Președintele Franței, Francois Hollande, a anunțat, vineri, că va lua, „la sfârșitul lui octombrie”, o decizie cu privire la livrarea navei de război Mistral către Rusia, „în funcție de situație”, precizând că va fi nevoie de „o încetare a focului și de un acord politic suficient de avansat”, informează AFP. „Am considerat că nu era […]

Preşedintele american Barack Obama, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Anders Fogh Rasmussen și premierul Poloniei, Donald Tusk, ales președinte al Consiliului European, au declarat că…

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, vineri, că, începând cu 15 septembrie, elevii din clasele întâi şi a doua ar putea avea manuale digitale, urmând ca, până atunci, să fie rezolvate toate contestaţiile, în timp ce restul elevilor vor învăţa tot după vechile manuale. ”Dacă vorbim despre manualele de la clasa a III-a la clasa […]

Institutul Cultural Român din Berlin organizează, în perioada 10-14 septembrie 2014, „Zilele Culturii Române” la Berna. Printr-o variată ofertă de genuri, programul evenimentului este destinat redescoperirii, de către publicul elveţian, a unor segmente aparţinând patrimoniului spiritual românesc, precum şi familiarizării acestuia cu diverse producţii culturale contemporane româneşti din variate domenii: muzică, design, literatură şi film. […]

Premierul Victor Ponta, aflat de mai bine de un an de zile în campanie electorală pentru prezidenţiale, continuă să dezinformeze copios şi, mai nou, să „rescrie” istoria recentă. În favoarea sa. Avem două exemple flagrante care au reieşit din declaraţiile făcute la RoTV şi Antena 3. Ambele sunt legate de tema electorală „marea trădare naţională” […]

Asistentul secretarului general al NATO, Sorin Ducaru, a declarat, vineri, întrebat dacă România va găzdui unul dintre centrele de comandă ale NATO pentru intervenţie rapidă, că locaţiile se vor afla la momentul potrivit, când se va anunţa oferta concretă a României. Ducaru a fost întrebat dacă unul dintre centrele de comandă pentru forţa de intervenţie […]

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că NATO va respecta Actul Fondator NATO-Rusia, din 1997, chiar dacă Moscova l-a încălcat prin acţiunile întreprinse în Ucraina, scrie The Guardian. Cum Actul Fondator interzice staţionarea unor forţe militare însemnate în Europa Centrală şi de Est, decizia NATO împiedică crearea unor baze militare importante în ţările baltice, Polonia […]

Premierul Victor Ponta a comentat, vineri, decizia ca România să găzduiască un comandament al NATO, spunând că aceasta este garanția că românii nu vor fi niciodată singuri la granița Alianței. „Este o veste bună, dar a fost unul din momentele în care (…) am pus toți umărul, am spus toți același lucru, președinte, premier, ministru […]

Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a anunțat vineri că serviciile medicale vor fi validate şi decontate, începând din 2015, doar în baza cardului naţional de sănătate. „Demarăm astăzi o nouă etapă pentru implementarea celui mai important proiect informatic al CNAS. Zilele acestea vor fi semnate contractele subsecvente şi în maxim […]

Prin agresiunea împotriva Ucrainei, Rusia a obținut în doar câteva luni ceea ce Vadim Grecianinov încerca să facă în decurs de decenii. Grecianinov, președintele organizației „Consiliul Atlantic al Ucrainei”, vrea să-i convingă pe ucraineni că aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este singura cale spre securitate, notează publicația americană Time, potrivit AGERPRES. Potrivit […]

Mai mulţi oameni de ştiinţă au criticat dur un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care avertizează împotriva folosirii ţigărilor electronice de către fumători. “Am fost şocată şi surprinsă când l-am citit. Este un portret plin de erori al ţigărilor electronice”, spune Ann McNeill, cercetatoare la King’s College din Londra. Pentru ca tigările electronice sunt […]

Adrian Sârbu, fondatorul postului de televiziune ProTV, nu are de gând să renunţe la marca pro, după ce a renunţat la funcţia de preşedinte al Central European Media Enterprises, compania-mamă a Pro TV. Adrian Sârbu a depus pe 28 august la Oficiul de Stat Pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti (OSIM) cereri de înregistrare a mărcilor […]

În capitala Republicii Belarus, Minsk, au început vineri negocieri de pace între Kiev și separatiștii proruși din estul Ucrainei, negocieri la care participă și reprezentanți ai Rusiei și OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), a anunțat un responsabil belarus, citat de AFP, scrie AGERPRES. Această reuniune, notează agenția menționată, constituie o nouă încercare […]

Federația Rusă vrea să anexeze regiunile Donețk și Lugansk ale Ucrainei. Declarația a fost făcută de către reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, Iurii Sergheev, transmite UNIMEDIA cu referire la portalul Lenta. „Ultimele acțiuni ale Rusiei sunt o dovadă de pregătire pe scară largă de ocupație de către ruși, exact cum s-a întâmplat în Osetia […]

Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a cerut utilizatorilor reţelelor de socializare să-l înveţe istorie pe preşedintele american Barack Obama, după ce acesta a susţinut că Rusia încearcă să redobândească teritoriile pierdute in secolul XIX. “Concurs pentru pasionaţii de istorie: ce părţi ale Rusiei au fost pierdute în secolul XIX?”, este mesajul postat pe contul […]