Fostul președinte Traian Băsescu s-a întâlnit duminică după-amiază cu câteva zeci de femei invitate la sediul PMP cu ocazia Zilei de 8 Martie spunându-le acestora că, de când este bunic, a văzut ce greu se cresc copiii și, dacă ar mai putea, ar dubla indemnizația pentru mame.
„Acum, de când sunt bunic, am văzut și eu cum se cresc copiii. Cât au crescut ale mele, când au început să meargă în picioruțe, să tragă de peste tot, eu eram plecat pe mare și mi se părea mie că nu-i mare lucru să stai cu două fete. E, acum vă pot spune că dacă aș putea azi, aș dubla indemnizația pentru mame în concediul de maternitate. Seara parcă ai ieșit din mină, așa te duci la culcare. Alergând după astea mici parcă ai intrat în șut, acolo în mină. E greu să crești copii. E greu, dar frumos, și pentru mine este extraordinar, pentru că eu nu am știut cum au crescut fetele mele, dar acum văd. E și greu, dar și extraordinar de frumos să vezi așa cum evoluează, de la săptămână la săptămână, cum înțelege care-i nasul, care-i obrazul, care-i burtica, să ceară apă, să vrea să mănânce, e nemaipomenit, e fascinant”, a afirmat Băsescu.
Totodată acesta le-a povestit femeilor că are un papagal în sufragerie, care îi spune pe nume ‘Traian’, iar acum așteaptă ca și nepoțica sa să îi spună Traian sau bunicu’. „Când trecem pe lângă papagal, fiindcă avem un papagal în sufragerie, ăla spune Traian. Aștept să spună și asta mică bunicu’ sau Traian, cum o vrea”, a spus Băsescu.
Declarațiile lui Băsescu vin în contextul în care în 2010, după măsurile de austeritate luate, se răstea la cei care le apărau pe mame și copii.
„În ultima vreme, România nu mai are femei, are mămici. Nu mai are copii, are bebeluşi. Toată ţara a devenit o ţară plină de mămicuţe şi bebeluşi”, acuza Băsescu în 2010.