Povestea tulburătoare a Iuliei Hasdeu, copilul-minune al României, și mesajul ei de dincolo de moarte

În septembrie, România își amintește (sau ar trebui) de Iulia Hasdeu. Copilul‑prodigy intrat la Sorbona la 16 ani și publicat la Paris și a murit când era puțin peste vârsta majoratului. Moartea prematură nu a curmat fascinația oamenilor pentru ea, mai ales din cauza tatălui său. Craniul său a fost furat din Cimitirul Bellu, iar ședințele de spiritism din cavou deveniseră aproape o modă.

Copilul‑prodigy care a uimit Europa

Născută pe 14 noiembrie 1869, în familia marelui cărturar Bogdan Petriceicu Hasdeu, Iulia Hasdeu a fost unul dintre acei copii rari doriți de multe familii. Unul care se naște o data la câteva sute de mii. La doi ani citea, la patru scria, iar la unsprezece își încheia studiile la Liceul Sf. Sava și la Academia de Muzică din București. Talentul ei pentru limbi străine era uluitor. Vorbea română, franceză, germană și știa și latină. Se spune că toate îi veneau firesc, ca și cum ar fi fost limba ei maternă.

Studentă la Sorbona la doar 16 ani

La 16 ani, Iulia intra la Sorbona, un miracol academic pentru epocă. Profesorii francezi o descriau ca pe o inteligență incandescentă, o tânără care nu doar învăța, ci strălucea. A publicat poezie, teatru și proză, în română și franceză, sub pseudonimul Camille Armand, în volumele „Bourgeons d’avril”, „Chevalerie” și „Théâtre. Légendes et contes”.

Moartea care a frânt un destin

Tuberculoza a răpit-o pe în 1888, la doar 19 ani. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu, locul unde, și astăzi, oamenii lasă flori pentru copilul‑geniu care nu a apucat să devină femeie.

Locuința ei pariziană, de la nr. 28, rue de Babylone, poartă o placă memorială – un semn discret al trecerii ei prin Paris, la câțiva pași de Saint‑Sulpice.

Bogdan Petriceicu Hasdeu, mormântul Iuliei și castelul spiritelor

Bogdan Petriceicu Hasdeu nu s-a împăcat deloc cu pierderea fiicei sale. Durerea lui a devenit obsesie. A trecut chiar mai departe.

Într-o seară de martie, la șase luni de la moartea Iuliei, savantul suținea că mâna lui a început să scrie singură. Când s-a trezit din acea stare stranie, pe hârtie apăreau, limpede, cu literele Iuliei: „Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu. (Sunt fericită, te iubesc, ne vom revedea, Asta ar trebui să-ți ajungă)” A notat totul în „Sic Cogito”, convins că fiica lui îi vorbise.

De atunci, Hasdeu a trăit doar pentru a o regăsi. A ridicat un templu la Bellu, un cavou proiectat astfel încât pașii vizitatorilor să trimită vibrații spre sicriul Iuliei, iar ceasul de pe mormânt să arate ora morții ei. Mesajul „Mai Sedi Putin”, primit în timpul unei ședințe de spiritism, l-a oprit din dorința de a muri ca să o reîntâlnească.

După cavou, el a început construcția unui castel la Câmpina. ”Cam straniu și ușor înfricoșător” spun cei care vizitează imobilul aflat aproape de Școala de Poliție Câmpina. Imobilul s-a vrut un templu al comunicării cu fiica pierdută. Acolo, Hasdeu ar fi încercat, prin spiritism, să ia legătura cu Iulia.

Cavoul Iuliei de la Bellu, jefuit la greu

Numai ce nu au vrut nu au furat hoții de-a lungul timpului din cavoul poetei aflat în Cimitirul Bellu. Voalul rochiei de mireasă purtată de Iulia, părul ce rămăsese pe craniul ei și, în final, craniul în sine (!!). In prezent, cavoul aflat chiar pe aleea principală a cimitirului arată jalnic, în ciuda promisiunilor făcute de-a lungul timpului.

Moștenirea literară

Opera Iuliei, tradusă în română de Ciprian Doicescu, rămâne mărturia unui talent care ar fi putut schimba literatura română dacă viața i-ar fi dat timp. Poemele ei au o maturitate tulburătoare, ca și cum ar fi știut că timpul nu o va aștepta.