Crin Antonescu este de părere că Nicușor Dan ar fi trebuit să transmită un mesaj public ferm chiar dacă participa sau nu, la funeraliile lui Ion Iliescu.
„Eu nu am spus că nu trebuia să se ducă sa apară acolo, la funeralii. E decizia domniei sale. Am spus că, în calitate de președinte al României trebuia să aibă o decizie clară și transparentă. Fie să se ducă, fie să comunice public de ce nu o face. Din păcate, nu a făcu nici una, nici alta. A fost nedemn”, a spus Antonescu la B1Tv.
”Eu am apreciat conduita președintelui Emil Constantinescu, iar Iliescu nu cred că a avut un adversar mai vehement decât Constantinescu. Eu vorbesc de obligația, nu neapărat față de Iliescu sau simpatizanții lui, ci decizia președintelui în exercițiu al țării. În momentul în care, în conformitate cu lege, se organizează funeralii de stat, președintele si premierul au datoria de a adopta o poziție publică. Participă sau nu, dar trebuie date explicații. Înțeleg frustrarea și nemulțumirea oamenilor care au pierdut oameni dragi la Revoluție sau la Mineriade. Eu am intrat în politică împotriva lui Iliescu, am fost în opoziție cu el 15 ani. Dacă el a comis crime, asta e altă discuție.
Începând cu uciderea cuplului Ceaușescu sau revoluția și mineriadele. Dar cine a condus acest stat de 20 de ani încoace? Cine a avut parchetele, serviciile, justiția, ca după 35 de ani să nu avem o soluție? Atunci ar trebui să ne comportăm decent. Președintele lipsește, noi nu avem un președinte. Pretențiile domnului Băsescu, onorate promt, mi se par nepotrivite din partea lui Bolojan, care se arată auster cu restul lumii. Îi dau pensia mea de parlamentar ca sa i satisfacă doleanțele lui Băsescu.
El nu a avut niciodată nicio jenă să umble după privilegii. Continuă să fie pentru mulți un adevărat idol. mi pare rău că Bolojan, care a dat exemple de nesimțire, a avut un răspuns extrem de prompt la cerințele lui Băsescu”, a declarat Crin Antonescu la Realitatea Plus.
Erata: Crin Antonescu-Maria Antoaneta (care pierdea sume colosale la masa de joc, si ea) n-ar trebui sa existe nici el.
trezisi bre? Culca-te la loc.
exista , sta la fereastra sa-l vada lumea . pnl cu seful bolojan l-au trezit la viata. unde sunt liberaliii??
Ce să zic ,un brav român Crin Antonescu,un discurs așezat și la obiect
Crin s-a trezit sa înjure pe Nicusor dar cel care i-a dat la gioale a doua oara , a fost Ponta!Ca Coldea a jucat la doua capete, este clar ca lumina zilei, doar mintea întunecată a Crinutului nu vede! Pacat ca Lasconi nu a iesit pesedinte, merita ca a șters cu toti pe jos!
Mucea =hologramă globalistă
„Continua sa fie pentru multi un adevarat idol”-ma rog, ai putea sa ne explici si de ce ?
Este evident că toți sunt niște jeguri
Nicusor acest homalau si fatalau care a fost votat de homalai si drogati rumuni sa conduca aceasta colonie fara nici un viitor RUMUNIA COLONIA DIAVOLULUI OCCIDENTAL
jos cenura
Pocitania asta de ‘Porumbacu’ oracaie sa nu-i mai zica lumea ‘parazitul de pe spinarea duamnei’,sa zica lumea ca isi castiga banul cinstit,muscand pe unul si altul de tuhas!
Un președinte matur se duce dacă vrea să reprezinte statul dacă nu să se retragă toate aceste legi de genul Doliu Național …..televiziuni slugărnice ….functii aberante … asta e politică USR-ista bazată pe ura și pe aberații duc la inepții sunt dezvoltător IT cum aș putea să urăsc pe inventatorul calculatorului că la gândit prost și că putea să o facă altfel sau să spun că bilgates si-a bătut joc cu Windows 98 …alea au fost vremurile nene fi tu mai bun arată că ești mai bun când urăști dovedești că nu ai înțeles nimic că nu ești capabil de judecăți lucide …..deci ăștia sunt USR-isti …..sunt mai buni deși nu schimbă nimic doar incita la ură ….
ASA ESTE CRINUTZA, DRAGHE! PRESEDINTELE ALES AL ROMANIEI ESTE CALIN GEORGESCU! Sigur ar fi fost cu adevarat PRESEDINTELE ROMANIEI, ALES DE POPOR si Corneliu Coposu / Ion Ratiu, DACA VOTURILE NU ERAU „NUMARATE” DE SISTEMUL SOROSH-GORBACIOV !!!
Sa fim seriosi si impacati cu gandul ca Nimicusor Dan nu conduce nici macar masina de tuns iarba de la Cotroceni singur.
Au explicat altii in locul lui de ce nu a participat. Ca n-a inteles nimeni nimic, asta e alta treaba.
Excelenta declaratia lui Crin Antonescu .
asa e , ” Nicusor Dan nu exista , ca Presedinte ”
A fost bagat la inaintare doar pentru a tine ocupat Scaunul Prezidential , sa nu fie ocupat de George SIMION sau Calin GEORGESCU.
Este evident.