Restart la scandal: „Începe legalizarea hoției!”

Comisia parlamentară specială pentru legile justiției condusă de Florin Iordache se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate modificarea Codului penal, a Codului de procedură penală și a Codului de procedură civilă, nou prilej pentru liberali să împroaște cu acuzații.

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a acuzat miercuri dimineață, referindu-se la acest subiect, că „începe legalizarea hoţiei”.

„Atenție!! Comisia lui Iordache începe legalizarea hoției! Toate semnalele arată că modificările Codului penal și de procedură penală s-au scris în același birou în care a fost redactată și OUG 13!  La cât de aberante sunt, majoritatea propunerilor de modificări la Codul penal nici nu ar fi trebuit să fie înaintate Parlamentului. Modificarile sunt cerute de mafia PSD, ele nu au nicio legătura cu oamenii cinstiti”, a scris Turcan pe pagina sa de Facebook.

În continuare, Turcan enumeră câteva exemple din ceea ce numește „legalizarea hoției”: „Se redefinește mărturia mincinoasă. Astfel, se dorește să nu se considere infracțiune refuzul de a face declarații prin care persoana se autoincriminează și nici simpla divergență de mărturii într-un proces;
– Se propune abrogarea infracțiunii de neglijență în serviciu și redefinirea abuzul în serviciu;
– Se redefinește grupul infracțional organizat. Pe scurt, pentru a fi grup infracțional organizat este nevoie ca fiecare membru să aibă un rol prestabilit și grupul să nu fie „ocazional”, pentru o „comitere imediată”;
– Toate datele și dovezile, interceptările și înregistrările care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării nu pot fi folosite în dosar și trebuie distruse în termen de 30 de zile – adică autoritățile statului care vor descoperi întâmplător și alte infracțiuni vor fi puse în situația de a fi complici la anumite fapte”

„Aceste propuneri arată o guvernare disperată, cu o agendă infracțională. Românii știu ce vor: o țară proeuropeană, unde legea să fie aceeași pentru toți. Ruptura dintre guvernarea PSD-ALDE și români este definitivă și ea trebuie să atragă sfârșitul acestui experiment nociv pentru Romania!”, conchide lidera deputaților PNL.

Ședința Comsiei este programată să înceapă la ora 12.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Că la Comisia Iordache se petrec lucruri suspecte , nu mai e niciun secret . Dar să ataci sec cu gneralități tămpe , de genul că ,, modificările Codului penal și de procedură penală S-AU SCRIS ÎN ACELAȘI BIROU în care a fost redactată și OUG ” , e o mare dovadă de impostură și mult retard … ! Poate , distinsa vietate se va întreba de ce e nevoie să se modifice pesre 200 de articole din noul cod penal , cel pe care partidul său l-a asumat fără să respire … 1? Ori , poate , a uitat de grupurile infracționale organizate și conduse de către Băsău și Kill Bill Udrea pe care îi sorbea din vorbe și priviri … ? Am spus-o de multe ori , cu asemenea Opoziție , să nu ne mire eternitatea și omniprezența teleormăneană … !

    • BELLU ESTI IN EROARE COMISIA FACE PROPUNERI CULESE DE LA JURISTI, ORGANIZATII PROFESIONALE ETC., NU EI LEGIFEREAZA. LEGIFERAREA SE FACE IN PLEN, MAI DOCUMENTEAZA-TE NU TE ARUNCA CU VORBE GOALE.

    • Meștere , perfect adevărat , plenul legiferează … ! Cine a împiedicat comisia să facă varză segmentul de legi referitoare la răspunderea magistraților și să-i îndoape cu privilegii … ? Și , dacă tu consideri că a cere părerea , doar a juriștilor și a organizațiilor profesionale , ești într-o gravă eroare … ! De 28 de ani , această țară năpăstruită e la cheremul organizațiilor profesionale , la mila magistraților , a politicienilor … , numai la cheremul bunului simț și a normalității , nu … !

  2. Parcă Ordonanța 13 a fost declarată de CCR corectă! Cele două farmazoane liberale purtătoarele de vorbe ale “opoziție” arată o opoziție disperată incapabilă să construiască sau să ofere o alternativă și care se rezumă să latre în timp ce caravana își vede de drum. Păcat.

    • Mai baiete, alternativa era sa lase legile asa cum erau pentru un timp si sa incerce sa le aplice, nu sa le ocoleasca. Probabil ca n-ai auzit in viata ta despre predictibilitatea legilor. De 28 de ani se schmba ledile intr-o veselie, avem cel mai mare haos legislativ din lume! In conditiile astea e mai bine fara legi, cu legile nescrise valabile din mosi-stramosi. Legile astea facute de niste parlamentari inculti si idioti nu fac decat sa distruga notiunea de justitie, obligand justitia si cetatenii sa functioneze dupa niste legi aberante.

  3. Mascariciul Iordache este scos iar la „tabla ???”, ce naiba sa mai mascheze, astia fura pe fata, au deja parghiile puterii in mana, dovedit ca, nici un politician HOT nu poate fi deferit justitiei fara aprobare de la partid, exact ca in vremea PCR. DAR … probabil ca exista fapte de tradare si hotie atat de evidente si de mari incat, pregatesc terenul pentru ca la descoprirea lor si afisarea publica, cei implicati sa scape basma curata. Infractiunile de tradare si altele extrem de periculoase pentru un stat / un popor, au fost deja ori marginalizate ori scoase „in afara legii”, sau devenind banale in legislatia romaneasca , restul … aranjamente tipic mafiote promovate de oameni extrem de corupti.

    • CA SA NU AI DUBII NU SUNT FAN PSD. DAR CUVINTELE TALE DEMONSTREAZA O URA PERSONALA SI FARA MOTIVE. PT. A FACE UN OM HOT TREBUIE SA DOVEDESTI, ORI TU VII CU ACESTE CUVINTE POMPOASE DE SLUGA DOVEDITA. SI INCA CEVA IN CARE LEGE AI VAZUT CA SE CERE APROBAREA DE LA PARTID PT A FI TRIMIS CINEVA IN JUDECATA ? ESTI IN POM OPRESTE-TE CA AI DEVENIT PENIBIL.

  4. dece comisie parlamentara SPECIALA ? dece se ocoleste calea legala?

  5. E totul în regulă. Foarte bine că hoția este ceva legal. Vom avea un cod al meseriilor mai bogat. Important este să nu ne oblige să furăm fără a avea o diplomă în acest sens. Dacă hoția va fi legală îmi imaginez că PSD-ALDE vor înființa și școli în care hoții să se pregătească, să se califice, să primească diplome și certificate de absolvire. Ideal este să se țină și olimpiade măcar la nivel național pentru cei care performează. Bineînțeles să nu uităm de mișcarea sindicală care să apere hoții de abuzuri și să le garanteze drepturile ca aceștia să nu fie nevoiți să nu ceară azil politic prin cine știe ce țară. Îmi imaginez că domnii Dragnea și Tăriceanu se vor ocupa de aceste amănunte sau vor desemna măcar o comisie care să se ocupe.

  6. Am uitat sa scriu depsre Declaratiile lor de avere: uitati-va ce AVERI Uriase au facut acesti indivizi semianalfabeti, aflati in Politica inca din 1990!!!!!!!!!

  7. Daca legile astea vor intra in vigoare, se vor forma o multime de noi grupuri infractionale cu legea in mana, care le vor lua gatul si averile acestor politicieni tampiti si corupti. Parlamentarii PSD au uitat pesemne proverbele :”Nu e pentru cine se pregateste ci pentru cine se nimereste” (vezi mandatul de 5 ani la presedintie pregatit de Nastase pentru Basescu) si „Cine sapa groapa altuia, cade singur in ea.” Deci nemernicii astia incearca sa sape groapa Romaniei si a Poporului roman, dar vor sfarsi chiar ei pe fundul gropii. Treaba lor, „Fiecare pasare pre limba ei piere”.

  8. Regimul actual e bazat pe hotie , dobinda , exploatare , minciuna , inselaciune si coercion . Cine merge la vot le da putere sa fure si sa exploateze poporul mai departe .Taxele sint cea mai mare hotie ! Mai mare hotie ca asta ce vreti . Elitele paraziteaza pe romanasii persoane fizice cu cnp .

  9. @ Cum apreciați intervenția doamnei cât și faptul că acele chestiuni la care face dumneaiei referire că ar urma să fie modificate nu ar fi fost supuse dezbaterii publice ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.