Doi copii au fost răniţi într-un accident care a avut loc sâmbătă, pe Bulevardul Pieptănari, după ce mama acestora a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului. Copiii au fost duşi la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu. Accidentul a avut […]

Cincisprezece drumuri naţionale din Buzău, Galaţi Vrancea şi Vaslui, precum şi 35 de drumuri judeţene sunt închise pe anumite tronsoane, din cauza ninsorii şi a viscolului, iar şapte localităţi sunt nealimentate cu energie electrică, a declarat, sâmbătă, secretarul de stat din MAI Cătălin Chiper. Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a spus că […]

Anunţarea verdictului de condamnare la moarte a 21 de persoane acuzate de implicare în violenţele ce au izbucnit anul trecut la finalul unui meci de fotbal disputat în oraşul Port Said a provocat sâmbătă ciocniri soldate cu 14 morţi în acest oraş din nord-estul Egiptului, informează France Presse, citată de Agerpres. În cursul ciocnirilor sângeroase, […]

Spania, ţara gazdă, şi Danemarca vor juca finala Campionatului Mondial de handbal masculin 2013, în urma semifinalelor disputate vineri la Barcelona, realatează Agerpres. În prima semifinală, Spania, medaliată cu bronz în 2011, a învins fără emoţii Slovenia, cu 26-22. Naţionala iberică a obţinut până acum un titlu mondial, în 2005. Slovenia nu se clasase niciodată […]

Vizitatorii Londrei au marcat hotelurile capitalei britanice ca fiind cele mai proaste dintr-o listă de 100 de oraşe din cauza minibarurilor sale la suprapreţ, micului dejun jalnic şi serviciilor lente, potrivit unui sondaj publicat vineri şi citat de Reuters, relatează Agerpres. Un studiu realizat de site-ul de meta-căutare Trivago asupra părerilor despre hoteluri din peste […]

Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Conform sursei citate, seismul a avut loc la ora 02:51, la o adâncime de 118 de kilometri.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi-a depăşit autoritatea executivă prin numiri în funcţii făcute în timp ce Senatul era în vacanţă, în 2012, a stabilit o instanţă federală de apel, informează ziarul Washington Post, în ediţia electronică, citat de antena3.ro. Curtea federală de Apel din Districtul Culumbia a decis în unanimitate că Administraţia Barack Obama […]

Un bărbat din localitatea ieşeană Paşcani a murit, vineri, după ce s-a aruncat în faţa trenului, din cauză că a pierdut suma de 35.000 de lei la jocuri de noroc, potrivit Mediafax. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, originar din municipiul Paşcani, a jucat toată noaptea de joi spre vineri la jocuri de noroc, […]

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) de la Veneţia, cu sprijinul Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ din Bucureşti şi în colaborare cu „Scuola Grande di San Teodoro”, unul dintre organizatorii oficiali ai Carnavalului de la Veneţia, organizează în perioada 2-14 februarie 2013 expoziţia „România: Costume şi Măşti Populare de Ceremonie”, informează un […]

Jucătoarea româncă de tenis Raluca Olaru va juca ambele finale, simplu şi dublu, la turneul ITF de la Eilat (Israel), dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, relatează Agerpres. Olaru, care a venit din calificări (6-0, 6-0 cu Daniela Vita/Israel), le-a învins pe tabloul de simplu pe rusoaicele Anastasia Şcerbakova, cu 6-0, 6-1 în […]

Poliţista Melania Renghea, care și-a acuzat șeful că de viol, va fi cercetată pentru tentativă de omor calificat, procurorii schimbându-i încadrarea juridică a faptei din tentativă de omor, considerând că victima a fost înjunghiată într-un loc public. „Se impune schimbarea încadrării juridice deoarece infracţiunea de care Melania Renghea este acuzată a avut loc într-un loc […]

Patru persoane au fost ucise de gloanţe vineri la Suez, în nord-estul Egiptului, în ciocniri între poliţie şi manifestanţi, au anunţat medici de la spitalul din Suez, relatează Agerpres. Nu era încă clar dacă victimele sunt manifestanţi sau poliţişti. O altă persoană în acelaşi spital era în stare gravă, au declarat medicii. Printre altele, Ministerul […]

Odată statutul de Primă Doamnă depăşit, Carla Bruni anunţa relativ recent pregătirea unui album, “Little French Songs”, pentru primăvara acestui an, primul după “Comme si de rien n’était”, din 2008, şi al patrulea din carieră. Discul ar urma să cuprindă şi o piesă despre soţul ei, după cum îi mărturisea jurnalistei Mathilde Cesbron. Chiar dacă, […]

Cea mai mare centrală nucleară din Japonia ar putea fi parţial sau integral închisă, din cauza poziţionării în proximitatea faliilor geologice, care ar putea fi declarate active potrivit noilor norme de siguranţă, relatează Mediafax. Activitatea complexului atomic Kashiwazaki-Kariwa, care are în componenţă şapte reactoare, este în prezent sistată, ca urmare a seismului de la Niigata […]

Mii de manifestanţi au protestat vineri în Piaţa Tahrir, la Cairo, faţă de preşedintele islamist Mohamed Morsi şi reclamau o „nouă revoluţie”, cu ocazia aniversării a doi ani de la revolta populară în urma căreia Hosni Mubarak a fost îndepărtat de la putere. Proteste au fost însă nu doar la Cairo. Protestatarii egipteni au atacat […]

Perechea rusă Ekaterina Bobrova/Dmitri Soloviev au cucerit primul lor titlu important din carieră, devenind, vineri seara, campioni europeni în proba de dans, la competiţia continentală de la Zagreb, după ce au primit în total 169,25 puncte, relatează Agerpres. Pe locul secund s-a situat tot un cuplu din Rusia, Elena Ilinîh/Nikita Kaţalapov – 169,14 puncte, în […]

Tenismanul român Victor Crivoi îl va întâlni sâmbătă pe belgianul Arthur De Greef (N. 5), în semifinalele turneului ITF de la Weston (Florida), dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, relatează Agerpres. Crivoi, principalul favorit al competiţiei, a trecut în primul tur de americanul Jean-Yves Aubone, cu 2-6, 7-5, 6-4, în optimi l-a eliminat […]

Premierul Victor Ponta a vorbit, vineri seară, la B1 TV, despre acordul USL. Ponta a declarat că a propus la președinția României „nu un penelist, ci pe Crin Antonescu”. „În acordul USL nu e trecut niciun liberal, niciun PSD. Este un singur articol, eu l-am scris, că una din cele două părți are candidatul la […]

tantele „directoare” 21:51:17, 25 Jan 2013 6 Minola, Mirela si GAbriela nu au vrut muschii lor sa plateasca obligatiile MS ,stabilite prin hotarari judecatoresti ,probabil erau pe la Nisa sau la shoping , abuz ins erviciu clar; lipsa structurilor care sa incaseze veniturile din taxa clawback este si mai sinistra din moment ce aveau obligatia […]

Este un truism, dar niciodată nu este inutil să fie reamintit: schimbarea constituțiilor și a legilor cu impact constituțional (precum legea electorală) este o practică curentă în România.

SURSA:REALITATEA.NET Studiourile Disney au ales un celebru cineast american pentru a realiza „Războiul Stelelor: Episodul VII”, care este programat să aibă premiera în 2015, a relatat presa americană. Regizorul celui mai recent film „Războiul Stelelor” va fi cineastul J. J. Abrams. După ce compania Disney a cumpărat franciza „Războiul stelelor” de la Lucasfilm, în cadrul […]

SURSA: REALITATEA.NET Un internaut a postat pe site-ul Reddit o fotografie care surprinde descoperirea oribilă făcută în timp ce mâncat un meniu fast-food în SUA, scrie Huffington Post. „Am luat nişte mâncare aseară, avea un gust îngrozitor, am desfăcut pielea şi iată ce am găsit”, spune un utilizator al site-ului Reddit. „Cred că pot să […]

Apple a încetat colaborarea cu un furnizor de piese din China după ce a constatat că 74 dintre angajaţii fabricii aveau vârste sub 16 ani, scrie Bloomberg, citata de Antena3.ro. În plus, agentul de recrutare a fost reclamat autorităţilor locale, care l-au amendat şi i-au suspendat licenţa. Apoi, Apple a renunţat la serviciile fabricii Guangdong […]