O declarație scurtă și seacă a președintelui Nicușor Dan, cu mai puțin de 24 de ore înainte de votul pentru Guvernul Mureșan.
„Alegerile anticipate nu sunt o soluție, dimpotrivă. Ar fi o continuare a instabilității şi a neîncrederii cetăţenilor români şi a pieţelor financiare. Indiferent de ce se va întâmpla, România îşi va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea asta. Asta e declaraţia pe care am vrut să o fac”, a declarat Nicușor Dan.
Declarația președintelui are o greutate mare pentru votul de miercuri din plenul reunit al Parlamentului pentru sau împotriva Guvernului Siegfried Mureșan.
Odată cu a doua desemnare care ar pica la vot, se creează premisele și pârghiile legale pentru declanșarea alegerilor anticipate. Practic, președintele liniștește parlamentarii că nu vor avea de suferit dacă votează împotriva lui Mureșan, premierul pe care chiar el l-a desemnat. Este o premieră ca președintele să dea un mesaj atât de clar și tranșant împotriva propriei nominalizări.
„E momentul ca această criză să se încheie. Criza politică. E momentul ca partidele se privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul naţional”, a mai spus preşedintele în scurta declaraţie de presă.
Președintele a participat, la ora 15, la evenimentul de lansare a volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”. Evenimentul a avut loc cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Reginei Maria în Statele Unite ale Americii și Canada. La finalul evenimentului a făcut declarațiile de mai sus.
Când vor fi consultări pentru următorul premier desemnat de Nicușor Dan, după preconizatul eșec al lui Siegfried Mureșan
Potrivit surselor Cotidianul, urmează noi consultări cu partidele la finalul acestei săptămâni sau la începutul celei viitoare. Președintele încă nu știe dacă va fi desemnat tot un premier politic sau un tehnocrat. Nu au existat niciun fel de discuții dacă, pentru deblocarea situației, șeful statului ar putea accepta inclusiv sprijinul AUR pentru viitorul guvern. După consultări, este de așteptat ca, în aceeași zi, președintele să facă și desemnarea.
bună!
Nu este corect ce ai facut pana acum !
Mergi pe un drum gresit trasat de afară.
„Alegerile anticipate nu sunt o soluție, dimpotrivă. Ar fi o continuare a instabilității şi a neîncrederii cetăţenilor români şi a pieţelor financiare. Indiferent de ce se va întâmpla, România îşi va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea asta. Asta e declaraţia pe care am vrut să o fac”, a declarat Nicușor Dan.
Chiar nu -ti dai seama ca tu nu ai fost si nu esti o soluție?
Functia asta mare nu e pt tine !
Ai niste probleme de comunicare si nu numai . Abulic,ageamiu,rătăcit,fără cunostinte in ale diplomatiei si fara viziune.
„Anticipatele nu sunt o solutie”… hmm, interesant, cica „democratiile” si Vestul Civilizat ne tineau lectii ca e important sa te intorci ori de cate ori e nevoie la votul popular, ca sa castigi legitimitate… cum ajung la putoare, toti acesti „intelectuali” devin brusc dictatori, si nu mai vad utilitatea anticipatelor si referendumurilor
*SUSPENDAREA este o soluție* pentru Neica Nimeni de la Palatul Cotroceni !.
Asta-i si prost. Trebuia sa formuleze altfel sustinerea pentru PSD, nu asa direct. Liberalii si useristii ar trebui sa puna umarul la demiterea lui. Si pe drept ar fi. Mi-e dor de Johanis…
Televiziunea Romana a prezentat pe 28 Sept. un Interviu cu Di. S. Muresean legat de sansele
de a deveni Prim-Ministru.
Romania nu este inca pregatita sa aprecize personalitatea unui politician de adevarat
nivel european.
Politicienii romani din fosta garda comunista (incompetenti dar zeflemitori) si cei din gruparea
Aiuristica (analfabeti politici) se simt periclitati de o personalitate remarcabila rar vazuta
dupa 89.
Lasati aceasta persoana sa demonstreze ca doreste sa faca ceva pentru a impideca
declinul spre Haus al Tarif.
S.M este asa o personalitate remarcabila pentru Romania, incat a MUNCIT consilier in Bundestagul German a lui Merker in anii 2006-2009, apoi s-a ACIUIT in Grupul Partidului Popular European prin alegerile pentru Parlamentul European in anii 2014- 2026 de nici nu mai stie unde este Romania pe harta! Asta NU a facut nimic bun pentru Romania noastră in acesti ani, iar acum este IMPUAS de germanul cancelar Mertz ca premier! S.M miroase a „spion-politic” german parașutat in functia de premier !.
Poate ne spui TU ce a facut BUN pentru Romania in toti acesti ani romanul-germanul Siegfreid M.!??.
CALIN GEORGESCU PRESHEDINTE !
Daca Nicusor Dan vrea ca partidele politice sa priveasca spre tara nu spre propriul partid , trebuie de asemenea ca Nicusor Dan sa respecte Constitutia Romaniai si sa desemneze un premier care sa nu fie de la al treilea partid ca numar de parlamentari nici de la al patrulea pe care , se pare , ca a dorit sa-l mentina la guvernare ca rasplata pentru sustinerea la alegerile prezidentiala .
Nicusor Dan trebuie sa inteleaga ca este la Cotroceni , nu la Primaria Generala a Capitalei si ca aranjamentele politice pentru guvern se fac in Paralment , nu la Cotroceni .
Cine l mai ia în serios pe ăsta?
Grindeanu este singura solutie.
grindeanu, dragostea mea?..
ce preferinte ai, nu ne mai intereseaza alte comentarii.