Austria interzice hijabul în școli. Părinții pot primi amenzi de până la 800 de euro

Austria a interzis purtarea vălului islamic în școli pentru fetele sub 14 ani.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Austria interzice hijabul în școli. Părinții pot primi amenzi de până la 800 de euro

Austria a interzis purtarea vălului islamic în școli pentru fetele sub 14 ani.

Austria a interzis purtarea vălului islamic în școli de către fetele cu vârsta sub 14 ani. Noua lege a intrat în vigoare odată cu începerea anului școlar și se aplică atât în unitățile publice, cât și în cele private. Măsura este criticată de reprezentanții comunității musulmane, care susțin că limitează libertatea religioasă și ar putea fi neconstituțională.

Legea vizează acoperămintele „tradițional musulmane” pentru cap, precum hijabul sau burka. Ministrul Integrării, Claudia Bauer, membră a Partidului Popular Austriac (OVP), susține că vălul reprezintă „un semn al opresiunii și un mijloc de control al fetelor încă din prima copilărie”. Măsura a fost adoptată de coaliția formată de OVP, social-democrații din SPO și partidul liberal Neos. Formațiunile aflate la guvernare prezintă intrdicția drept „un angajament clar față de egalitatea de gen” și spun că urmărește protejarea drepturilor fetelor.

Comunitatea musulmană anunță că va contesta legea

Comunitatea Islamică din Austria (IGGO) se opune interdicției și consideră că fetele musulmane sunt vizate în mod disproporționat.

„Ne opunem ferm interdicției”, a declarat pentru BBC Carla Amina Baghajati, reprezentantă a organizației. „Credem că restrânge în mod nejustificat dreptul fundamental la libertatea religioasă și afectează în mod disproporționat fetele musulmane.”

„În loc să protejeze copiii, vizează o anumită practică religioasă și riscă să îi excludă chiar pe copiii pe care susține că îi sprijină”, a mai spus ea.

IGGO a anunțat că va sprijini demersurile juridice ale fetelor și familiilor care consideră că le-au fost încălcate drepturile fundamentale și vor să se adreseze Curții Constituționale. Instanța a anulat în 2020 o interdicție anterioară privind purtarea vălului în școlile primare. Judecătorii au stabilit atunci că măsura încălca principiul neutralității religioase a statului austriac.

Părinții riscă amenzi de până la 800 de euro

Profesorii sunt cei care trebuie să intervină atunci când observă o elevă care poartă vălul islamic. Într-o primă etapă, cadrele didactice trebuie să poarte discuții cu eleva și cu reprezentanții săi legali. Dacă regula este încălcată în mod repetat, autoritățile pentru protecția copilului trebuie informate. În ultimă instanță, părinții sau tutorii pot primi amenzi de până la 800 de euro.

Unii profesori au criticat însă responsabilitatea care le-a fost atribuită. Sigi Maurer, membră a Partidului Verzilor, l-a acuzat pe ministrul Educației, Christoph Wiederkehr, că „creează noi conflicte și le transferă profesorilor”. Ea a afirmat că profesorii sunt „deja supuși unei presiuni enorme” și că ministrul încearcă să le impună, pe lângă celelalte atribuții, și „rolul de polițiști”.

Extrema dreaptă cere o interdicție și mai amplă

Partidul Libertății din Austria (FPO), de extremă dreapta și aflat în opoziție, consideră că actualele  reguli nu sunt suficient de stricte. Formațiunea cere interzicerea generală a vălurilor și a articolelor care acoperă fața în școli, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Ricarda Berger, reprezentantă a FPO, a declarat că „islamul politic nu își are locul în Austria și cu siguranță nu în școlile noastre”. 

Cancelarul Christian Stocker, liderul OVP, a cerut recent chiar introducerea în Constituție a unei interdicții privind islamul politic. El a declarat pentru postul public ORF că „nu vreau să trăiesc într-un stat islamic”.

Austria interzice deja purtarea în spațiul public a articolelor care acoperă complet fața, precum niqabul sau burka. Reguli similare există și în Franța, Belgia și Danemarca. În Franța, simbolurile religioase vizibile, inclusiv vălul islamic, turbanul și kippa, sunt interzise în școli de peste 20 de ani. Legea austriacă este însă diferită, deoarece nu vizează în mod explicit acoperămintele purtate de femeile și fetele musulmane.

Carla Amina Baghajati spune că IGGO este îngrijorată de „o tendință alarmantă” în Europa, în care „provocările sociale complexe sunt reduse la măsuri simbolice îndreptate împotriva grupurilor minoritare”.

„Astfel de abordări pot genera atenție politică, dar rareori rezolvă problemele de fond”, a spus ea.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.