Este necesară o umbrelă nucleară europeană?

Pe 5 februarie, a expirat ultimul tratat nuclear rămas în picioare între Rusia și Statele Unite – Tratatul New Start, acordul care limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două mari puteri nucleare De zeci de ani, umbrela nucleară a Americii a fost văzută ca un garant al securității europene. Pe fondul degradării relațiilor cu administrația Trump, Europa se confruntă cu o întrebare: Trebuie să se protejeze nuclear de una singură?

Germania studiază oferta nucleară franceză

În urmă cu un an, cancelarul german Friedrich Merz nu excludea organizarea unor discuții pentru posibila cooperare nucleară cu Marea Britanie și Franța. Merz a subliniat că Germania „trebuie să discute cu britanicii și francezii, cu ambele puteri nucleare europene, despre întrebarea dacă cooperarea nucleară, cel puțin securitatea nucleară oferită de Marea Britanie și Franța, nu ar putea fi revendicată și pentru noi”. Aceasta este o problemă, „pe care guvernul francez a abordat-o de fapt de mai multe ori față de guvernele germane și care a rămas întotdeauna fără răspuns din partea guvernelor germane”.

Prin Acordurile de la Paris din 1954, care puneau capăt ocupației, Republica Federală Germania renunța la producerea armelor de distrugere în masă. Cancelarul Konrad Adenauer nu dorea să excludă, în principiu, o opțiune nucleară. Dar, în 1959, Bundestagul a decis să echipeze Luftwaffe cu sisteme de lansare doar pentru focoase nucleare americane. Butonul roșu este acum în biroul lui Donald Trump de la Washington.

Ce se ascunde în spatele ”generozității” Franței

Așa cum arăta cancelarul Germaniei, președintele Emmanuel Macron este foarte generos cu extinderea umbrelei nucleare franceze asupra Europei. A anunțat, în martie 2025, că Franța și-ar putea extinde protecția nucleară asupra aliaților din Europa. Desigur, totul este contra cost. Aliații ar trebui să contribuie la întreținerea arsenalului nuclear francez și a vectorilor de transport la țintă. În 2024, acest cost a depășit 5 miliarde de euro. Pentru Franța ar fi însă mai mult decât o economie. Ar fi începutul autonomiei strategice pe care Parisul o dorește pentru Europa. Este însă reală capacitatea Franței de a sigura aceasta protecție? Sau în spatele ofertei stă mai degrabă obiectivul extinderii influenței politice și de securitate franceze, așa cu se întâmplă și în cadrul actualei UE, încă din anii 1950?

Poziția României a fost categorică

La momentul lansării acestei propuneri de către președintele Emmanuel Macron, România a avut un răspuns limpede. L-a dat consilierul de politică externă al președintelui interimar de atunci, Ilie Bolojan. ”Nu se pune problema unei cupole nucleare privind România. Ne-am făcut evaluările din punct de vedere al garanțiilor de securitate, acestea sunt suficiente”. „Nu avem nevoie de încă un filtru major de securitate venit din partea unei mari puteri europene”, spunea Cristian Diaconescu.

Președinții francezi au declarat că armele nucleare sunt destinate garantării intereselor vitale ale Franței. Președintele Macron subliniat și el de multe ori acest lucru în discursurile sale. Însă Macron spune că ”interesele vitale ale Franței au de acum o dimensiune europeană” (Discursul despre strategia de apărare și descurajare, în 2020). Potrivit Suddeutsche Zeitung, Macron lucrează la un discurs prin care va propune, din nou, extinderea umbrelei nucleare franceze in Europa. Însă asta nu va însemna că decizia finală de folosire a armei nucleare se va împărți între aliați. Pentru Franța asta nu se negociază. Iar ultimul mandat prezidențial al lui Macron expiră în 2027. Și, la cum arată politica franceză, nu este limpede dacă următorul președinte va avea aceeași definiție a ”intereselor vitale”.

Poziția Poloniei privind umbrela nucleară

Fostul președinte conservator al Poloniei, Andrzej Duda, a avut o altă abordare. În martie 2025, el a cerut Statelor Unite să transfere focoase nucleare în Polonia, ca măsură de descurajare a unui potențial atac rus. ”Granițele NATO s-au mutat spre est în 1999. După 26 de ani, ar trebui să se mute și infrastructura NATO. Pentru mine este evident”, a spus Duda, care acum lucrează pentru think tank-ul conservator american Heritage Foundation.

O analiză publicată atunci de Atlantic Council arăta însă că reacția președintelui Poloniei a fost determinată de situația politică interna. Urmau alegerile prezidențiale (câștigate de conservatorul Karol Nawrocki), iar rivalii liberali conduși de premierul Donald Tusk înclinau tot mai mult spre cooperarea strategică cu aliații europeni, nu cu administrația Trump. Apoi, pentru conservatorii polonezi, autonomia europeană este un miraj. Concluzia: pentru Polonia, nu se pune problema alegerii între umbrela nucleară a SUA sau a Franței, câtă vreme cea din urmă nu se întinde suficient.

Doctrina nucleară americană, cea mai generoasă cu aliații

Doctrinele nucleare ale Franței, Marii Britanii si Statelor Unite sunt extrem de diferite. Actualele documente naționale dau Franței libertate să propună extinderea umbrelei nucleare, însă nu să și  garanteze cu adevărat descurajarea nucleară.

Doctrina nucleară a Statelor Unite (Nuclear Posture Review) arată că forțele nucleare americane sunt organizate pentru ”descurajarea unui atac asupra Statelor Unite și asupra aliaților și partenerilor”. Documentul conține conceptul de ”descurajare nucleară extinsă”, care garantează protecția aliaților. Aceasta se face și prin arme nucleare tactice, nu doar strategice.

Franța: o doctrină nucleară ce permite lansare de oferte

Marea Britanie afirmă că forțele sale nucleare există pentru a ”descuraja cele mai extreme amenințări la adresa securității și a modului nostru de viață”. Arată că arsenalul nuclear este un factor de descurajare independent, pentru securitatea țării și a aliaților. Însă nu prezinta un angajament față de aliați similar cu cel al Statelor Unite. Doctrina nucleară britanică stabilește că armele nucleare fac parte din mijloacele de descurajare NATO, însă se află sub control național.

În Franța, doctrina nucleară se bazează în mod tradițional pe autonomia strategică. Componenta nucleară franceză este sub control strict național. Nu este prevăzut un angajament privind extinderea descurajării nucleare în beneficiul aliaților. Spre deosebire de Marea Britanie, Franța nu participă la planificarea nucleară NATO. Spre deosebire de Marea Britanie, armele nucleare franceze și vectorii de transport la țintă sunt modernizate și întreținute doar de statul francez, fără implicare americană.

Capabilitatea nucleară a SUA este mult mai mare

În Europa, Statele Unite dețin arme nucleare pe teritoriul Belgiei, Olandei, Germaniei, Italiei și Turciei. Spre deosebire de Marea Britanie și Franța, SUA au și arme nucleare tactice, care pot fi transportate de bombardiere tactice. Marea Britanie deține doar arme nucleare strategice, cu lansare doar de pe submarine. Franța deține doar arme nucleare strategice ce pot fi lansate de pe submarine sau transportate de bombardiere strategice. Pe termen scurt și mediu, modificarea doctrinelor și arsenalelor francez și britanic este puțin probabila. Ea implică costuri financiare si politice mari.