Rex Tillerson, secretarul de stat al SUA, i-a transmis secretarului general ONU, Antonio Guterres, că soarta președintelui sirian Bashar al-Assad este în mâinile Rusiei.
Lună: iulie 2017
Sorin Grindeanu consideră că este inadmisibil ca parlamentarii să fie supravegheați în timpul votului, amenințați sau obligați să voteze la vedere
Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat miercuri că introducerea impozitului pe cifra de afaceri va fi analizată de guvern şi vor fi făcute simulări, subliniind că în cazul impoitului pe profit, firmele româneşti ajung să plătească mai mult decât cele străine, transmite MEDIAFAX. „În momentul de faţă, cu toate că între firmele cu capital românesc […]
Preşedintele ANAF, Bogdan Stan, a fost chemat miercuri după-amiază la Palatul Victoria, unde urmează să aibă o discuţie cu vicepremierul Marcel Ciolacu pe teme încasărilor din TVA, premierul Mihai Tudose luând în calcul o eventuală demitere a preşedintelui ANAF din funcţie, informează Mediafax. ”Avem în vedere înlocuirea tuturor celor care nu-şi fac treaba (…). Avem […]
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a semnat revocarea procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga de la DNA, care marţi au fost audiaţi în Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai DNA. Procurorul Mihaela Moraru Iorga a declarat că va contesta această decizie, adăugând […]
Între 5 și 9 iulie 2017, de la ora 19.30, la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor are loc o nouă ediție a manifestării care își propune să funcționeze ca o sărbătoare internațională a folclorului. „Desfășurat sub semnul prieteniei și al păcii, regalul folclorului mondial va fi adus pe scena Teatrului de Vară din Parcul […]
Liviu Dragnea a declarat miercuri că nu a spălat bani în Brazilia sau în altă țară și că a notificat autoritățile federale braziliene pentru a verifica în ce mod au apărut date personale pe un anumit site. „Am notificat autoritățile federale din Brazilia, prin Ambasada Braziliei de aici, pentru ceea ce a apărut pe un […]
În urmă cu trei ani, copiii unui cuplu românesc care trăia în nordul Londrei au fost puși în custodie de către serviciile sociale britanice și adoptați de un cuplu de englezi de același sex.
Inspectorii de la departamentul Antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală își desfășoară activitatea de combatere a evaziunii fiscale cu un sport de solicitare neuropsihică diminuat.
PSD a dat drumul la robinetul cu bani. În ultimii șapte ani, numărul celor care beneficiază de pensii de lux a crescut cu peste 1.000 de persoane.
Pagina pe care Cristian Vasile urcă imagini din București se transformă în volum tipărit. „I se spune Igu, este fotograf pasionat de călătorii și de mișcare, și de câțiva ani surprinde o altă față a Bucureștiului. Cristian Vasile și pagina sa de Facebook «București Optimist» au reușit să stârnească admirația celor care caută motive să […]
Plantația de paulownia care se afla pe breteaua A10-A3 din nodul Turda a fost rasă și cel mai spectaculos nod rutier din România, parte a lotului 4 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, a intrat acum în linie dreaptă.
Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri la Ministerul Transporturilor că Guvernul vrea să facă publice numele firmelor care nu au respectat termenele şi condiţiile din contractele semnate cu statul, urmând ca acestea să aibă un cazier de care se va ţine cont ulterior. ”Vom alcătui un cazier al firmelor care nu au respectat contractele. Sunt […]
Ministerul Educației a publicat miercuri rezultatele la examenul de Bacalaureat. Rata de promovare este de 71,4 la sută înainte de rezolvarea contestaţiilor, potrivit datelor transmise de minister. Anul trecut, înainte de rezolvarea contestaţiilor, rata de promovare a acestui examen a fost de 68,1 la sută. Nouăzeci și șapte de absolvenţi au obţinut anul acesta media […]
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va trebui să aibă, „în perioada următoare”, o poziţie cu privire la scandalul din DNA. Întrebat dacă este necesară o suspendare a şefei DNA, liderul PSD a spus: „Cred că ministrul Justiţiei, în perioada următoare, va avea o poziţie. Este totuşi o situaţie […]
Lucrări de reparaţii vor avea loc, miercuri, pe autostrăzile A1 Sibiu – Deva, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Turda – Borş şi A4 Ovidiu – Constanţa. Pe A1 se vor face lucrări de reparaţie la rosturile unui pod şi se va curăţa zona mediană, pe A2 se vor înlocui parapeţi metalici şi va fi reparat […]
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că măsuri din noul program de guvernare precum…
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, va fi audiat, miercuri după-amiază, la sediul DNA Iaşi în calitatea de inculpat, într-un dosar privind achiziţia mai multor maşini Skoda de către Primărie în anul 2013, când edil era Gheorghe Nichita, spun surse judiciare, citate de News.ro. Mihai Chirica ar urma să ajungă la sediul DNA în cursul după-amiezii, […]
Antena 3 relatează că la trei zile după depunerea jurământului, premierul Mihai Tudose l-a sunat pe liderul PSD Liviu Dragnea şi „i-a spus răspicat că…
Update: Explicația lui Tudose
Donald Trump începe miercuri o importantă vizită în Europa, unde va asista la primul său summit G20 şi se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, o întâlnire care va fi atent observată de omologii lor, relatează AFP. Preşedintele Statelor Unite, încă un debutant, începe această vizită de patru zile în Polonia şi Germania în […]
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat miercuri că nu este rolul său să comenteze afirmațiile făcute de procurorii Doru Țuluș și Mihaiela Iorga la adresa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, precizând că, în acest caz, a fost sesizată Inspecția Judiciară și este deschis și un dosar. „Am citit scrisoarea numai că rolul meu de ministru […]
Grupul islamist filipinez Abu Sayyaf a decapitat doi marinari vietnamezi ținuți ostatici de opt luni în sudul arhipelagului, a anunțat armata miercuri într-un comunicat, informează AFP, citată de Agerpres. Militarii filipinezi au descoperit miercuri dimineață cadavrele celor doi ostatici în Insula Basilan, un bastion al acestei mișcări specializate în răpiri, a declarat căpitanul Jo-Ann Petinglay, […]
Update O persoană a murit şi alte patru, între care doi copii, au fost rănite în urma unui accident produs miercuri dimineață pe DN1, în zona localității Ciolpani din județul Ilfov. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, în accident au fost implicaţi trei adulţi şi doi copii. […]
Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a declarat marți că racheta lansată de Coreea de Nord era o „rachetă balistică intercontinentală”, o lansare în premieră, și a denunțat „o nouă escaladare a amenințării” nord-coreene, transmite AFP. „Statele Unite condamnă cu fermitate tirul nord-coreean al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM). Testarea unei ICBM constituie o nouă […]
Poliţişti bucureșteni, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, fac miercuri dimineaţă trei percheziţii domiciliare în Bucureşti, fiind emise şi trei mandate de aducere, în cazul agresării fostului ginere al lui Nicolae Ceauşescu, profesorul Mircea Oprean. „În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, […]
Liviu Pleșoianu, care este membru al Comisiei parlamentare de anchetă privind prezidențialele din 2009…