Ce cred susținătorii AUR despre arestarea lui Georgescu. Oamenii invocă teorii ale conspirației și cer sprijinul lui Trump

Postarea prin care AUR și-a manifestat susținerea pentru Călin Georgescu a strâns zeci de mesaje din partea simpatizanților partidului.

Ce cred susținătorii AUR despre arestarea lui Georgescu. Oamenii invocă teorii ale conspirației și cer sprijinul lui Trump

FOTO: Inquam Photos / George Călin

Postarea prin care AUR și-a manifestat susținerea pentru Călin Georgescu a strâns zeci de mesaje din partea simpatizanților partidului.

Oamenii invocă teorii ale conspirației și îi cer chiar și ajutorul lui Donald Trump, considerând că președintele SUA l-ar putea scoate din arest pe Călin Georgescu.

Deși dovezile sunt clare, iar Curtea de Apel București a fost convinsă că probele DIICOT împotriva lui Călin Georgescu sunt temeinice, susținătorii AUR susțin că totul este o adevărată conspirație.

Oamenii care au transmis mesaje la postarea de susținere făcută de AUR pe Facebook sunt convinși că Georgescu a fost închis din cauza unor jocuri politice și că ceva rău i s-ar putea întâmpla după gratii.

„În arest o să încerce să îl elimine definitiv… Dacă lumea nu iese masiv în stradă nu o să mai apuce 30 de zile în arest.. țineți minte com asta..”, a scris un internaut.

Într-un alt mesaj, unul dintre simpatizanții AUR afirmă faptul că: „Domnilor, cine râde de acest om, îi va lua locul imediat sau în cel mai scurt timp. Fiind puțin de meserie, vă spun că se urmărește compromiterea. Să aibă antecedente, să nu poată fi apt pentru a mai candida. Părerea mea e că mai mult nu-l pot tăvăli pe domnul Georgescu. Încearcă să-i fure simpatizanții, ca și pe noi, cei de la AUR. Dar, cuminți, în liniște, nu cedăm niciodată.”

„Fraier a fost Georgescu, să se încreadă în poporul ăsta idiot! Nu ne lipsește vocea, ne lipsește curajul să o folosim!”, a comentat unul dintre simpatizanții AUR.

Asistență juridică pentru avocații lui Călin Georgescu

Într-un alt mesaj, un alt susținător îi învață pe avocații lui Călin Georgescu ce trebuie să facă pentru a anula decizia judecătorilor Curții de Apel București.

„Avocații domnului Călin pot cere revizuirea, că la dosar nu există expertiza criminalistică INEC pe stenogramele de la dosar. Stegareeee, acest mesaj trebuie cumva să ajungă la avocații dlui Călin, că numai așa dl Călin va fi eliberat imediat”, a scris respectiva persoană.

Mesaj către Donald Trump

Cel mai interesant mesaj este însă al unui simpatizant AUR care consideră că doar Donald Trump ar putea să-l scoată din arest pe Călin Georgescu. Omul susține că fostul candidat la prezidențiale poate fi considerat „deținut politic”.

„Donald J. Trump, Călin Georgescu «Deținut Politic». Fără dovezi în scris”, a comentat respectiva persoană.

Citiți și: AUR, solidaritate totală pentru Călin Georgescu: „Îi suntem alături și, dincolo de persoana sa, apărăm un principiu”

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Coruptii Stan Gheorghe, Licu, Mateescu, Nicolaescu, Gorghiu, Ex-premierul Orban, etc, pot depune marturie, cand intervenea Iohannis pentru curatarea totala a bubelor unui complice se intervenea la instanta definitiva care redacta comanda, schimba cauza, anula fondul, conform comenzii, fara probe, martori sau dovezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.