Israelienii au ținut joi două minute de reculegere, în timp ce sirenele au sunat în memoria celor șase milioane de evrei uciși în timpul Holocaustului, relatează DPA.
Lună: aprilie 2015
CS Volei Alba-Blaj s-a impus cu scorul de 3-0 (25-19, 25-15, 25-15) în fața formației CSM Târgoviște, joi, în deplasare, în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin.
Premierul Victor Ponta susține că ”amenințările și criticile” venite din parte unor oficiali ruși nu vor determina schimbări de strategie la București.
Faptul că doi procurori de la DNA cer în scris Senatului documente care nu au nici o legătură cu ancheta penală reprezintă punctul culminant al abuzurilor din ultima vreme, pe care opinia publică le-a acceptat de dragul sîngelui. Legal, numai ministrul Justiţiei se poate adresa instituţional Parlamentului, nu oricare procuror! Oricît ne-am abţine de la […]
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi ca Elena Udrea să fie cercetată în continuare în stare de arest preventiv în dosarul „Gala Bute”.
Pe un site de umor a apărut „ştirea” potrivit căreia miniştrii Transporturilor din ţările vecine cu România au iniţiat proiectul unei „autostrăzi de centură”, pentru ocolirea României.
O peroană a murit, iar alta a fost rănită într-un incendiu de pădure izbucnit în județul Buzău, informează B1 TV.
Avocaţii contestă noul Cod de procedură fiscală. Dacă proiectul intră în vigoare în actuala formă, ei vor fi obligaţi să raporteze la ANAF zilnic onorariile mai mari de 5.000 de euro.
Ministerul Afacerilor Externe a organizat, joi, consultări, la nivel de experţi juridici, cu reprezentanți din ministerele afacerilor externe din Olanda și Spania, privind iniţiativa României de creare a unei Curţi Internaţionale privind combaterea și judecarea crimei de terorism, iniţiativă supusă spre reflecție de către ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu în cadrul Consiliului Afacerilor Externe al UE din 9 februarie 2015.
Peste 10.000 de români își vor petrece anul acesta minivacanța de 1 mai în străinătate, cu 10% mai mult decât anul trecut iar stațiunile de pe litoral și citybreak-urile sunt cele mai căutate, se arată într-un studiu remis, joi, AGERPRES.
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat, joi, că Baza aeriană de la Câmpia Turzii va fi modernizată în acest an, prin extinderea platformei de parcare și refacerea pistei. „Ca o noutate, anul acesta vom începe lucrări de modernizare și de extindere a Bazei aeriene de la Câmpia Turzii, ele constând în extinderea platformelor de parcare […]
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referindu-se la pensiile speciale pe care și le pregătesc parlamentarii, că i s-ar părea „un lucru excepţional” …
Politicianul ucrainean Oleg Kalașnikov a fost găsit mort în după-amiaza zilei de 15 aprilie. Fostul deputat a fost împușcat. Este al optulea apropiat al fostului președinte Viktor Ianukovici care…
Conform DNA, în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, Bădescu a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul…
Ponta a spus, referindu-se la realizarea acestei autostrăzii, că soluţia iniţială, parteneriatul public-privat, pe care o considera cea mai bună…
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că șancțiunile impuse de Occident urmăresc să reducă puterea Rusiei. El a cerut ca țara…
Radu Lupu şi Mihaela Martin, la Festivalul Internaţional de Muzică Camerală Intonations Între 18 şi 23 aprilie, orchestre şi solişti de renume ai lumii vor concerta în sala de spectacole Glashof a celebrului Muzeu Evreiesc din Berlin (Jüdisches Museum) din Berlin Kreuzberg în cadrul prestigiosului festival de muzică camerală Intonations. Aproape fiecare seară a festivalului […]
Prefectul de Buzău, Maria Buleandră, și un fost prefect al aceluiași județ, Paul Beganu, au fost trimiși, joi, în judecată de DNA Ploiești, alături de alte zece persoane, într-un dosar care vizează retrocedarea ilegală a unei suprafețe de peste 5.000 de hectare de pădure în acest județ. Comunicatul DNA: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție […]
Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat pentru realitatea.net, referitor la cei 23 de parlamentari liberali care au semnat proiectul de lege pentru pensiile speciale, că se va vorbi cu fiecare dintre aceștia, în parte, reiterând, că din punct de vedere politic, PNL nu susține acest proiect. ”Eu am spus și ieri că PNL nu susține […]
„Ţările NATO încearcă activ să ocupe spaţiu geopolitic, sporind consistent potenţialul militar în Europa de Est, apropiindu-se de frontierele Rusiei”
Un bancomat a fost furat cu totul, în noaptea de miercuri spre joi, din holul unui magazin din Chiajna, Bancomatul a fost furat de patru bărbaţi care l-au încărcat într-o autoutilitară, conform unor surse din Poliţie. Aparatul deservea mai multe bănci şi era prins în perete cu şuruburi. Conform anchetatorilor, pe camerele de supraveghere se […]
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, care prevede constituirea unor structuri de conducere și de forțe care să fie puse la dispoziția NATO pentru îndeplinirea misiunilor specifice. Propunerea legislativă aparține ministrului Apărării, Mircea Dușa, și prevede că […]
Întrebat ce părere are despre protestul angajaţilor de la Dacia, nemulţumiţi că fabrica ar avea pierderi din cauză că autostrada Sibiu-Piteşti nu a fost construită…
În plină dezbatere despre inegalitățile salariale din Statele Unite, patronul unei companii a decis să stabilească salariul anual al tuturor angajaților săi la 70.000 de dolari
Reținerea acestuia vine în urma mai multor percheziții efectuate joi dimineață în București și județul Ilfov….
În data de 16 aprilie, la Institutul Cultural Român din Londra are loc ultimul eveniment asociat prezenţei româneşti la Târgul Internaţional de Carte din capitala britanică, ediţia 2015.