Fără categorie

Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, decorarea a fost făcută la iniţiativa preşedintelui, „în semn de înaltă apreciere a contribuţiei deosebite în coordonarea şi realizarea cu profesionalism şi…

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat luni că în urma primei etape de înscrieri, din totalul de 4.720 de şcoli la care s-a organizat clasă pregătitoare, la 8,9% (422 şcoli) s-au ocupat toate locurile iar la 91,1% (4.298 şcoli) au rămas locuri libere. Ministrul a mai precizat într-o videoconferinţă cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare din teritoriu, că […]

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat luni că dacă se vor exploata gazele de şist în Dobrogea, constănţenii ar putea plăti gigacaloria mai puţin, menţionând totodată că aşteaptă o informare din partea reprezentantului companiei Chevron din ţara noastră cu privire la avantajele pe care le-ar avea comunitatea locală în urma respectivelor eventuale exploatări. „Eu, din […]

Fără categorie

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a anunţat luni numele noilor directori generali de la Transgaz şi Romgaz: Petru Văduva, respectiv Virgil Metea. Cele două propuneri trebuie aprobate oficial şi în AGA.

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, vrea să atragă în România mai mulţi turişti din India şi din alte state asiatice. „M-am întors din India şi am avut o întâlnire cu ministrul Turismului din India. Sigur că mă întorc foarte motivată să vedem ce putem face să atragem turişti din […]

Autorităţile române vor începe, marţi, noi negocieri cu partenerii turci pentru deblocarea exportului de ovine şi bovine vii, dar şi pentru reluarea tranzitului prin Turcia, restricţiile impuse României la finele anului 2011 aducând producătorilor români pierderi de zeci de milioane de euro. „Încercăm din nou deblocarea exporturilor de ovine şi bovine vii către Turcia, dar […]

Cele două mari sindicate din Grecia au făcut luni apel la „participarea în masă” la o grevă generală de 24 de ore pentru data de 1 mai, de Ziua Muncii, relatează Associated Press, citată de Agerpres. Sindicatele GSEE şi ADEDY au emis un comunicat comun în care precizează că protestul va viza renunţarea la politica […]

Trei societăţi vor efectua, în zilele de luni, 29 aprilie, şi marţi, 30 aprilie a.c., câte un transport agabaritic în zona oraşului Timişoara, se arată într-un comunicat al CNADNR remis luni. Conform sursei citate, transportul agabaritic va fi realizat pe ruta: Timişoara – Intersecţie DN6-DN Centură Timişoara (DN6) – Intersecţie DN Centura Timişoara – DJ […]

Douăzeci şi nouă de marinari români care fac parte din echipajul unei nave sub pavilion britanic reţinută în Portul Adabiya din Egipt din cauza unor probleme tehnice cer sprijinul autorităţilor române pentru a-şi recupera salariile restante şi pentru a putea să se întoarcă acasă. Reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) în România, Adrian Mihălcioiu, a […]

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că mulţumirile adresate de Traian Băsescu Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu a fost o „ironie”, susţinând că acesta rămâne „cel mai penibil” guvern din istoria României. El a afirmat că apreciază că Traian Băsescu a făcut o „ironie” când i-a mulţumit lui Mihai Răzvan Ungureanu, care a condus „cel mai […]

Regizorul sârb Emir Kusturica, cunoscut pe plan mondial, a anunţat că se retrage din viaţa publică. De acum încolo, el nu va mai oferi interviuri, nu va mai face declaraţii politice şi nu va ocupa funcţii de stat, informează ITAR-TASS, citată de Agerpres. „Pentru mass-media sunt de acum mort”, a declarat regizorul duminica seara, la […]

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că Uniunea Democrată Maghiară din România nu este de acord cu o eventuală asumare a răspunderii Guvernului pe proiectul regionalizării. „Evident că nu. De fapt noi, la modificarea Constituţiei, vom propune să se desfiinţeze această posibilitate de asumare a răspunderii, care practic ocoleşte Parlamentul. N-avem nevoie de o asemenea […]

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este cel mai popular politician în Republica Moldova, potrivit datelor oferite de Barometrul de Opinie Publică, relatează UNIMEDIA. Potrivit studiului, 74% dintre cetăţenii Republicii Moldova au încredere în Vladimir Putin, 48% dintre respondenţi susțin cancelarul Germaniei, Angela Merkel, iar 47% îl favorizează pe preşedintele american Barack Obama. Președintele României, Traian […]

Fără categorie

Fondatorul trupei de balkan gypsy punk metal “Kultur Shock”, care va concerta de 1 Mai în Vama Veche, la “Copac”, fostul “Zapata”, împreună cu “Nişte Băieţi” şi “Just Another Lie”, în cadrul turneului “Grandpa Guru Knows It All European Tour 2013”, este un fost refugiat bosniac ajuns în SUA cu ajutorul faimoasei Joan Baez. Srdjan […]

Fără categorie

Luna aceasta, iubitorii de artă s-au putut bucura de cea de a 22-a ediţie a „Salonului de Desen”, manifestare internaţională ce are loc în fiecare primăvară la Paris, şi care a devenit un punct de referinţă în lumea colecţionarilor, dar şi a muzeelor. Colecţionari, experţi, conservatori, cercetători sau amatori veniţi din toată lumea au invadat […]

Moneda naţională a continuat să se aprecieze, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat luni un curs de 4,3224 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel de un an şi patru luni, potrivit Mediafax. Moneda naţională a continuat să se aprecieze, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat luni un curs de […]

Timp de zece ani, în fiecare lună, agenții americani au alimentat cu bani gheață palatul prezidențial de la Kabul, însă o parte dintre acești ’’dolari fantomă’’ au ajuns în buzunarele talibanilor, arată The New York Times, într-un articol publicat luni.CIA a oferit președintelui afgan Hamid Karzai, un colaborator al spionajului american în perioada războiului dintre […]

Fără categorie

Pelicula „Haevnen”, a regizoarei daneze Susanne Bier, învingătoare atât a „Golden Globe”, cât şi a „Oscar”-ului, s-a bucurat nu numai de aprecierile criticii, dar şi ale publicului, la fel ca şi ultimul său film, „Love Is All You Need”, în care, spre deosebire de alte titluri semnate de ea, se surâde şi se râde mult. […]

Străzile oraşului olandez Amsterdam erau colorate luni în portocaliu, în onoarea Casei de Orania-Nassau, a familiei domnitoare din Olanda, în timp ce oficialităţile se pregătesc pentru predarea titlurilor regale unei noi generaţii, iar restul ţării este gata pentru sărbătoare, relatează agenţia Associated Press, citată de Agerpres. Potrivit televiziunii naţionale olandeze NOS, Prinţul moştenitor Willem-Alexander şi […]

tatul elen va putea confisca banii din depozitele bancare ale firmelor şi populaţiei cu restanţe la plata taxelor sau asigurărilor sociale, potrivit unei legi adoptate de parlamentul de la Atena, transmite MEDIAFAX. Parlamentul a adoptat, duminică, un pachet de legi care ratifică mai multe măsuri convenite cu instituţiile financiare internaţionale, inclsuiv concedieri, un regim mai […]

Litoralul românesc este pregătit să primească turiştii români şi străini de 1 Mai şi de Paşti, dar nu putem fugi de adevăr şi trebuie să recunoaştem că nu toate hotelurile sunt puse la punct, a declarat, luni, Maria Grapini, ministru delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, transmite AGERPRES. ‘Pentru toţi […]

Fără categorie

Ţara lalelelor, a morilor şi a canalelor, Olanda este de vizitat mai ales în 2013, un an ce rezervă multe surprize. Turiştii şi olandezii vor cuceri fiecare spaţiu liber al Amsterdamului, unde are loc o serie infinită de party-uri, muzică live. De-a lungul întregului an, la Amsterdam şi în împrejurimile sale va avea loc o […]

O puternică explozie s-a produs luni într-o clădire din centrul orașului Praga, în urma căreia cel puțin 13 persoane au fost rănite, iar altele au fost prinse sub dărămâturi, informează Sky News. Ulterior, autoritățile au informat că există cel puțin un mort. Cauza producerii deflagrației de pe strada Divadelni, în apropierea Teatrului Național, ar fi […]