Liderii europeni analizează întâlnirea Trump-Putin

Conferinţa de presă după întâlnirea

De L.V.
Liderii europeni analizează întâlnirea Trump-Putin

Conferinţa de presă după întâlnirea

Conferinţa de presă după întâlnirea dintre Trump şi Putin nu a adus clarificări în privița unui posibil armistiţiu, iar liderii eruropeni au reacționat în consecință.

La finalul întâlnirii, Donald Trump a declarat în fața presei că discuțiile au fost productive și că reprezintă un pas important către un acord de pace în Ucraina, dar nu a spus cum anume se va realiza acest lucru.

Ministrul ceh de Externe, Jan Lipavsky, l-a criticat pe liderul de la Kremlin,  în timp  ce  ministrul lituanian al Apărării, Dovile Sakaliene, a susținut că declarația lui Trump, potrivit căreia ”nu va exista o înțelegere până când va fi una”, este una corectă.

 ”Dacă Putin ar fi fost serios în privința negocierilor de pace, nu ar fi atacat Ucraina în ziua întâlnirii din Anchorage”, a spus  Lipavsky, potrivit Politico.

„De la Putin, am auzit aceleași nonsensuri propagandistice pe care le promovează la televiziunea sa de stat atunci când vorbește despre originea conflictului. Problema este imperialismul rus, nu dorința Ucrainei de a trăi liber”, a mai spus acesta.

”Un criminal de război, dependent de otrăvirea cu substanțe radioactive a criticilor săi se adresează președintelui american: Mă bucur foarte mult să te văd sănătos și în viață. Rusia continuă să bombardeze civilii din Ucraina”, a arătat Sakaliene.

Friedrich Merz  a transmis că ”este la curent cu evoluţiile summitului din Anchorage„.

”Partea germană menține poziția transmisă anterior: orice negociere trebuie să înceapă cu un armistițiu și cu Ucraina invitată la masa tratativelor”, a subliniat executivul german.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. LIDERII Ioropeni?
    A. Ieștia NU pot fi LIDERI, într-o Paradigmă NORMALĂ, nici măcar la o Scară de Block.
    B. În Articol NU se văd UNLESS STATED Then TTWWWOOO … …
    Chiar dacă pui IO, de Milă, MaiMulte LITERE.
    CE SE VEDE, NU este decât O Ședință de MasturbareÎnDoi. PUBLICĂ.
    C. IMEDIAT vor apărea și Restul, în CAPcuB-UrSulla la AȘAoCestiePORNO-Politică. B-URSULLA care le va da PLANul of the Party și va FILMA, pentru Uzul Personal, INTIM.
    Un Regizor DĂȘTEPT ca face un FILM de Spart BOX OFFICE!
    SIGUR, ACTANȚII vor CERE Bani,ONORARIU pentru Presatațiunea. PUBLICĂ.
    PS Aștept să văzCe vor face AiNoștri.
    NU se lasă EI MaiPreJOOOOS decât „SUPIRIORII” de la Ioropa. Vor fi ÎN FRUNTE, ca ASINII … …
    UNA, deja a COMIS-so PUBLIC, plescăia printre DINȚII deCORECTAT, de Niște SANCȚIUNI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.