Nu mai demult decât în luna mai scriam pe Cotidianul, că politicienii noștri păreau a se întrece în a înteți lupta politică internă… doar că pe direcția orientării de politică externă a României! Discursurile acestora ne duceau cu gândul că, mai devreme sau mai târziu, ne vor face să alegem (pardon, vor alege ei pentru noi!) între Uniunea Europeană și SUA! Se pare că acel timp a sosit! Doar că lupta politicienilor noștri nu mai este despre Uniunea Europeană și SUA ci despre… Germania și SUA!
Fanarioții și dragostea de România!
Cei care sunt interesați pot afla cu ușurință că istoria României a fost marcată, mai bine de un secol, de… un cartier din Istanbul! Fanar este numele acestui cartier de unde au provenit domnitorii neromâni care au dat numele regimurilor fanariote, care au luat și pielea de pe români în perioada 1711–1821! Acești domnitori fanarioți erau numiți de Înalta Poartă, în schimbul unor sume mari de bani. Ocuparea sau păstrarea tronului depindea de sumele uriașe plătite drept peșcheș/mită la curtea otomană. De unde își scoteau domnitorii fanarioți pârleala? Din birurile pe care le impuneau românilor!
Oare chiar nu am învățat nimic din istorie?
Debuturile democrației românești postdecembriste sunt sărbătorite de români ca o dovadă a faptului că un regim comunist, impus cu forța de către URSS, a fost dărâmat! Același moment istoric a dat naștere și unei teorii conspiraționiste, încă populară în rândul românilor: lichidarea datoriei externe de către Nicolae Ceaușescu, anunțată în luna aprilie 1989, ar fi transformat România într-un precedent periculos pentru sistemul financiar mondial, motiv pentru care marile puteri financiare (în complicitate cu URSS și SUA, în urma acordurilor de la Malta) ar fi orchestrat Revoluția din 1989 pentru a-l elimina pe Ceaușescu.
Începând cu 1990 ne-am dorit cu tărie să fim parte a Occidentului mult-râvnit (a se citi Uniunea Europeană și NATO) și să „vină americanii” (a se citi Parteneriatul strategic cu SUA)! Nu a fost ușor să închidem capitolele de aderare la Uniunea Europeană! Nici în NATO nu am fost primiți de prima dată (în 1996 eram puși în stand-by, iar în 2004 am reușit acest lucru datorită sprijinului SUA)! Și da, SUA a fost de acord să semneze și un Parteneriat strategic cu România, iar soldații americani au venit la noi, atât în cadrul NATO cât și în urma semnării acestui parteneriat!
Guvernul elen reacționează după dezvăluirile WSJ. „Problema unei ameninţări la adresa guvernului grec nu a fost pusă niciodată şi nici nu ar fi tolerată”
Chiar se închină politicienii români la Înalte Porți? Mai multe și cu interese antagonice?
Revenind în prezent, ne dorim să nu cumva să plece soldații americani pentru ca nu cumva Federația Rusă să se gândească să atace flancul estic al NATO și să ocupe vreo jumătate din România, până când să se hotărască NATO să invoce Articolul 5! Când vorbim despre bugetul României pentru anul viitor ne plângem că nu mai avem bani de la UE și sperăm să primim vreo 60 de miliarde din următorul buget multianual care se coace în zilele astea (adică mult mai mult decât contribuim)!
Și în tot acest context complicat, cum să înțelegem faptul că, în loc ca România să vorbească pe o singură voce în exterior și să obțină maxim din poziționarea sa, politicienii români se acuză unii pe alții că se închină fiecare la Înalta lor Poartă!
Niciunul dintre ei nu explică românilor de ce banii lor se vor duce pe armamentul fabricat de Rheinmetall, pe gazul lichefiat ce ar trebui să curgă prin Coridorul Vertical de Gaze al SUA sau pe energia electrică produsă de SMR-urile de la Doicești!
Proiecte de anvergură care ar trebui să poziționeze România pe harta alianțelor strategice, dar care sunt descrise de politicieni ca fiind influențe străine în treburile interne ale României! Este clar că nu suntem destul de deștepți să producem arme la nivelul la care o fac nemții! Este clar că bugetul României, pentru anul 2026, s-a construit pe o variantă optimistă de îndeplinire a jaloanelor din PNRR (inclusiv pe cei 770 milioane euro pentru legea integrității plus cei 770 milioane euro pentru legea salarizării)! Este la fel de clar nu avem destul gaz nici măcar pentru consumul intern, iar Neptun Deep încă este o himeră nu doar pentru că nu este gata, dar și pentru că nu știm dacă niscaiva drone nu se vor lovi „accidental” de unitatea de extracție sau de conductele care aduc gazul la țărm. Nici cu energia electrică nu stăm prea bine vara, când Dunărea și-a făcut prostul obicei să ne închidă Centrala nucleară de la Cernavodă!
Păi, atunci nu este ok să ne înarmăm prin SAFE cu dobânzi preferențiale? Chiar trebuie să vină UE să ne spună dacă “amendamentul Fritz” este constituțional sau nu și eventual să ne ia înapoi 770 milioane de euro din PNRR? Nu este ok să câștigăm bani din tranzitul gazelor prin Coridorul Vertical de Gaze pe teritoriul României și când/dacă avem nevoie să cumpărăm să știm că îl avem deja aici? Sau să producem energie electrică prin SMR-urile de la Doicești? Oare chiar o să fie mai scumpă decât cea care am cumpărat-o vara asta de la bulgari, în timpul nopții, după ce le-am dat-o, aproape gratis, ziua? Oare SUA nu va avea interesul ca prezența soldaților americani să descurajeze vreo idee năstrușnică a lui Putin să atace România și să le pericliteze investițiile?
Chiar nu înțeleg politicienii noștri că nu este o competiție despre cine „toarnă” mai tare și la care „Înaltă Poartă”?
Dar parcă acum ne împușcăm cel mai tare și nu doar într-unul ci în ambele picioare!
Cum? Făcând din țânțar armăsar! Adică, în loc să stingă focul politicienii noștri îl întețesc! Mă refer la „știrea zilei”: „Ambasadoarea SUA în Grecia, apropiată de Trump, a declarat că SUA ar fi fost implicată în demiterea guvernului Bolojan, potrivit Wall Street Journal”! Nu mai contează că este vorba despre „nu știu cine care a auzit nu știu ce” într-un cadru informal! Gata, este motivul pentru care se va vota sau nu guvernul care vrea a se naște zilele acestea! Conform lui Siegfried Mureșan: votul asupra noului guvern va fi pentru PSD și liderul său are ocazia de a demonstra că „nu au fost motivați de interese străine în ceea ce privește guvernarea țării”.
Nici cu Dominic Fritz nu-mi este rușine: „Domnule Grindeanu, ce s-a discutat la masa din 31 martie? Ați discutat moțiunea? Dacă da, ce vi s-a promis în schimb? Zboruri private? Vile de lux? Un comision dintr-un contract de gaz la suprapreț ca să plătească românii pentru și mai multe ceasuri de lux pentru PSD-ști? Domnule Simion, steagul național sărutat și ordinul extern executat nu merg împreună”.
De partea cealaltă a baricadei politice provocarea la care sunt mai servili și la care Înaltă Poarră este acceptată! Îl citez aici pe Sorin Grindeanu: „Cu tupeu, adevărații trădători de țară mă acuză de „blat cu americanii”. Dar cine sunt ei?! Unii care au împrumutat cu dobândă – pe 40 de ani – miliarde prin programul SAFE. Totul pentru a da contracte de 8 miliarde de euro unei singure companii străine, în defavoarea industriei naționale. Unii care au cerut suspendarea fondurilor europene pentru România de supărare că favoritul lor – un condamnat definitiv, urmează să își piardă postul.Unii care au votat la Bruxelles împotriva fermierilor români și care au cerut condiționarea fondurilor pentru agricultura românească”.
Oare nu era mai bun un comunicat de genul: nu este treaba României ce pălăvrăgește un ambasador al unei țări la un șpriț? Cu privire la sumele de bani din SAFE ce vor curge spre Rheinmetall, nu era mai corect să se facă totul în Parlament