Jensen Huang, co-fondatorul şi directorul executiv al producătorului de cipuri de IA evaluat la 5.000 de miliarde de dolari, a spus că afirmaţiile făcute pe reţelele sociale de fostul cercetător Anthropic Jacob Coxon, potrivit cărora IA ar putea deveni „supraumană” şi ar putea extermina omenirea în următorul deceniu, sunt „iresponsabile”, potrivit theguardian.com.
Dezbatere internaţională privind pericolele
„2030 nu va fi sfârşitul lumii. Există 0% şanse ca acela să fie sfârşitul lumii”, a spus Huang într-un interviu pentru CBS News. „Este inutil să speriem oamenii. E iresponsabil”, a mai spus el.
Afirmaţiile lui Coxon, susţinute şi de alţi doi cercetători de la compania care dezvoltă sistemul de IA Claude, au declanşat o dezbatere internaţională privind pericolele şi lipsa de supraveghere a IA, în contextul cursei companiilor de a dezvolta modele tot mai puternice.
Parlamentarii americani au criticat companiile de IA pentru riscurile asumate, iar Anthropic a publicat un raport de informaţii privind ameninţările, în care detaliază modul în care infractori, grupuri sponsorizate de state, furnizori de programe spion, oameni de ştiinţă şi propagandişti au încercat să folosească modelele sale puternice de IA pentru a proiecta rachete şi bombe, a crea agenţi patogeni letali şi a spiona disidenţi.
Încetinirea dezvoltării acestei tehnologii
Dario Amodei, directorul executiv al Anthropic, Sam Altman, şeful OpenAI şi Elon Musk au cerut încetinirea dezvoltării acestei tehnologii. Totuşi, Donald Trump a respins temerile legate de dezvoltarea IA, numindu-le o „păcăleală” şi o „conspiraţie”, adăugând că o încetinire ar putea oferi Chinei un avantaj.
Duminică, Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA, a declarat că SUA şi China au convenit să instituie un mecanism de dialog privind IA, prin care să se avertizeze reciproc pentru a limita pericolele potenţiale ale acestei tehnologii. Huang a spus că predicţiile privind un eveniment de amploarea exterminării cauzat de IA nu sunt „fundamentate ştiinţific”.
Huang a mai susţinut că recentele apeluri ale companiilor de IA pentru reglementări naţionale şi internaţionale de siguranţă urmăresc, de fapt, să eludeze legile existente care le-ar putea trage la răspundere.
Există deja destule legi
Citând cazuri recente în care companii de IA, printre care Anthropic şi OpenAI, au provocat incidente de securitate cibernetică în timpul testărilor, el a spus că există deja destule legi pentru a rezolva aceste probleme.
„Există legi împotriva accesului neautorizat în domeniul securităţii cibernetice, există răspundere pentru daune… dacă produsul tău provoacă vreun prejudiciu, dacă nu funcţionează aşa cum ai promis şi dacă ai încheiat contracte cu alte companii pentru acorduri privind nivelul serviciilor, există destule legi care se aplică. Ideea mea este să se aplice mai întâi acestea. Şi să nu lăsăm acest scenariu apocaliptic să determine pe cineva să le scutească de legile care există deja”, a explicat el.
„Acum, încercaţi să citiţi printre rânduri. De fapt, ei nu cer mai multe legi. Ei cer să fie scutiţi de legile pe care le avem deja. Şi cred că asta e o problemă”, a mai spus Huang.
Luni, think tank-ul Tony Blair Institute (TBI) a publicat un studiu în care argumentează că ţările riscă un „dezavantaj profund şi în creştere” dacă nu adoptă IA şi rămân în urma altor naţiuni.
Totuşi, studiul avertizează şi că instituţiile menite să sprijine deciziile pe care liderii vor trebui să le ia nu sunt pregătite pentru aşa ceva.
Revoluția IA
„Revoluţia anterioară ne-a transformat lumea de-a lungul mai multor generaţii, IA o va face în doar un deceniu”, a spus Tony Blair. „Noi capacităţi apar într-un ritm extraordinar, cu implicaţii profunde pentru economii, educaţie, ştiinţă, pieţele muncii, serviciile publice şi securitatea naţională. Însă riscurile sunt la fel de profunde şi în creştere, la fel ca îngrijorarea publicului.
„Liderii politici de astăzi… trebuie să ia decizii dificile care vor schimba semnificativ traiectoria ţărilor lor. Însă instituţiile statului modern, menite să îi sprijine pe liderii politici în luarea acestor decizii, pur şi simplu nu sunt pregătite pentru ceea ce urmează”, a conchis el.
Nu s-au facut atatea bombe nucleare sa distruga tot globul, tot mai ramane un paradis, fie el fiscal.