Secretarul general al Academiei din Stockholm, Ellen Moons, a anunțat marți noul laureat al preiului Nobel pentru fizică, pentru studiul asupra unor particule numite neutrini. Distincția supremă îi revine belgianului Francis Halzen. Munca sa de decenii a transformat gheața de la Polul Sud într-un instrument uriaș de explicare a fizicii din exteriorul sistemului nostru solar. Acesta poate descifra misterele universului îndepărtat.
Crearea Observatorului IceCube și vânătoarea de neutrini
În 1988, Francis Halzen a propus folosirea calotelor glaciare pentru detectarea neutrinilor, particule subatomice omniprezente care trec prin Pământ și prin corpuri fără a lăsa urme. Cu toate acestea, un neutrin poate lovi rareori un nucleu atomic, iar această ciocnire produce o sclipire slabă de lumină.
Savantul a înțeles că gheața de la Polul Sud reprezintă mediul ideal, deoarece rămâne stabilă și este ferită de cutremure. Comunitatea științifică a susținut rapid ideea sa, astfel că s-a construit Observatorul IceCube, finalizat în 2011. Prin acoperirea unui kilometru cub de gheață, senzorii proiectului au confirmat prezența neutrinilor proveniți din afara sistemului solar.
BREAKING NEWS
The Royal Swedish Academy of Sciences has decided to award the 2026 #NobelPrize in Physics to Francis Halzen “for decisive contributions to the IceCube Neutrino Observatory and the discovery of high-energy neutrinos of astrophysical origin.” https://t.co/UcPBWk0RiK— The Nobel Prize (@NobelPrize) October 6, 2026
Informații nealterate din inima fenomenelor cosmice violente
Universul conține acceleratoare naturale uriașe ce lansează particule cu energii extrem de mari, care depășesc de un milion de ori nivelul atins în laboratoare. Deși originea lor rămâne necunoscută, neutrinii de înaltă energie pot oferi indicii prețioase.
Deoarece își păstrează direcția și energia în spațiu, neutrinii aduc date directe din medii cosmice violente. Senzorii din gheață înregistrează continuu aceste interacțiuni. Prin aceste înregistrări au potențialul de a dezvălui curând fenomene cosmice complet noi.
Istoria premiului și continuarea sezonului Nobel 2026
Francis Halzen primește premiul după succesul cercetătorilor americani din 2025, când John Clarke, Michel H. Devoret și John M. Martinis au fost premiați pentru studiile asupra tunelării cuantice. Din 1901 până în prezent s-au acordat 119 premii Nobel pentru Fizică, notează news.ro.
Statisticile arată că 47 de distincții au avut un singur laureat, Albert Einstein a câștigat premiul în 1921, iar John Bardeen este singura persoană premiată de două ori în fizică. Până acum, doar cinci femei au primit această distincție. Marie Curie este prima în 1903, urmată pe listă de Maria Goeppert-Mayer, Donna Strickland, Andrea Ghez și Anne L’Huillier. Cel mai tânăr premiat a fost Lawrence Bragg, la vârsta de 25 de ani, în timp ce, la polul opus, Arthur Ashkin avea 96 de ani la momentul ceremoniei.
Sezonul Nobel din 2026 continuă miercuri, 7 octombrie, cu premiul pentru Chimie, urmat joi de cel pentru Literatură și vineri de Premiul Nobel pentru Pace. Seria se încheie luni, 12 octombrie, cu premiul pentru Economie. Ieri a fost acordat premiul Nobel pentru Medicină.