observatorul Kandilli Observatory din Istanbul, citat de Reuters. Epicentrul a fost localizat la Silopi, în apropierea frontierei cu Irak. Nu există deocamdată informaţii referitoare la eventuale victime sau pagube materiale. Potrivit Institutului american de geofizică […]

Colegiul Naţional Director al PDL urmează să se întrunească joi pentru a analiza rezultatele înregistrate la alegerile locale din 10 iunie, în contextul în care o serie de lideri judeţeni ai partidului au apreciat public că în urma scorului înregistrat se impune demisia conducerii partidului şi organizarea unui congres extraordinar, în vreme ce alţi fruntaşi […]

Social-democraţii se reunesc joi în Comitetul Executiv Naţional, în prezenţa preşedintelui partidului, premierul Victor Ponta, pentru a face o analiză a rezultatelor obţinute la alegerile locale din 10 iunie, precum şi pentru a lua o serie de măsuri organizatorice în perspectiva alegerilor parlamentare din toamna acestui an. Ordinea de zi a fost discutată marţi, la […]

Cel puţin zece persoane au fost ucise şi multe altele grav rănite, într-o explozie produsă la o oţelărie din sud-estul Indiei, au anunţat joi autorităţile locale, relatează Mediafax.ro. „Zece persoane au murit în explozia produsă miercuri seara şi nouă sunt între viaţă şi moarte la spital”, a declarat Lav Agarwal, administratorul districtului Visakhapatnam. Un purtător […]

Procurorii DIICOT au efectuat joi dimineaţa 36 de percheziţii la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Buzău, Ilfov, Vrancea, Brăila şi municipiul Bucureşti, deţinute de membri ai clanului „Marin”, acuzaţi de evaziune fiscală. La sediul DIICOT vor fi conduse 43 de persoane în vederea audierii. DIICOT – Biroul Teritorial Buzău şi Serviciul Teritorial Ploieşti au […]

SURSA: REALITATEA.NET BACALAUREAT 2012. Doi candidaţi au fost eliminaţi, miercuri, de la bacalaureat, din cauza unor tentative de fraudă, bilanţul celor trei zile ale probei orale de limba română ajungând astfel la 16 absolvenţi scoşi din examen din acest motiv, potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. „Potrivit datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene până […]

SURSA: REALITATEA.NET Cristian Niţulescu şi Anne Jugănaru, membri în CA demis al TVR, au spus referitor la declaraţia lui Traian Băsescu că Televiziunea Română ar trebui desfiinţată şi reînfiinţată pe baze noi că poate şi Preşedinţia ar trebui desfiinţată, având în vedere că trimisul şefului statului a ruinat TVR. Cristian Niţulescu, membru în Consiliul de […]

Atacantul lui AC Milan, Antonio Cassano, care participă la EURO 2012 cu reprezentativa de fotbal a Italiei, a declarat că gruparea milaneză ar face o mare greşeală dacă ar renunţa la brazilianul Thiago Silva, aşa cum anunţă presa italiană, conform AGERPRES. ‘Va fi greu, foarte greu, dacă îl vom pierde pe Thiago. Este un jucător […]

Eurodeputatul liberal Adina Vălean este primul român căruia îi este alocat, până la finalul mandatului, un loc în „semi-cercul puterii” din Parlamentul European, informează un comunicat al PNL, potrivit Agerpres. „Semi-cercul puterii” este, de fapt, primul rând din Camera Deputaţilor europeni, atunci când aceştia se întrunesc în şedinţele de plen laStrasbourg sau la Bruxelles. Locurile […]

Echipa de fotbal a Portugaliei a învins formaţia Danemarcei cu scorul de 3-2 (2-1), miercuri, pe Arena din Lvov, în cadrul Grupei B la EURO 2012, competiţie de fotbal găzduită de Polonia şi Ucraina în perioada 8 iunie – 1 iulie. Portugalia a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Pepe (24) şi Helder Postiga […]

O poluare accidentală cu ape de mină s-a produs, miercuri, pe Valea Muscanilor din Munţii Apuseni, un afluent al râului Arieş, poluarea fiind declanşată de ploile abundente înregistrate în zonă, fără să fie însă descoperiţi peşti morţi, informează Mediafax,preluată de Antena3.ro. Potrivit reprezentanţilor ISU Alba, din cauza ploilor abundente înregistrate în zonă, din mai multe […]

Reprezentativa Spaniei, campioana europeană şi mondială en titre la fotbal, întâlneşte joi formaţia Irlandei, de la ora 21,45, la Gdansk, într-un meci din Grupa C la EURO 2012, competiţie care are loc în Polonia şi Ucraina în perioada 8 iunie – 1 iulie,conform AGERPRES. Cele două echipe s-au întâlnit de 14 ori de-a lungul timpului […]

Ministrul secretar de stat ungar responsabil de Cultură Geza Szocs, un etnic maghiar de origine română, a demisionat miercuri, în contextul implicării sale în iniţiativa privind reînhumarea la Odorheiu Secuiesc a controversatului poet Jozsef Nyirö, relatează AFP, conform Antena3.ro.    Demisia intervine în contextul în care politicile culturale ale Guvernului Viktor Orban sunt criticate vehement, atât […]

Nu Dragoş Benea, Radu Moldovan şi Gheorghe Bunea Stancu au câştigat alegerile de la Bacău, Bistriţa-Năsăud şi, respectiv, Brăila, ci Victor Ponta. Nu Florin Ţurcanu, Cornel Popa şi Cristinel Marian Bîgiu au câştigat alegerile de la Botoşani, Bihor şi, respectiv, Buzău, ci Crin Antonescu. Alegerile au fost câştigate de Victor Ponta şi de Crin Antonescu, […]

Iniţial, acest articol se numea „Sectorul lui Poteraş nu mai seamănă a oraş” şi voiam să-l public acum o lună, dar l-am amânat, vrând să văd cum îl vor evalua pe primar locuitorii cu prilejul scrutinului de la locale.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, a anunţat miercuri, că în şedinţa de guvern a fost discutat un proiect de hotărâre care vine în sprijinul celor afectaţi de inundaţiile din 2010. „S-a discutat un proiect de hotărâre pentru modificarea HG 165 din 25 noiembrie 2011 privind utilizarea fondurilor alocate prin Fondul de solidaritate al […]

Consiliul Ungar pentru Cercetări Medicale, care consiliază guvernul de la Budapesta, a cerut procurorilor să investigheze o companie care a emis un certificat de puritate etnică unui parlamentar din partidul de extremă dreapta Jobbik. Certificatul arată că deputatul nu are nicio genă evreiască sau ţigănească, transmite siteul nature.com şi Jewish Telegraphic Agency. Se pare că […]

Reprezentativa Rusiei a fost sancţionată cu un minus de şase puncte de Comisia de Disciplină a UEFA, decizie cu suspendare, pentru următoarea campanie de calificare, cea pentru Euro-2016, din cauza comportamentului unor suporteri la meciul cu Cehia, de la Euro-2012, potrivit mediafax.ro. Federaţia rusă va trebui să plătească şi o amendă de 120.000 de euro. […]

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, acuză Statele Unite că oferă armament insurgenţilor sirieni, transmite Mediafax.ro. „Statele Unite furnizează opoziţiei siriene arme care sunt utilizate în luptele împotriva Guvernului sirian”, a declarat Lavrov în cursul unei conferinţe de presă organizate în cursul vizitei efectuate la Teheran.Şeful diplomaţiei ruse a justificat astfel şi vânzarea de armament […]