Fără categorie

Un stil dur şi minimalist care emoţionează. Linii drepte, desen geometric, dar şi poezie. Rudy Ricciotti, arhitectul „care face betonul să danseze”, este un anticonformist cu un limbaj radical, decis să „transforme nefericirea în fericire”. O arhitectură funcţională şi narativă totodată. Născut în Alger, şi-a petrecut copilăria la Camargue, din care a păstrat gustul iodat […]

Ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat marți în ședința de Guvern că 12 companii „foarte puternice din Europa” sunt interesate de privatizarea CFR Marfă şi a dat asigurări că situaţia de la Oltchim nu se va repeta, pe motiv că firma de consultanţă a impus de această dată condiţii dure de participare. Fenechiu a fost […]

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 6 au amânat marţi pentru 14 mai dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti, deoarece nu au primit documentele solicitate de la spitalele Marie-Curie şi Grigore Alexandrescu şi de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, care ar putea duce la schimbarea încadrării juridice pentru cei cinci angajaţi ai spitalului cercetaţi în […]

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a declarat marţi că, după ce a văzut pe unele posturi de televiziune o fotografie cu soţia lui în balconul de la bucătăria locuinţei, şi-a dat seama că aceasta a fost făcută de militarii structurilor de profil din armată. „Ce este jenant este că pe posturi am văzut, luni, […]

Premierul Victor Ponta i-a cerut marți, în ședința de Guvern, ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, să rezolve rapid problema managementului privat la compania CFR şi să asigure o „transparenţă totală” în acest sens faţă de creditorii internaţionali. „Vă rog foarte rapid să rezolvaţi situaţia de la CFR Infrastructură: management privat, performant şi transparenţă totală faţă de […]

Programul şi televizările partidelor care se vor disputa în etapa a XXVIII-a a Ligii I arată astfel: Vineri, 26 aprilie Ceahlăul Piatra Neamţ – Universitatea Cluj, ora 19.00 – DigiSport Rapid Bucureşti – CS Turnu Severin, ora 21.30 – DigiSport Sâmbătă, 27 aprilie Petrolul Ploieşti – Viitorul Constanţa, ora 19.00 – DigiSport FC Vaslui – […]

Consiliul Europei a cerut Greciei să sancţioneze sau chiar să interzică partidul de extremă dreapta Zori de Aur. Cererea a venit din partea Comisarului pentru drepturile omului şi a fost publicată, marţi, într-un raport. Niels Muiznieks a amintit că acest partid neonazist, care a obţinut 6,92% din voturi şi 18 mandate la alegerile legislative sin […]

Societatea SC Medtruck SRL va efectua un transport agabaritic, între Bucureşti şi Agigea, în perioada 16 – 18 aprilie 2013, a anunţat, marţi, CNADNR. Convoiul va fi însoţit, conform prevederilor Autorizaţiei Speciale de Transport (AST), de două vehicule autorizate şi de un echipaj ale poliţiei rutiere pe ruta DN Centura Bucureşti: Intersecţie DN Centura Bucureşti – […]

Fără categorie

Scurtmetrajul „Şi viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha, a fost desemnat marele câştigător al celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT. Juriul format din Chris Tidman, Roar Skau Olsen, Michèle Driguez, Hervé Le Phuez şi Radu Jude a decis acordarea Trofeului pentru […]

Cazul Republicii Moldova oferă un exemplu elocvent cum Federația Rusă face uz de „soft power” în fostele republici sovietice. Despre asta vorbește expertul polonez de la Centrul de Studii pentru Europa de Est al Universităţii din Varşovia, Witold Rodkiewicz într-un interviu pentru portalul Wirtualna Polska, citat de Unimedia. „Un exemplu bine-cunoscut este Republica Moldova. În […]

Scandalul interceptărilor ilegale se află în centrul atenţiei presei bulgare de marţi. Parchetul de la Sofia a confirmat că Ministerul de Interne a efectuat interceptări telefonice ilegale în timpul guvernului premierului Boiko Borisov, transmite Agerpres.Potrivit procurorilor, însă, de vină nu este fostul ministru de interne Ţvetan Ţvetanov, ci patru înalţi funcţionari din minister împotriva cărora […]

România a înregistrat în martie, pentru a treia lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE (4,4%), conform datelor publicate marţi de Oficiul european de statistică (Eurostat), transmite Agerpres. În Uniunea Europeană, rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna martie până la 1,9% de la 2,0% în luna februarie, în timp […]

Fără categorie

America a fost cutremurată iar de noi atacuri teroriste! Trei oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 144 au fost răniţi în urma a două explozii ce au avut loc la doar câţiva metri de linia de sosire a maratonului din Boston. Bilanţul victimelor creşte de la o oră la alta iar administraţia federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare pentru a gestiona situaţia din Boston.

Obama despre exploziile din Boston

Papa Francisc, despre atentatul din Boston

Un şofer RATB a ajuns la spital după ce a fost lovit cu pumnul de un bărbat căruia i-a spus că şi-a parcat maşina neregulamentar, în zona Pieţei Kogălniceanu, şi a blocat accesul autobuzului, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al regiei, Brânduşa Raeceanu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Regiei Autonome de Transport […]

Prezentă  la tradiționala  întâlnire săptămânală inițiată de Grupului PSD din Senat cu miniștrii cabinetului Ponta, ministrul muncii Mariana Câmpeanu  a promis că va face tot posibilul ca în proiectul de buget de anul viitor să fie majorate măcar două prestații sociale, alocația pentru copii și indemnizația pentru persoanele cu handicap. Ministrul Mariana Câmpeanu a prezentat […]

FBI-ul, care se ocupă de ancheta în cazul celor două explozii comise luni în timpul maratonului din Boston, potrivit Agerpres, are citează Daily Mail şi MSNBC. Potrivit anchetatorilor, care citează o serie de martori, un bărbat îmbrăcat într-o cămaşă neagră, având în spate un rucsac negru, încercase să-şi facă loc printre spectatori în zona delimitată […]

Nicolas Maduro a fost proclamat oficial, luni, preşedinte al Venezuelei de către Consiliul Naţional Electoral (CNE), la o zi după alegerile pe care le-a câştigat la limită cu un avans de aproximativ 265.000 de voturi în faţa reprezentantului opoziţiei Henrique Capriles, care contestă acest rezultat, potrivit mediafax.ro. „Consiliul Naţional Electoral îl proclamă preşedintele Republicii bolivariene […]

Melci uriaşi putând atinge mărimea unui şobolan invadează sudul Floridei, anunţă agenţia Reuters. Originară din Africa, această specie, aparent simpatică, produce multe pagube vegetaţiei şi poate transmite meningita la om, scrie Agerpres. De la apariţia lor în septembrie 2011, 117.000 melci gigantici au fost strânşi din zona Miami. Odată cu venirea ploilor, aceştia ies în […]

Accident grav pe Drumul Naţional 1, în judeţul Sibiu. Un şofer de 28 de ani, care conducea o dubă încărcată cu materiale plastice, a intrat pe contrasens şi a lovit un tir, potrivit realitatea.net. Şoferul tirului, în vârstă de 60 de ani, a murit pe loc. Mai mulţi conducători auto spun că tânărul i-ar fi […]

Un nou termen în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti se va judeca marţi la Judecătoria Sectorului 6, după ce magistraţii au amânat procesul, pe 20 martie, din cauza lipsei analizelor suplimentare solicitate spitalelor Marie-Curie şi Grigore Alexandrescu, potrivit Agerpres. Aceste documente ar putea duce la schimbarea încadrării juridice pentru cei cinci angajaţi ai spitalului […]

In urma informatiilor eronate si calomnioase prezentate de postul de televiziune Romania TV, prin care am fost acuzat ca sunt cercetat pentru luare de mita de catre procurorii DNA, pentru corecta informare a opiniei publice si a mass-media, fac urmatoarele precizari: 1. „Nu a fost identificat niciun dosar penal aflat în lucru, în acest moment, […]