Litoralul românesc se schimbă din nou, iar sudul țării va avea zeci de hectare de plajă nouă. Lucrările de lărgire au început între Saturn și Mangalia, unde constructorii amenajează o nouă suprafață de nisip pe aproximativ trei kilometri de coastă. În total, proiectele aflate în derulare în sudul litoralului ar urma să aducă aproximativ 60 de hectare de plajă nouă, notează Știrile ProTv.
În zona dintre Saturn și Mangalia, plaja va ajunge la aproximativ 100 de metri lățime. Pentru extindere, nisipul este extras de pe fundul mării, de la o adâncime de circa 26 de metri, și pompat către țărm printr-o conductă care are peste un kilometru lungime. Odată ajuns la mal, nisipul este nivelat și modelat cu ajutorul utilajelor.
Noua plajă va ocupa o zonă în care țărmul era până acum foarte îngust și protejat cu structuri de beton. Proiectul are și un rol de protecție împotriva eroziunii costiere, fenomen care afectează de ani buni litoralul românesc.
Investiția pentru zona Mangalia-Saturn depășește 340 de milioane de lei, iar aproximativ 85% din finanțare provine din fonduri europene. Lucrările fac parte dintr-un amplu program de reducere a eroziunii costiere.
Ce se întâmplă cu ecosistemul marin
Proiectul nu se rezumă doar la aducerea nisipului la mal. După finalizarea înnisipării, autoritățile și constructorii au prevăzut și măsuri pentru refacerea ecosistemului marin.
La adâncimi cuprinse între 2,5 și 5 metri urmează să fie plantată iarbă de mare, astfel încât să fie create noi habitate pentru speciile marine. Printre acestea se numără căluții de mare, peștii, crabii și midiile.
Lucrările din zona Mangalia-Saturn reprezintă doar o etapă din transformarea litoralului din sud. După această zonă, intervențiile vor continua la 2 Mai, unde sunt prevăzute aproximativ 17 hectare de plajă nouă. Ulterior, proiectul ajunge la Costinești, unde vor fi create alte aproximativ 25 de hectare.
În total, reprezentanții Apelor Române estimează că litoralul românesc va depăși 600 de hectare de plajă după finalizarea proiectelor din sud. Înaintea lucrărilor de lărgire, între Mamaia și Vama Veche existau aproximativ 249 de hectare de plajă.
Extinderea plajelor vine însă și cu controverse. În cazul unor sectoare deja lărgite, turiștii s-au plâns că nisipul este mai dur și conține mai multe scoici. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat în luna iulie că era necesar un proiect pentru combaterea eroziunii, însă a pus sub semnul întrebării amploarea la care a fost realizat.