Ceea ce se știe cu certitudine este că transportatorul aerian românesc anulează de luna viitoare două dintre zborurile pe care le opera de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.
Este vorba despre zborurile Cluj-Frankfurt și Cluj-Viena.
Informația a fost confirmată de David Ciceo, directorul aeroportului din Cluj-Napoca, potrivit Economedia.ro care citează G4media.
„Într-adevăr, compania Animawings anulează mai multe destinații pentru că au un grad scăzut de încărcare. Este o problemă dificilă pe plan mondial cu prețul la combustibil. Din acest motiv este așteptată o creștere a prețului la biletele de avion cu 20-30%”, a spus David Ciceo, precizând că deocamdată la Cluj vor fi anulate zborurile pe care compania le opera pe rutele Frankfurt și Viena. „Este păstrată doar cursa Cluj – București și retur”, a declarat David Ciceo, potrivit surselor citate.
Ce spune compania aeriană românească
Reprezentanții companiei aeriene Animawings invocă o serie de „provocări tehnice”, legate de o parte din avioanele din flota sa, Airbus A220-300. Unele dintre aeronave au fost achiziționate recent.
„Este vorba despre o serie de provocări tehnice recurente, care au condus la perioade repetate de indisponibilitate a aeronavelor, inclusiv în cazul unor unități recent livrate”, susțin reprezentanții companiei.
Mai departe, transportatorul aerian susține că ia măsuri operaționale pentru a asigura continuitatea zborurilor și limitarea impactului asupra pasagerilor.
Prin aplicarea acestor măsuri pot apărea, punctual, reprogramări, întârzieri sau anulări ale unor zboruri în perioada următoare și pe parcursul lunii octombrie.
„În acest context, în urma unei analize aprofundate realizate și având ca priorități absolute siguranța operațiunilor, a pasagerilor și a echipajelor, Animawings a decis, începând cu data de 29 septembrie 2026, suspendarea treptată a operării aeronavelor A220-300, în funcție de situația tehnică și de evaluarea iindividualăla zzia fiecărei aeronave”, mai adaugă compania.
Totuși, cu situații privind disponibilitatea operațională a acestui tip de avioane s-au confruntat și alți operatori din Europa care dețin aeronave Airbus A220.