În presa de azi, regula e că unul slab şcolit pune întrebări unora slab şcoliţi cu scopul de a trezi cât mai mult interesul celor slab şcoliţi.
Lună: decembrie 2020
Premierul ungar Viktor Orban şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, au avut sâmbătă după-amiază o întrevedere la Budapesta
În anul 1988 a părăsit România (unde activase în cadrul clubului Dinamo Bucureşti), stabilindu-se în Australia, împreună cu soţia
A raportat joi 3.348 de cazuri noi de coronavirus şi 42 de decese, un record zilnic de cazuri atât în ceea ce priveşte contaminările cât şi…
Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București
România a câştigat medalia de argint la Campionatul European de Gimnastică de la Mersin (Turcia), sâmbătă, la proba feminină pe echipe
Guvernatorul local a transmis într-un comunicat că alți pacienți care primeau tratament au fost transferați la spitalele din apropiere
Până sâmbătă, 19 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 587.944 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) face un pas în spate și își corectează o greșeală politică, după ce a fost supusă criticilor.
România se vede din nou în postura de a avea premier altul decât președintele partidului, prin nominalizarea lui Florin Cîțu de către liberali…
Toate restricțiile în privința deplasării sau organizării de eveniment rămân în vigoare, iar masca purtată astfel încât să acopere nasul și gura rămâne obligatorie
Și-au împărțit funcțiile, iar acum liderii PNL, USR PLUS și UDMR încearcă să încropească și un program de guvernare.
Rezultatul? PNL a pierdut cele 3 ministere ce decid investițiile guvernamentale, respectiv Dezvoltare, Transporturi, Fonduri Europene.
„Dovezile care au fost colectate, prin urmare, sugerează că al doilea val pe care îl experimentăm este condus de această nouă variantă”
Puterea inovației tehnologice a schimbat fundamental percepția valorilor şi reperele culturale cuprinse, constantă fiind schimbarea
După o săptămână de negocieri în care s-au umplut de ridicol în piața publică, au apărut deja în presă și liste cu favoriții pentru ocuparea portofoliilor
Distribuţia dozelor, gândită de luni de zile, urmează să „înceapă imediat”, a precizat compania într-o declaraţie făcută după anunţul obţinerii autorizaţiei.
Ne adunăm în stradă, ce faci acolo bre, întreabă Cadâr, trăgându-se de giubea. Tache cere și el lămuriri. Ianke zice și el ceva
Acesta întreabă dacă președintele Iohannis doarme liniștit când știe că „peneliștii săi au dat pădurile României pe mâna celor care cumpărau Ardealul și fugeau cu el în spate?!”.
Întrebat dacă va coopera cu congresmenii republicani care îl critică frecvent pe fiul său, Joe Biden a precizat…
Chestionat dacă i-au transmis medicii când va fi externat, social-democratul a răspuns: „Nu eu decid şi nu am o…
Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a declarat vineri, la Oradea, cu prilejul vizitei întreprinse în zona de vest a ţării…
Huiduielile de la Timișoara sunt cel mai important țignal de deșteptare. Altfel, poate fi și unul care anunță povîrnișul abrupt.
PNL, USR PLUS și UDMR au ajuns, vineri, la un acord pentru formarea Guvernului, fiind acceptați
„În temeiul art. 396 alin. (4) C. pr. pen. rap. la art. 193 alin. (1) şi (2) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. pr. pen., stabileşte în…
De asemenea, au fost verificate peste 73 de mii de persoane, fiind depistate aproape 6.000 care nu respectau măsurile de protecție sanitară