Ordonanța de Urgenţă pentru privind reducerea sporului de condiții vătămătoare la 300 de lei brut a fost publicată luni seară în Monitorul Oficial.
„În raport cu condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, se specifică la Anexa 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În același timp, concediul de odihnă suplimentar, acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiții, va avea o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare”, se arată în comunicatul guvernului.
Ordonanța care intră în vigoare pe 1 iulie se aplică până la sfârșitul anului 2026.
foarte bine ! mai multe taieri mai multe in sectorul bugetar. fara pensii speciale. 300 de parlamentari,avem referendum validat.