„Şi stocurile de motorină şi stocurile de benzină şi de produse petroliere, pentru că este un calcul care se face şi îl fac specialiştii la Ministerul Energiei, sunt intacte, au fost controlate, se fac permanent proceduri de raportare către Ministerul Energiei”, a declarat Cristian Bușoi, pentru Digi24.
Totodată, oficialul a arătat că „mai sunt situații de înlocuiri pentru 15 zile, cum permite legislaţia, după care acele stocuri sunt reînnoite”.
Cristian Bușoi, despre stocurile de produse petroliere ale României
Secretarul de stat în Ministerul Energiei a menționat că doar jumătate din rezervele de combustibil ale României se află pe teritoriul țării. Restul stocurilor sunt păstrate în țări din blocul comunitar.
„Aceste stocuri se află în diverse ţări ale Uniunii Europene, pentru care cei care au obligaţia de stocare plătesc anumite costuri ca să aibă acces la ele”, a mai explicat Cristian Bușoi.
Mai mult, acesta a mai precizat și că: „Ele (stocurile – n.r.) sunt certe, sunt acolo, dacă am avea o problemă doar în România le-am aduce într-un timp rezonabil şi oricum avem 4-5 săptămâni la dispoziţie. Evident însă că, dacă vorbim de o penurie a Uniunii Europene, există şi aici un semn de întrebare şi de asta unitatea centrală de stocare, un mai vechi proiect al Autorităţii pentru Rezerve Strategice, creşterea numărului de depozite şi capacităţilor de stocare a produselor petroliere în România reprezintă o lecţie pe care o învăţăm în această criză, aşa cum lucrările de pe braţul Bala şi punerea în sigruanţă la Cernavodă reprezintă o altă lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim”.
în afara granițelor țării… hahahahahaha