Premierul Boiko Borisov a fost ţinta unui complot chiar înaintea vizitei sale de luni la Bucureşti. Serviciile secrete bulgare au descoperit complotul cu zece zile în urmă, relatează cotidianul „24 Ceasa”. Potrivit publicaţiei, în urmă cu aprox. 10 zile, serviciile de informaţii au interceptat convorbiri telefonice şi discuţii între unele personalităţi-cheie şi au descoperit cel mai recent plan de ucidere al lui Borisov. Cel care a ordonat asasinatul ar fi oferit 400.000 de euro.
Ministrul de Interne, Ţvetan Todorov, a confirmat informaţia privind complotul. Todorov a declarat că „nu poate nega” informaţia şi a subliniat ca va lua repede toate măsurile necesare, precizează agenţia Novinite. „În ultimii ani, serviciile de securitate au oferit protecţie politicienilor ameninţaţi. Orice informaţie provenită de la serviciile secrete provoacă îngrijorare, dar în acest caz nu consider ceea ce s-a publicat drept o scurgere de informaţii”, a declarat ministrul Todorov, adăugând ca Boiko Borisov a fost ameninţat cu moartea începând din perioada în care a fost secretar şef în cadrul Ministerului de Interne.
Potrivit informaţiilor disponibile, în urmă cu patru luni, serviciile de informaţii externe ar fi interceptat o discuţie între personalităţi bulgare, în hotelul King George din Atena. Bulgarii ar fi vorbit despre metode de a-l elimina pe Borisov şi, o dată cu el, teroarea poliţiei din Bulgaria. Participanţii la întâlnire ar fi venit cu iahturi şi ar fi fost însoţiţi de mai multe gărzi de corp.
Acesta este al treilea presupus complot de asasinat vizându-l pe Borisov. În urmă cu o săptămână, într-un interviu, premierul a amintit de unul dintre aceste comploturi, descoperit în urma interceptării unei discuţii telefonice între Milano şi Amsterdam.
Borisov a refuzat să spună perioada exactă a carierei sale politice în care s-a întâmplat acest lucru, dar, potrivit serviciilor de securitate, a fost vorba de o discuţie de 40 de minute din urmă cu cinci ani, când era secretar şef în Ministerul de Interne. Convorbirea a avut loc între doi lideri ai mafiei bulgare, Konstantin Dimitrov şi Ivan Todorov. Nici unul dintre ei nu mai este acum în viaţă.
În această vară, presa bulgară a scris că un grup infracţional cunoscut sub numele de The Killers a primit ordin să îl ucidă pe premier. Cel care a comandat asasinatul ar fi fost traficantul sârb de droguri Sreten Josici, arestat în Bulgaria şi condamnat apoi la 15 ani de închisoare în Serbia.