Declarațiile au fost făcute luni, într-o conferință de presă, pe fondul plângerilor mai multor familii care nu și-au mai găsit rudele înhumate la locurile de veci cunoscute, potrivit news.ro.
Suspiciuni privind deshumările
Conform primarului, disputa a pornit de la reclamațiile unor familii care nu și-au mai regăsit rudele înhumate în locurile de veci pe care le dețineau, iar descoperirea unor zeci de saci abandonați într-o groapă comună a alimentat suspiciunea. Mario de Mezzo susține că mai multe astfel de gropi ar putea exista în cimitir și că printre persoanele mutate din morminte s-ar afla și decedați din perioada pandemiei.
Edilul a vorbit despre cazul unei femei care, ajungând la mormântul tatălui său, nu l-a mai găsit acolo, motiv pentru care administratorul cimitirului i-ar fi explicat, potrivit primarului, că bărbatul „a plecat”.
Mario de Mezzo consideră că fenomenul depășește cu mult ceea ce s-a văzut până acum, afirmând că „rădăcinile acestei caracatițe a corupției sunt mult mai adânci decât par la prima vedere”.
Saci cu cadavre din perioada pandemiei
La conferința de presă susținută luni, primarul a explicat că anchetatorii au ridicat sute de oseminte umane, dar că săpăturile au scos la iveală și saci cu cadavre nedescompuse, datând din perioada pandemiei: „S-au găsit sute de oase umane pe care IPJ le-a luat pentru anchetă, însă, un lucru extrem de grav, în urma săpăturilor s-au găsit saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID-ului. Au data de înhumare pe ele, sunt saci speciali. Acest lucru dă o nouă dimensiune acestei infracțiuni, pentru că în perioada respectivă înhumările aveau un regim special”, a afirmat Mario de Mezzo.
Potrivit edilului, această descoperire reprezintă „o infracțiune de o gravitate uluitoare, care ar trebui anchetată separat”, iar amploarea faptelor este, în opinia sa, „de nedescris”. El consideră că abuzurile comise de firma care a administrat timp de 16 ani cimitirul din Slatina reprezintă doar „o picătură într-un ocean” și că firma are „ramificații”.
Acuzații la adresa fostei administrații și a CJ Olt
Primarul acuză și fosta conducere a Primăriei, precum și conducera Consiliului Județean Olt. Potrivit lui Mario de Mezzo, președintele Marius Oprescu nu doar că a „îngăduit și tolerat” abuzurile firmei, ci le-a și „încurajat”.
„În fosta administrație, tatăl primarului era avocatul administratorului cimitirului, adică, să ne înțelegem, Primăria mima această luptă cu administratorul cimitirului pentru că presiunea din oraș era uriașă, toți oamenii cu care am vorbit s-au plâns de servicii execrabile, de prețuri infernale, de umilințe și batjocuri în cele mai grele momente ale vieții lor.
În acest context al acestei lupte, tatăl primarului din mandatul anterior era avocatul administratorului cimitirului, iar președintele Consiliului Județean și al PSD-ului și prim-vicepreședinte național Marius Oprescu, nu doar că tolera, încuraja acest contract”, a susținut edilul.
El a mai arătat că firma Ecumenic Funerar, cea care a concesionat cimitirul, deținea și un contract cu Spitalul Județean, prin care era singurul operator autorizat să transporte persoanele decedate în unitatea sanitară aflată în subordinea CJ Olt.
Costurile, suportate de familiile îndoliate
Potrivit primarului, această poziție privilegiată a permis firmei să impună tarife de până la 18.000 de lei familiilor care aveau nevoie de o înhumare, atunci când decesul survenea în spital.
Primarul se declară nemulțumit și de ritmul în care instituțiile abilitate gestionează sesizările depuse de Primărie în acest dosar. El susține că, încă din 3 septembrie, a cerut anchetatorilor să pună sechestru pe documentele firmei Ecumenic Funerar, cerere la care Parchetul de pe lângă Judecătorie nu ar fi răspuns până în prezent. De asemenea, la o săptămână de la descoperirea gropii comune, nicio persoană nu ar fi fost audiată în dosarul deschis pe acest caz.
Somația adresată Poliției Olt
Nemulțumirea față de anchetă culminează cu o somație publică adresată conducerii Poliției Olt, potrivit primarului: „Astăzi, Parchetul împreună cu IPJ-ul se mișcă cu viteza melcului și resping solicitări legitime ale Primăriei Slatina, de parcă nu își doresc să afle adevărul. Îl somez public pe domnul comandant al IPJ Ionuț Ilinca să nu încerce să mușamalizeze acest caz!
Este un caz care este în atenția Slatinei, este în atenția țării și va fi în atenția mea până când va fi soluționat”, a declarat edilul, care a mai spus că despre acest subiect se scrie încă din anul 2022, dar că, până acum, „nimeni nu a făcut nimic pentru că toți erau în cârdășie”.
Poziția Parchetului
Primarul mai afirmă că Parchetul i-ar fi comunicat Primăriei că instituția „nu are calitate procesuală necesară pentru a formula cereri în probațiune”. Separat de acest dosar penal, Tribunalul Dolj urmează să dea, chiar în această săptămână, o hotărâre definitivă în litigiul prin care Primăria Slatina a cerut reluarea administrării cimitirului, proces pe fond câștigat deja de instituție.
Citește și: Primarul Mario De Mezzo, audiat în scandalul cimitirului Strehareți. Reacția exclusivă a edilului