90% din contractele de închiriere a imobilelor nu sunt declarate de proprietari la ANAF

Aproape 82.000 de contracte de închiriere au fost înregistrate în 2015 în Bucureşti, pentru care statul a încasat impozite de 150 de milioane lei, specialiştii imobiliari estimând că aceste contracte reprezintă mai puţin de 10% , restul locuinţelor închiriate în Capitală nefiind declarate, informează MEDIAFAX.

„Estimez că undeva la 90% dintre contractele de închiriere sunt nedeclarate la ANAF. Este un principiu încetăţenit de ani de zile. În general, contractele declarate la ANAF sunt cele care au valori mai mari, sunt între proprietari persoane fizice şi persoane juridice, sau făcute cu genul de persoane care îşi decontează chiria. Mentalul colectiv e ceva de genul <>”, a declarat pentru MEDIAFAX Vlad Vlăsceanu, specialist imobiliar.

De cele mai multe ori, chiriaşii acceptă ca înţelegerea cu proprietarul locuinţei să fie doar una verbală sau, cel mult, semnează un contract ,,de mână”.

La nivelul Capitalei au fost înregistrate la ANAF, în 2015, 81.914 contracte de închiriere, din care statul a încasat 149.903.572 lei, conform datelor transmise MEDIAFAX de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Astfel, statul a încasat, în medie, 1.800 de lei la fiecare contract declarat. Pe unul dintre site-urile de închirieri locuinţe, anul trecut au fost publicate, doar în Capitală, peste 200.000 de anunţuri, de aproape trei ori mai multe decât numărul contractelor înregistrate la ANAF.

Anul acesta, la Direcţia Finanţelor Publice Bucureşti au fost înregistrate 64.143 de contracte de închiriere iar statul a încasat deja impozite în valoare 82.904.689 de lei.

Amenda pentru nedeclararea veniturilor din chirii variază între 50 şi 500 de lei, plus obligarea proprietarului să plătească dobânzi şi penalităţi pentru perioada nedeclarată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.