Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat, marţi, că DN 67 C, cunoscut şi sub denumirea de „Transalpina”, va fi finalizat până în luna septembrie a acestui an, investiţia fiind realizată în proporţie de 81,5%. Silaghi a adăugat că investiţia pe acest drum se ridică la aproximativ 1,3 miliarde de lei, potrivit Mediafax. Întrebat cum va […]

Revista germană Der Spiegel scrie, în ultimul său număr, despre renaşterea spiritului nazist în Ungaria. Jurnaliştii precizează că extremiştii de dreapta apar din ce în ce mai des în spaţiul public maghiar, prin ceremonii, plăci şi statui închinate fostului lider antisemit Miklos Horthy.

Şapte persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit marţi după-amiază la un depozit de muniţii militare din centrul Bulgariei, potrivit Agerpres. Ministerul Sănătăţii informează că doi dintre răniţi sunt în stare gravă şi sunt transportaţi la spitalul din oraşul Sliven, în timp ce ceilalţi cinci sunt spitalizaţi în oraşul vecin Iambol. Conform primelor informaţii incendiul […]

Rada Supremă a adoptat marți în prima lectură proiectul de lege privind funcţionarea limbilor, propus de deputații partidului aflat la guvernare, Sergei Kivalov şi Vadim Kolesnicenko, informează korrespondent.net, transmite Unimedia.md. Proiectul de lege stabilește că, în contextul prevederilor stipulate în Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, acesta va fi aplicat pentru 18 limbi, și […]

Zeci de oameni de ştiinţa şi militari ruşi vor pleca în această vară către cele mai nordice teritorii ale Federaţiei Ruse, unde vor redeschide bazele militare şi ştiinţifice sovietice, scrie The Moscow Times. Scopul misiunii este de a stabili o prezenţă umană permanentă în aceste teritorii arctice. Un vas care transporta 40 de oameni de […]

Consiliul European decis, marţi, să prelungească cu doi ani misiunea EULEX din Kosovo, care are drept scop crearea unui stat de drept. Bugetul EULEX pentru primul an a fost de 111 miliarde de euro. Şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton, a declarat că EULEX a fost eficientă în sprijinirea statului de drept în Kosovo. Mandatul misiunii […]

Preşedintele rus Vladimir Putin a refuzat să participe la summit-ul G8 şi NATO din Statele Unite, însă va participa la summit-ul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, numită şi NATO al Estului, care va avea loc la Beijing în următoarele două zile. Vladimir Putin se va întâlni în marja summit-ului cu preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, […]

Meteorologii prognozează, în intervalul 5-17 iunie, temperaturi normale pentru luna în curs, iar cele peste 30 de grade Celsius din termometre estimate vor oscila cu perioade scurte de ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în majoritatea zonelor ţării. Astfel, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Banat, după răcirea vremii survenită în primele zile […]

Volumele „Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944”, de Neagu Djuvara, de la Editura Humanitas, şi „Particulele elementare”, de Michel Houellebecq, de la Polirom, se numără printre bestsellerurile Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Curtea Veche Publishing, cu 8 lansări Cele mai importante edituri din România au fost prezente la cea de-a VII-a ediţie […]

Marele Zid Chinezesc, a cărui construcţie a început acum peste 2.200 de ani, are 21.196 km lungime, potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de Administraţia de Stat a Patrimoniului Cultural (SACH). Potrivit unui studiu arheologic efectuat de SACH şi fostul Birou de Stat pentru Topografie şi Cartografiere începând cu 2007, Marele Zid Chinezesc se întinde de-a […]

Siria a declarat mai mulţi diplomaţi occidentali personae non gratae, ca răspuns la măsurile luate în urmă cu o săptămâna împotriva ambasadorilor sirieni. Cehia a avut o poziţie distinctă în cadrul UE, precizând că îşi va menţine ambasadorul în Siria, deoarece este necesar un canal diplomatic de comunicare cu Damascul. Diplomatii vizaţi de Damasc nu […]

Un doctor german afirmă că starea de sănătate a fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko s-a îmbunătăţit, însă îngrijirea sa medicală la un spital din Ucraina rămâne dificilă, relatează marţi AP. Karl Max Einhaeupl, directorul spitalului Charite, a examinat-o pe Iulia Timoşenko la Harkov, de a cărei îngrijire medicală se ocupă şi alţi doctori de la […]

Programul privind microbuzele şcolare trebuie reanalizat, a afirmat marţi ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, la Popeşti-Leordeni, cu ocazia preluării de către MECTS a primului lot de microbuze şcolare de la sediul companiei furnizoare. „O să avem o analiză vara aceasta cu tot ce înseamnă parc auto la nivelul şcolilor, urmând să vedem cum va […]

Ministrul Sănătății Vasile Cepoi a declarat că toate cheltuielile privind asistenţa medicală de urgenţă ar putea fi finanţate din bugetul de stat, conform propunerilor la proiectul noii Legi a sănătăţii. „Sumele colectate prin asigurările de sănătate nu acoperă în prezent pachetul de bază de servicii medicale. Cu toate aceastea, în momentul actual nu se pune […]

Guvernul norvegian va oferi României, în perioada 2012-2014, un ajutor nerambursabil în valoare de 306 milioane de euro, destinat companiilor care utilizează tehnologii nepoluante, potrivit Ministerului Economiei. „Programul vizează reducerea producţiei de deşeuri şi a emisiilor în aer, apă şi sol, creşterea oportunităţilor de afaceri în ecologizarea economiei naţionale, creşterea utilizării tehnologiilor prietenoase cu mediul […]

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o avertizare de fenomene periculoase imediate Cod portocaliu pentru centrul şi vestul judeţului Hunedoara, îndeosebi zona Deva, Hunedoara, Haţeg, Călan, Veţel, Cerbal, Bunila şi Dobra, valabilă în intervalul 13.15-14.45. Conform avertizării, se vor semnala cantităţi de precipitaţii care vor depăşi 35-40 l/mp/h, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni […]

Lansat în 2010, proiectul „Drumul modei: dialog peste graniţe“ a mijlocit colaborarea între creatori de modă din Europa şi din Armenia. Designerii au constituit cinci echipe de creaţie: Aram Nikolyan (Armenia) – Andra Cliţan (România), Christine Avetisyan (Armenia) – Pavel Ivancic (Cehia), Lusine Kostanyan (Armenia) – Geannine Pollazzon (Marea Britanie), Gayane Soghomonyan (Armenia) – Melanie Freier (Germania), Ani Iskandaryan (Armenia) – Ida Gro Christiansen (Danemarca).

Preşedintele francez, Francois Hollande, se bucură de o popularitate mare la începutul mandatului său de cinci ani, 62%, ”comparabil mai mare decât cea înregistrată în cazul fostului preşedinte Nicolas Sarkozy după alegerea sa în 2007” (57%), potrivit unui sondaj realizat de Viavoice, publicat astazi de Liberation. Din cei 62% care au o opinie pozitivă despre […]

La “Théâtre Châtelet” din Paris, opera “Încoronarea Poppeei”, creaţia din 1642 a lui Claudio Monteverdi, a devenit o producţie, destul de controversată, video-punk. Afişul, în stilul heavy metal al anilor ‘80, cu o chitară electrică arzând pe fundalul Colosseumului din Roma, n-a părut să-i tenteze pe iubitorii muzicii lirice. Nici distribuţia care alinia, alături de […]

Bilanţul accidentului avionului nigerian care s-a prăbuşit deasupra unui cartier din Lagos a crescut marţi la 157 de morţi, odată cu descoperirea primelor victime de la sol, în contextul în care intemperiile îngreunează eforturile de căutare, relatează AFP, citând un membru al echipelor de salvare. Cadavrele a patru locatari ai unui imobil lovit de aeronava […]

Hidrologii au emis, marţi, un COD GALBEN de inundaţii, valabil în intervalul 5 iunie 2012, ora 15:00, 6 iunie 2012, ora 12:00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se instituie cod galebem  în bazinele superioare şi mijlocii ale râurilor: Viseu, Iza, judeţul Maramureş, Olt, judeţul Hunedoara, Covasna, Braşov, […]

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marţi, numirea judecătorului Ionel Barbă în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Instanţei Supreme, informează Mediafax. În 27 ianuarie 2012 s-a vacantat funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), poziţie ocupată până […]

Virtuozitatea instrumentală a dirijorului Robert Bokor Miercuri, 6 iunie, ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio vă invită la un concert simfonic ce îl va avea ca invitat pe dirijorul şi violonistul sârb Robert Bokor, director artistic al “Filarmonicii din Belgrad” şi dirijor şef al Orchestrei de Cameră “Arpeggione” din Austria. Concertul va debuta cu “Suită […]

”4 Dansuri”: tango, bolero, rock and roll şi vals, aromele copilăriei, ale adolescenţei şi tinereţii, iluzia unei utopii, cea a unei lumi perfecte fără adulţi, trag un semnal de alarmă. Treziţi-vă din indiferenţă şi amorţeală. Intraţi în ”4 Dansuri”, într-un spaţiu ţesut deasupra unei prăpastii, între ei, adolescenţii, tinerii, şi noi, adulţii/ părinţi. Un spectacol […]

Zona Lacului Văcăreşti din Capitală ar putea deveni arie naturală urbană protejată, iar Hotărârea de Guvern care va reglementa acest lucru va fi finalizată în trei-patru luni, a anunţat, marţi, ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb. ‘Lacul Văcăreşti ar putea deveni zonă de arie naturală protejată. O Hotărâre de Guvern în acest sens ar putea […]