Care a fost cea mai caldă lună; cine și unde a câștigat cel mai rapid maraton, cine a primit cea mai mare amendă, cât a durat cel mai lung zbor nonstop?
Vă prezentăm retrospectiva anului 2019 în zece recorduri din domeniul climatic, economic, cultural sau sportiv, realizată de agenția France Presse.
Locuitorii din Bargo (circa 150 km sud de Sydney- Australia) urmăresc îngrijorați extinderea incendiilor datorate secetei crunte.
Iulie – cea mai caldă lună
Iulie 2019 a fost cea mai caldă lună de când se înregistrează temperaturile în întreaga lume, ea având o medie de 16,7 grade Celsius, depășind precedentul record din iullie 2016, a anunțat Agenția Oceanică și Atmosferică –NOAA- din SUA.Semn al încălzirii accelerate a planetei: nouă din zece cele mai calde luni iulie au fost după 2005.La Paris, recordul absolut de căldură a fost bătut la 25 iulie-42,6 grade Celsius. În decembrie a fost rândul Australiei să se sufoce cu o secetă foarte gravă și incendii fără precedent.Recordul de căldură a fost bătut la 19 decembrie cu o medie națională de 41,9 grade Celsius.

Amendă imensă pentru Facebook
O amendă de 5 (cinci) miliarde a fost data de autoritățile federale americane gigantului Facebook pentru că a „înșelat” utilizatorii în ce privește confidențialitatea informațiilor personale.Este cea mai mare amendă data vreodată de SUA pentru violarea vieții particulare.
Cheltuieli monstruoase
PDG-ul grupului Alibaba, Daniel Zang, vorbește la aniversarea a 20 de ani ai grupuliui, de la Hangzhou, estul Chinei, 10 septembrie 2019 (foto)
Războiul economic cu SUA și încetinirea creșterii economice nu au afectat succesul tradiționalelor cumpărături cu prilejul „Sărbătorii celibatarilor”, la 11 noiembrie, când s-au cheltuit 35 miliarde euro în 24 de ore pe platforma gigantului comerțului on-line Alibaba – record depășit.

Banksy și Koons – câștiguri uriașe
În timp ce, la Londra, dezbaterile fac furori în ce privește spinoasa problemă a Brexit-ului, ”Parlamentul maimuțelor”, un tablou pictat de Banksy ce prezintă cimpanzei aflați în Camera Comunelor, este cumpărat cu 11,1 milioane euro. Este un record pentru acest „street artist” britanic. Dar este departe de suma atinsă în mai de artistul plastic american Jeff Koons pentru a sa ”Rabbit”, o sculptură în oțel inoxidabil ce preprezintă un iepure gonflabil, adjudecată cu 91,1 milioane dolari- record absolut pentru un artist în viață.
1h 59`40„

Pentru prima dată un atlet parcurge distanța clasică a maratonului în mai puțin de două ore. Succesul îi aparține atletului kenyan Eliud Kipchoge, la Viena, pe 12 octombrie 2019, în cadrul unei curse neomologate, pe un traseu și în condiții pregătite cu grijă: o oră, 59 de minute și 40 de secunde.
Medalii câștigate cu duiumul
Americanca Simone Bilse deține, la 22 de ani, recordul de 26 de medalii câștigate dintre care 19 de aur, cu prilejul Mondialelor de gimnastică de la Stuttgart ( Germania), depășind recordul de 23 de medalii câștigate în anii 1990 de legendarul gimnast belarus Vitalii Scerbo.
Ascensiuni ultrarapide

Alpinistul nepalez Nirmat Purja, la 18 iulie 2019, în vârful muntelui Gasherbrum II.
În decurs de zece ani, cei mai buni alpiniști ai lumii au reușit să ajungă în vârfurile a 14 munți mai înalți de 8.000 de metri de pe glob.Nepalezului Nirmat Purja i-au trebuit șase luni și șase zile (din aprilie până în octombrie 2019) să realizeze o ascensiune extraordinară. „A fost o reușită extraordinară”, salutată astfel de legendarul alpinist italian Reinhold Messner, primul care a cucerit ansamblul celor 8.000 de metri în anii 70 și 80. Lui i-au trebuit mai mulți ani.
19 ore și 16 minute de zbor neîntrerupt

Un Boeing 787 Dreamliner al companiei Qantas, care a decolat vineri din New York a aterizat la Sydney după un zbor de 19 ore și 16 minute, pe 20 octombrie 2019.Este cel mai lung zbor fără escală din istorie. Pentru acest zbor experimental compania australiană Qantas a amenajat special un avion Boeing, care a avut patru piloți ce s-au aflat pe rând la comandă.
245 de grame
Născută înaintea celei de a 5-a luni de sarcină, ea nu depășea 245 de grame și avea slabe șanse de supraviețuire. Saybie a ieșit la finele lunii mai într-o stare bună a sănătății din Sharp Mary Birch Hospital, după cinci luni de la înternarea la terapie intensivă. Potrivit acestui spital californian este cel mai mic bebe născut prematur din lume care a supraviețuit.
Nebunie imobiliară
În Hong Kong, criza politică, violențele și încetinirea creșteri economice nu par să tulbure deloc nebunia imobiliară. Astfel, în octombrie, un loc de parcare a fost vândut cu aproape un milion de dolari. A fost o tranzacție record într-un moment în care unul din cinci dintre locuitorii din Hong Kong trăiește la limita sărăciei, fapt ce a alimentat contestațiile fluviu din fosta colonie britanică revenită la China.