' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
Din totalul celor 736 de fotbalişti aflaţi în loturile celor 32 de echipe participante, 440 sunt ceea ce în limbaj popular se cheamă „stranieri”, adică nu evoluează în campionatul ţării pe care o reprezintă. Anglia dă cei mai mulţi jucători la mondiale – 117, inclusiv retrogradata Porthmouth, care are în Africa de Sud nu mai puţin de 8 jucători.
Doar trei naţionale – Anglia, Germania şi Italia (nu întâmplător state cu cele mai tari campionate din lume) – nu au în lot vreun jucător care să evolueze în alt campionat. Alte două naţionale, Spania şi Republica Democrată Coreeană, se numără printre cele care au cei mai puţini stranieri, câte trei. Spania – ţară care întregeşte „careul de aşi” al campionatelor foarte tari – are în lot trei jucători care evoluează în Anglia. În ceea ce priveşte formaţia asiatică, se poate spune că este chiar o uriaşă surpriză că are în lot jucători care evoluează în alte campionate – doi în Japonia şi unul în Rusia -, ţinând cont de rigiditatea dusă la extreme a regimului comunist din această ţară.
La celălalt pol, avem Nigeria, unde toţi cei 23 de jucători aduşi la turneul final sunt legitimaţi la cluburi din alte campionate. Camerun şi Coasta de Fildeş – câte 22 stranieri fiecare, Uruguay, Serbia, Slovenia, Slovacia, Australia – fiecare câte 21, Ghana, Algeria, Brazilie – fiecare câte 20, SUA, Paraguay – fiecare câte 19 sunt naţionalele care au în componenţă cei mai mulţi fotbalişti care joacă în afara graniţelor.
Campionatul Angliei dă 117 jucători la turneul final
117 din cei 736 de fotbalişti care au venit la truneul final provin din primele ligi ale campionatului Angliei. 94 dintre aceştia evoluează în „calitate” de stranieri în alte 26 de echipe naţionale. Cu alte cuvinte, doar 5 naţionale nu au în componenţă jucători din Albion. Celelalte campionate care dau jucători numeroşi sunt Germania (84 – 61 la alte naţionale), Italia (80 – 57), Spania (59 – 39) şi Franţa (45 – 34). Se confirmă încă o dată top 5 al celor mai puternice campionate din lume. (În urmă cu patru ani, la mondialele din Germania, top 5 arăta astfel: Anglia: 102 – 81, Germania: 74 – 54, Italia: 60 – 37, Franţa: 58 – 45, Spania: 52 – 35.)
Practic, diferenţa dintre CM 2010 şi 2006 constă doar în faptul că, la ediţia din acest an, cele mai tari campionate ale lumii au cu 39 de jucători mai mulţi selecţionaţi decât în 2006. Faptul că între Franţa şi Spania a intervenit o inversare de locuri nu are nicio importanţă. De menţionat că din campionatele a 21 de ţări care nu s-au calificat pentru mondialele din Africa de Sud sunt jucători care îşi vor trece în palmares participarea la competiţia supremă a fotbalului. Dintre cele 21 de ţări, campionatele Rusiei şi Turciei dau câte 14 jucători, iar al Scoţiei, 10. Campionatul României dă patru jucători: Ján Kozák (FC Timişoara) şi Dušan Kuciak (FC Vaslui) – Slovacia, Kapetanos (Steaua) – Grecia şi Emmanuele Kone (Inter Curtea de Argeş) – Coasta de Fildeş.
CF Barcelona dă cei mai mulţi jucători
Campioana Spaniei, CF Barcelona, are cei mai mulţi jucători la mondiale – 13. Urmează în ordine Chelsea şi Liverpool cu câte 12, Bayern Munchen cu 11, Real Madrid, Arsenal, Internazionale şi Panathinaikos cu câte 10. Nu mai puţin de 9 „lăncieri” din Amsterdam figurează în loturile venite în Africa de Sud şi tot câte 9 fotbalişti au dat Juventus, Wolfburg şi Tottenham. Surprinde faptul că puternica Manchester United nu se află în top 5 al jucătorilor selecţionaţi. Totuşi, apelând la aritmetică, se poate spune că de fapt oraşul Manchester este în acest top, cu 14 fotbalişti: 7 de la United şi 7 de la City.
De menţionat că din cele 20 de cluburi din Premier League (ediţia 2009/2010), doar două, Birmingham şi Burnley, nu au fotbalişti la turneul final. Din Campionatul Germaniei toate cele 18 cluburi sunt reprezentate la marea sărbătoare a fotbalului, iar din Italia, 19 din 20 (ultima clasată, Livorno, neavând nici un jucător selecţionat).
28 de jucători de liga a II-a la mondiale
Nu este nici o surpriză. Printre cei 736 de fotbalişti se află şi 28 (de la 22 de cluburi) care au evoluat în ultimul an în liga a doua în diferite campionate. De regulă aceştia sunt componenţi ai naţionalelor din Africa, dar sunt şi două-trei excepţii. De menţionat că în loturile prezente în Africa de Sud se află şi câte un fotbalist de la Mantova (Italia), Koblenz (Germania) şi Plymouth (Anglia), echipe care au retrogradat în liga a III-a. Sunt însă şi jucători de la divizionare secunde care au promovat în prima ligă în această primăvară: trei de la West Bromwich Albion (Anglia), doi de la Kaiserslautern (Germania) şi câte unul de la Lecce, Cesena (Italia) şi Arles (Franţa).
Retrogradata Portsmouth a trimis 8 jucători la mondiale
Fotbalul are paradoxurile lui. Ultima clasată din Premier League, Portsmouth, are nu mai puţin de 8 fotbalişti la turneul final al acestei ediţii a mondialelor. Dintre aceştia, portarul David James (va face 40 de ani pe 1 august) este component al echipei Angliei. O altă retrogradată din Anglia – Hull City – are 2 fotbalişti la mondiale, iar cele două retrogradate din Bundesliga, Hertha Berlin şi VFS Bochum, au 4, respective 3 „mondiali”. Tot doi jucători are şi ultima clasată din Franţa, Grenoble, câte unul două retrogradate din Italia (Sienna şi Atalanta), Xerez şi Valadolid (Spania) şi Sparta Roterdam (Olanda).
Istorie: primii stranieri au apărut în 1930
Pare de necrezut, dar aşa stau lucrurile. Încă de la prima ediţie – Montevideo 1930 – a campionatelor mondiale au existat stranieri. Este adevărat, la vremea respectivă aceştia reprezentau o raritate. Naţionala Iugoslaviei a avut în lot trei jucători care erau legitimaţi în Franţa. Este vorba de Ivan Bek şi Ljubisa Stefanovic – ambii la FC Sete şi Branislav Sekulic – de la SC Montpellier. Niciuna dintre celalte 12 echipe participante nu a avut vreun fotbalist care să joace în altă ţară. La ediţia următoare – Italia 1934 -, statisticile reţin apariţia unui singur stranier: cehoslovacul Josef Silny, legitimat în Franţa la AC Nimes.
Ediţia din 1934 însă a fost deschizătoare de drumuri pentru un alt tip fotbalist „oriundi”, adică fotbalistul străin naturalizat. Oficialii italieni au „găsit” înainte de mondiale pentru argentinienii Monti şi Orsi (ambii au jucat în 1930 finala contra Uruguayului) nişte bunici de prin satele din zona Torină, şi astfel cei doi au devenit italieni cu acte şi au jucat pentru noua lor patrie. La vremea respectivă nu exista interdicţia de a juca pentru mai multe ţări, condiţia fiind obţinerea cetăţeniei.
La turneul final din Franţa din 1938 au fost 4 stranieri, doi elveţieni şi un maghiar care jucau în Franţa şi un olandez legitimat în Belgia. Nu puteau fi consideraţi ca fiind stranieri cei 9 jucători vienezi din lotul Germaniei, pentru că, la vremea respectivă, Austria a fost anexată celui de Al Treilea Reich.
După război, în 1950, toate echipele au venit cu jucători din propriile campionate, iar în 1954 doar Scoţia avea 7 fotbalişti din prima ligă engleză, ceea ce era însă o modă în Marea Britanie. Între 1958 şi 1978, numărul stranierilor a fost relativ mic la cele şase turnee finale din acest interval – între 5 şi 15/ediţie -, iar din 1982, numărul acestora a crescut semnificativ, din 1994, stranierii devenind majoritari.
