81 de ani de la pogromul legionar de la București

Teatrul Evreiesc de Stat comemorează 81 de ani de la Pogromul de la Bucureşti din 21-23 ianuarie 1941.

Desfăşurat pe fondul Rebeliunii Legionare – conflictul deschis dintre generalul Ion Antonescu şi Mişcarea Legionară – acest episod reprezintă unul dintre momentele de apogeu al practicilor antisemite din România.

Evenimentul a fost alcătuit dintr-o serie de acte violente și crime împotriva evreilor din Capitală. Acțiunile au debutat în seara zilei de 20 ianuarie 1941, iar în următoarele două zile, cartierele Dudești și Văcărești au fost devastate și supuse jafurilor. Bilanţul final cuprinde peste 120 de morţi, majoritatea macabrelor asasinate fiind comise în pădurea Jilava – unde au fost înregistrați 90 de morți – precum şi la Abator; pe şoselele Fundeni şi Pantelimon.

De asemenea, Centrele legionare şi Prefectura Poliţiei Capitalei au fost transformate în adevărate centre de tortură. Binecunoscut în memoria colectivă este destinul rabinului Herșcu Gutman şi al fiilor săi. Cei trei au fost ridicați de la domiciliu de către Poliția Legionară și duși cu forța în pădurea Jilava, locul unde cei doi fii ai săi – Iancu și Iosef Gutman – au fost executați. Mărturia sa este grăitoare: “Am auzit împușcături, nu am mai știut ce se petrece cu mine. Am simțit însă cum fiul meu mai mare, atârnat de brațul meu, a murit imediat, în timp ce celălalt s-a mai zbătut puțin și a horcăit. Iară nu știu ce a fost după aceea. Poate că am și leșinat. Nu știam unde sunt, am văzut că fiii mei sunt amândoi morți și plini de sânge”.

Pe lângă pierderile de vieți omenești se numără și cele materiale, în timpul celor trei zile fiind jefuite şi devastate numeroase sinagogi și case de rugăciune, precum și sediul Comunității Evreilor din București. Templul Cahal Grande a fost complet devastat, arzând complet, în urma incendierii de către legionari. Conform datelor Federației Uniunilor de Comunități Evreiești, pagubele materiale includ peste 1.200 de imobile evreiești, dintre care 25 de temple și sinagogi din Capitală, care aveau să fie devastate sau incendiate. Au fost atacate și jefuite 616 magazine și 547 locuințe, fiind afectați direct cel puțin 3.579 de evrei.

Teatrul Evreiesc de Stat a programat sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 18.00 un eveniment artistic comemorativ care omagiază memoria victimelor Pogromului de la București și reconstituie fragmente de istorie recentă. Intrarea va fi liberă, în baza unei rezervări prealabile la numărul de telefon 0743.215.998.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

37 de Comentarii

  1. De mentionat ca toate crimele legionarilor impotriva evreilor au fost o mica picatura fatza de Holocaustul infaptuit de Armata Romana, la ordinele directe ale criminalului de razboi Ion Antonescu.

  2. Si cum asa, nu este comemorat si maresalul Antonescu, cel care cu Armata Romana a pus capat rebeliunii legionare ? …

  3. Oare au invățat lecția istoriei ?/ Nu cred, de te uiți azi doar in Levant. De te uiți peste baltă, evident vezi doar uituci..

  4. Ar trebui recunoscut si pogromul facut de reprezentantii poporului ” ales ” la inchisoarea de la Pitesti, la Sighet, la Gherla si la Jilava. Pana nu se recunoaste TOT, contest orice pogrom.

  5. Paradox. Teatrul evreiesc a fost infiintat la 1 martie 1941.

  6. @Roman satul de ei/Dar si atrocitatile comise de ei impotriva armatei si autoritatilor romane in timpul retragerii din Basarabia in urma ultimaului Moscovei din 28 Iunie 1940.

  7. Cum a inceput asa zisa rebeliune. „”În seara zilei de 20 ianuarie, a avut loc demonstraţia a 10.000 de legionari, care au cerut îndepărtarea elementelor «satanice» de la conducerea ţării şi formarea unui guvern legionar”, scrie Dăescu. În manifest, legionarii arată că de fapt România căzuse pradă unui complot ”iudeo-masonic” care urmărea distrugerea ţării. „Români! Un maior german a fost ucis mişeleşte din ordinul Angliei printr-un agent al Intelligence Service-ului pe străzile Capitalei. Protectorii şi apărătorii acestui asasin, un grec de origine, sunt Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret, fostul om de încredere al lui Armand Călinescu şi Alexandru Rioşanu, omul jidanilor şi al grecilor. În loc să fie îndepărtate aceste elemente satanice, a fost silit să plece din guvern viteazul general şi om de mare caracter, generalul Petrovicescu, fiindcă aşa a ordonat Legaţia engleză şi Masoneria. Rugăm pe generalul Antonescu să facă dreptate pentru români. Cerem înlocuirea tuturor persoanelor masonice iudaizate din guvern. Cerem guvern legionar”, scria în manifestul legionar.

    Citeste mai mult: adev.ro/pbcugc”

  8. @ proasta satului

    Logica e urmatoarea: sunt „rai” atat Antonescu, cat si legionarii. Buni sunt doar Emil Bodnaras si Ana Pauker.

    Istoria e totusi atat de simpla. Mai ales cand o scriu altii.

  9. @Obs
    Sa nu-mi spui ca nu-i adevarat ca Armata Romana a comis grosul crimelor impotriva evreilor, la ordinele sifiliticului Ion Antonescu (avea sifilis in stadiul 3). Inseamna ca habar n-ai istorie. Ia documenteaza-te.
    Asa a fost marele ,,erou”: criminal si sifilitic. Ar merita o statuie calare pe o movila de cadavre, dintre care 800 000 de romani (militari si civili), morti in razboi din cauza acestei canalii pe care unii inconstienti il slavesc si azi. Mai adauga si cca 300 000 de evrei exterminati la ordinele ,,eroului”.

  10. „Cea mai exceptionala profetie despre Romania: Agatanghel – trăitor la 1273 în insula Rhodos: „În vremea aceea, (1920) va apare în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la gurile Dunării, sau ţara Lupului, va apare Fiul Omului încins cu sabia de arhanghel. Acesta va face o organizaţie numita Legheon (MISCAREA LEGIONARA), iar membrii acestei organizaţii vor fi persecutaţi, vor fi închişi, omorâţi la răspântii de drumuri, mulţi vor fugi peste hotare persecutaţi fiind de capul statului şi de poporul vrăjmaş lui Dumnezeu. Şi în timpul acesta tot poporul acesta de pe Carpaţi şi alte popoare vor intra în mare suferinţă, dar după o vreme, Maica Domnului şi Sfântul Ioan va aduna sângele lor în potire şi se va prezenta cu el în faţa tronului Fiului Său.”

  11. Dupa parerea lui Rumburak, care se pare ca a vazut alt film, im mijlocul Pietei Victoria ar trebui sa se afle statuia imensa a Anei Pauker, calare pe tancul sovietic si „eliberind” Romania ! Ana Pauker, Rumburak, nu Ana Ipatescu … (tovarase, pentru cultura matale generala, o stire recenta : tot o Ana, Frank pe numele de familie, se pare ca a fost turnata la Gestapo de un vecin de ghetto, notar de meserie !)

  12. Primul teatru evreiesc din Lume a fost înființat la București la inițiativa lui Octavian Goga când era prim ministru !
    Drept mulțumire, ovreiașii vor să-l scoată din manualele școlare. La fel ca și pe Eminescu, Coșbuc, Vlahuță, V. Voiculescu, Goma și mulți alții.
    Se pare că întind prea mult coarda și s-ar putea să le plesnească…

  13. Progromul Legionarilor a fost o operatiune sub steag fals a gen.Antonescu-Sigurantei si PCR. Comunsitii romanii care erau in mare parte alogeni au importat de la sovietici 40 mii de camasi verzi nu cu mult timp inainte de miscarea evenimentelor.

  14. Se vede ca nu ai nimic comun cu acest pamint, care te hraneste in loc sa te inghita …

  15. „O problema se mai pune, evreii au avut vreo responsabilitate în declansarea haosului ce a dus la excesele stiute? Atât presedintele Asociatiei comunitatilor evreiesti, Filderman, cât si M. Carp (într-o lucrare a lui) recunosc ca evreii au contribuit la crearea si acutizarea disensiunii dintre Antonescu si Legionari si ca, implicit, si evreii aveau un merit la disparitia statului national-legionar. În ceea ce-l priveste pe Filderman, el era deseori vazut în cabinetele Presedintiei.”

  16. Lăsați ca vine tătucul mintenaș de la kremlin!!..sa vezi atunci șantiere ale tineretului bolșevic!!..să-l vezi pe rareș sef de propagandă sovietică la comitetul central!!..

  17. Prima intelegere Antonescu cu comunistii.”Prima convenţie de colaborare între comunişti şi regimul ANTONESCU s-a încheiat pe 11 ianuarie 1941 prin mijlocirea Serviciului Secret de Informaţii – SSI – reprezentat de comisarul PETROVICI şi de CONSTANTIN DAVID (evreu de origine -n.n.), care reprezenta Partidul Comunist din România (PCdR). Prin această convenţie, Partidul Comunist se angaja să participe la evenimentele din 20-23 ianuarie 1941 prin acţiuni anarhice în cartierele evreieşti alături de poliţişti, derbedei şi hoţi. Comuniştii şi-au respectat angajamentele, aducând astfel o importantă contribuţie la consolidarea regimului ANTONESCU cu această ocazie. Participarea comuniştilor la devastarea cartierelor evreieşti din 20-23 ianuarie 1941 este însa şi astăzi un „tabu” pentru istoria PCR. şi nu înţelegem de ce.”

  18. „A doua convenţie între comunişti şi regimul ANTONESCU s-a încheiat în iulie 1941, după atentatul contra trenului „Patria”, şi a fost semnată de EUGEN CRISTESCU, directorul SSI, şi ŞTEFAN FORIŞ, secretarul Partidului Comunist din România (PCdR) din acel timp. Prin această convenţie, comuniştii se angajau de a se abţine de la acte de sabotaj în industria de armament şi transportul feroviar pe perioada războiului. SSI-ul, la rândul său, se angaja să nu trimită pe front nici un comunist, care astfel ar fi ajuns să lupte contra lui STALIN şi a URSS. În al doilea rând, de a nu-i preda pe comunişti lui ADOLF EICHMAN pentru a-i duce în lagărele germane. Iar în al treilea rând, de a nu se opune „infiltrării” către Bucureşti a comuniştilor din ţară. În 1944, când a avut dovada colaborării lui FORIŞ cu regimul ANTONESCU, STALIN a ordonat o „epurare” masivă a comuniştilor din România, în primul rând a lui ŞTEFAN FORIŞ şi a colaboratorilor săi. Dar şi utilizarea pe mai departe a directorului SSI, EUGEN CRISTESCU. Asta pentru a mai vorbi de colaborarea mai veche din 1938 a comuniştilor cu „Frontul Renaşterii Naţionale”, organizaţie carlistă.”

  19. Am citat vorbele unui evreu(si am dat si adresa la care pot fi auzite,ca dovada)-de ce mi-ati stopat postarea?pentru ca am spus ca acest teatru a fost infiintat de Radu Gyr(legionar)si ca -in semn de recunostinta-spectacolul inaugural a avut loc de ziua acestuia?A,probabil daca as fi injurat tara si pe majoritari-cum fac unii nelipsiti cand e vorba de a jigni-nu era problema,nu?

  20. N-o sa ma mai rabde pamantul din cauza ca nu-l pup in dos pe maresalul criminal si sifilitic?
    Criminalul acesta odios si sinistru(!) are in spinare o tolba plina cu 800 000 de suflete de romani si 300 000 de suflete de evrei morti din cauza lui directa.
    A fost o nulitate inclusiv in domeniul militar. Nu a fost capabil sa-si dea seama in ce balega groaznica ne-a bagat alaturi de psihopatul de Hitler si de un fanfaron idiot ca Musollini. Din cauza orgoliilor lui cretine au murit mii de ostasi romani la asediul Odessei, Cotul Donului si pe tot frontul sovietic de peste Nistru. Tot la Odessa a ordonat un masacru-mamut al evreilor care i-a uimit pana si pe germani: 23 000-25 000 de civili evrei nevinovati ucisi barbar intr-o singura saptamana dce armata romana.
    Aceasta bestie umana are in traista un sir intreg de erori si crime. Idiotul n-a fost capabil de nimic valoros pe care sa lase in urma lui. Din cauza lui vom purta vesnic blamul de tara aliata cu toate fortele cu Germania hitlerista. Doar un cretin se poate mandri cu asa ceva.

  21. O mare minciună este faza cu cadavre la abator. Există dovezi foto ale distrugerilor de locuințe și de sinagogi, dar nu și xea cu trupurile atârnate în cârlige. O mare minciună aleasă.

  22. Mai e puțin și vor comemora* 82,5 ani sau 81,7 ani.In lipsa de public Teatrul Evreiesc trebuie să găsească ceva de făcut…Shalom cu de toate!

  23. @ Corcodel Ciricliu…(18.31). Baietasi,tu atunci nu erai nici pe „teava tunului”. Afla aici,vazut,…”cadavre de evrei la Abator Vacaresti in carlige, pusi de legionarii”. Acum si „razbunarea” evreilor din anii 1945-1960 asupra romanilor,a fost CUMPLITA.

  24. Sa speram ca in luna martie vor aniversa 81 de ani de existenta a acestui asezamant cultural – La multi ani (de pe acum)!

  25. Termenul de onoare militara, mai ales cind e vorba de un maresal al Romaniei, cu inalte studii militare, iti spune ceva ? Respectarea unei aliante si a unei semnaturi pe un tratat (care au fost calcate in picioare de un „rege” copil si debil, cu urmare directa luarea ca prizonieri a zeci de mii de ostasi romani, de care n-a mai auzit nimeni dupa aceea, in mare parte, dupa deportare in Siberia) iti zice ceva ? Mresalul Antonescu, pe care iti pui miinile murdare si pe care-l spurci cu gura baloasa, a fost executat din aceasta cauza de liftele pagine pe care le pupi in cur !

  26. D-na Ninel (citeste invers=Lenin) Morgenstern, a declarat recent ca nu pleaca din Romania, shi ne iubeshte la maxim. In realitate face parte din col.5 bolshevica reactivata mai ales acum ca propaganda de justificare a noului WW Marele Macel Pobeda de ucidere a Creshtinilor, daca se poate cit > orthodoxi de catre Khazari, rasfirati in toata lumea. Reactivarea a fost dupa ciuruirea impushcatului Cheasca, la comanda alogenului rrom Ilici, prin diverse inventzii ca WeiSSel, legi de ghettou cultural a alogenei Zoe Petre, aparitzia sub patronajul rudei Bruckner a tov.Hitlerica ShoroSSelul, noul Lavrov Boy ce i-shi trimite la produs „intelectuali/ noii Legio”, care vor sa ne denigram istoria cu bune shi rele, ca peste tot in lume. Romania a fost a 4-a fortza militara contra alogenului Hitler, dar conspiratzia Khazara a declarat Roamnia tzara invinsa, iar la Nurenburg, nu a fost judecat nici un roman, sau legionar, creatzie a Cominternului, pe post de ascutzire a luptei de clasa. Primul atentat in Parlamentul Romaniei a fost facut de bolshevici=Legionarii Roshii, iar noi nu pute-m sa arata-m cine sunt aceste elemente straine shi dusmanoase noua. Antonescu nu i-a trimis la Austerlitz, la furnal, dind solutia Unica de salvare a lor, iar HO fara evidentze=propaganda. Realitatea cu Pogromul este ca acolo au fost victime colaterale, provocate ca de obicei de ei (ex Odessa) cind citzva bolshevici s-au bagat ca musca la rahat si ei punind mina pe arme. Acestia se victimzeaza in conditziile cind nici macar pe front nu au fost. Sigur este ca viitorul nu poate fi decit al Adevarului Unic, nu propagadei de 2 bani.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Noi stim ca ei au Ucis, Ucis, Ucis!!! Sa nu uita-m Adevarul!!!

  27. @21:49
    ,,Onoarea militara” antonesciana s-a concretizat in amorul initial cu criminalii legionari (pe care chiar el i-a terminat ulterior, dupa ce s-a convins in final de ce atrocitati sunt capabili) si apoi ne-a bagat slugi la cel mai criminal personaj pe care l-a avortat omenirea, dupa Atilla si Ginghis Han: HITLER.
    Cum sa treci cu toate fortele de partea Germaniei, fostul nostru inamic din primul Razboi Mondial impotriva carora insusi Antonescu luptase pe front? Halal onoare: te pupi in bot cu fostul agresor si invadator si lupti impotriva fostilor aliati SUA, Anglia, Franta?
    Si sa nu uitam ca miile acelea de prizonieri romani au fost prinsi in tarla rusilor. Ce au cautat trupele romane peste Nistru? Cine a fost vinovat ca i-a pus sa intre in curtea vecinului? Nu cumva tot marele ,,erou”, Ion Antonescu?
    Daca la tine in curte sare un agresor sa te omoare, nu-l prinzi, i-l legi si ii dai la cap? Pana la Nistru trupele romane au fost eliberatoare. Peste Nistru si pana la Stalingrad, trupele romane au fost trupe invadatoare si agresoare.
    Per total: ION ANTONESCU A FOST UN CRIMINAL SI O CATASTROFA TOTALA CA POLITICIAN SI COMANDANT MILITAR SUPREM.
    Din cauza lui Romania a indurat apoi ocupatia militara sovietica si regimul socialist de 42 de ani.
    Din cauza lui Romania s-a pricopsit cu renumele de stat duplicitar, in care nu poti avea incredere.

  28. @ Rumburak (8.07)…tu cu „buna” stiinta FALSIFICI trecutul istoric al anilor 1940.pe scurt esti un MITOMAN. In acei ani TOATA Europa era sub Germania si Italia fascistă,chiar si in SUA fascismul era „militant”,ca sa nu mai vorbim de Uniunea Sovietica ALIAT economic si militar cu Hitler. Asa ca mai USOR cu acuze la Romania.

  29. @11:16. Commedia dell’arte.
    O fi fost Europa sub Germania si Italia fascista, dar nu toate tarile s-au pupat in bot cu Hitler si Mussolini. Au fost state ocupate precum Polonia, Grecia, Jugoslavia, Belgia, Olanda, Norvegia, insa au refuzat categoric sa se alieze cu fascistii si sa mearga cu ei pana la Stalingrad. Nici Franta ocupata nu si-a pus armata sa lupte alaturi de nemti.
    Aceste state si-au pastrat demnitatea, au suportat ocupatia, au fost dezmembrate, dar nu s-au infratit cu bestiile ocupante, cum a facut Antonescu. Drept multumire, jigodia de la Berlin ne-a mai luat si 1/2 din Ardeal si le-a dat-o ungurilor al caror ajutor militar era de opereta.
    Si ce ma rog am falsificat?
    -Ca Antonescu s-a pupat in bot cu miscarea legionara?
    -Ca din ordinul lui au fost masacrati cca 300 000 civili evrei?
    -Ca din cauza lui au pierit 800 000 de romani?
    -Ca a fost lipsit de cea mai rudimentara viziune politica?
    -Ca a facut prostia de a nu se opri la Nistru?
    -Ca a fost o nulitate in domeniul militar si a fost incapabil sa prevada in ce dezastru s-a bagat alaturi de Hitler?
    -Ca daca nu-l aresta regele Mihai, idiotul a fost cat pe-aci sa transforme Romania in teatru de razboi si abator ptr romani, in indaratnicia lui de a continua razboiul in Romania?
    *Eu sunt MITOMANUL, sau dv care incercati sa-i justificati tampeniile si incercati sa faceti un erou dintr-o nulitate si un macelar?

  30. Se cunoaste ca esti din neamul ” ales „, dar si bolsevic. Te tragi din cei care au impuscat soldati romani la retragerea din Basarabia. Vine ea si ziua in care vei plati scump veninul pe care-l versi acum!

  31. Tov. Rumburak, ai uitat sa ne spui, daca tot faci pe desteptul, gen Leana lui Roller, cine a atacat o tzara NEUTRA ca Romania, shi mai ales povestea aia cu paktul Hitler/Stalin, pe care pitzicania atomica vrea sa-l copieze la indigo, cu sfere cu tot, poate shi cu ceva HO, ca sa repete WW2 Marele Macel Pobeda de ucidere de oameni nevinovatzi, multzi creshtini, de catre tratatele secrete Khazare=kacialma de poker mondial cu invingatorii stabiliti din start. Antonescu a fost militar si nu politician, dar mai ales nu a avut de ales shi de fapt nu a fost o aliantza cu nemtzii (altfel era shi el judecat la Nurenburg), iar el de unde sa stie de aceasta kacialma, pe care rushii spera ca si vestul sa o mai repete.De fapt Hitler si Stalin sunt reabilitati de rushi si mai ales el este aplicat acum, cu sperantza ca va fi veshnic, ca Pomponel Lenin. Eu iti doresc la mai mare, shi mai ales de 100 milioane de ori binele care ni-l doreshti Romaniei. Bani nu am, dar poate primeshti de la ShoroSSel, care este pe post de Noul Hitlerica, un fel de Lavrov Boy, care va scoate la Produs. O zi buna. Con

  32. Dar ce „ziceti” de regimul lui Miklos Horthy (Recent al Ungariei) care a permis PERSECUTAREA si EXTERMINAREA MASIVA a evreilor in lagarele naziste,in anii 1943,fiind estimate 200.000 de persoane,direct la „gazare”.!!. Criminalul asta a murit „bine mersi” in 1957 la Estoril,Portugalia.

  33. Maresalul Ion Antonescu a fost „mic copil” pe langa BESTIA de Horthy al ungariei.

  34. Hitler a pierdut razboiul din cauza incapatanarii de a nu-si asculta generalii, una dintre erorile hotaratoare fiind cele ca disiparea fortei prin lupta pe mai multe fronturi. Antonescu si-a dat seama ca de la un anumit moment razboiul nu mai putea fi castigat de Germania. A incercat semnarea unor tratate in baza carora Romania sa pice cat mai bine in picioare dupa razboi. Nu a mai reusit insa, fiind arestat la ordinul regelui Mihai, urmarea fiind aceea ca Romania a capitulat neconditionat fata de Rusia. Regele Mihai a si fost decorat de rusi. Stalin a fost un criminal mai mare decat Hitler. Comunismul a produs mult mai multe victime decat razboiul, iar comunismul a fost conceput (si adus in Romania) ghici oare de cine? Ca sa fie o legatura si cu subiectul articolului.

  35. Statul Roman, care a sha cum a spus Petrov/Base a devenit un stat Mafiot, Pas cu Pas, va fi in curind paralizat, nu datorita ascutzirii luptei de clasa cu CFR ilegalishti tradatzi si ei de liderul tov.Ilici, dar activitatzile vitale vor fi blocate. Astfel Politia nu va mai putea sa mai amendeze ex.pe d-na Ninel(=Lenin) Morgenstern, Justitzia va judeca fara balantza divina, ca de… totzi ne tragem de la Adam si Eva, samd, dar mai ales copiii, care pentru orice popor reprezinta viitorul, vor fi psihologic, depresatzi si handicapatzi cu notziuni care mai rau ca la pioneri, chiar shi Legionari Verzi&Roshi ca sunt tot un drak, iar pacatele astea nu trebuie puse in spinarea lor.Politicienii care sunt creatii de gashti zic ei isterice, vin shi pleaca, dar ordinea fireasca este stabilita de specialishtii in domeniu ca treaba sa mearga bine, shi sa nu mai avem astfel de derapaje ca in trecutul recent comunist/bolshevic de care se fac ca nu shtiu tartorii aceshtia. Daca la Austerlitz a fost ce a fost, romanii ne avind nici o vina, intrebarea este de ce dupa zeci shi zeci de anii se vine in Europa, ca doar nu este Palestina, cu legi de gettoizare asha cum a facut tov.alogena proletcultista Zoe Petre cu a noastra cultura shi istorie, peste capul UE, ca doar Lumina de acolo vine!!! Iara-shi o dam cu stingul in dreptul??? Deshteapta-te Romane, alunga gashca de alogeni, care nu mai Jura pe Biblie, ca doar se poate sa fie shi ei Mozaici, asha cum poate deveni acum oricine din lipsa de supushi acolo. Chiar daca 4 milioane au fost PCR, de voie de nevoie, dar mai ales din interes, sa nu ajungem noi ca popor sa fim mozaici, dupa atitea lupte seculare cu Otomanii shi alte tigve. Pot sa traiasca rromii shi altii in Romania cu respectarea Constituziei, care ne da drepturi egale la totzi, iar discriminarea pozitiva nu poate fi. O zi buna. Con P.S. Chiar am devenit Colonie??? Sa faca la ei acasa legi din astea ca doar au fost partashi la crime mondiale

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.