O victorie a Trustului Deprimării Naționale: cazul ratingului de țară

Episodul evaluărilor succesive a agențiilor de rating internațional a scos la suprafață, parcă mai mult ca niciodată, uniformitatea deplină a peisajului nostru public. Astfel, indiferent care a fost rezultatul evaluărilor, sau care putea să fi fost acesta, Trustul Deprimării Naționale a repurtat o nouă victorie de etapă. Una de necontestat.

Dacă ar fi existat o dezbatere reală în jurul chestiunii, dacă unii formatori de opinie și-ar fi pus întrebări, dacă măcar unii ar fi ieșit cu un centimetru din „frontul” propagandei deprimării generale, sau dacă, în fine, s-ar fi auzit cineva exprimându-și, ca român sau ca cetățean al țării numite România, părerea de rău față de rezultatul considerat nu numai inevitabil, ci ca dinainte stabilit (de cine, fraților, de cine?!), atunci spațiul nostru public ar fi fost, ca în povestea șansei oferite Sodomei și Gomorei, salvat, pe undeva.

România evită retrogradarea în categoria „junk”, dar rămâne sub presiune fiscală

Când colo, nimic! Nicio nuanță, nici o problematizare. Numai ghilotina afirmațiilor tranșante, automate, lipsite de dubiul necesar oricărei reflecții intelectuale serioase. Și, mult mai rău decât atât, numai jubilația afișată față de nenorocirea iminentă a României.

În ultimele luni, au existat trei evaluări ale economiei românești, efectuate de marile agenții internaționale de rating (membrele așa-numitului „The Big Three”), începând cu cea publicată de Fitch, la 31 iulie curent, continuând, la 7 august, cu Moody’s și terminând cu anunțul Standard & Poor’s, din 2 octombrie. Din informațiile care au răzbătut până la noi, cel puțin prima dintre misiunile de evaluare a provocat emoții reale, ai noștri trecând „examenul” la limită și după un fel de contestare a primului „verdict”, apoi celelalte două, cum e firesc și previzibil între confrați care obișnuiesc să se alinieze, au trecut mult mai ușor. Or, noi am aflat de la televiziunile românești, încă dinaintea demiterii guvernului Ilie Bolojan, că vom intra în categoria „junk”. În realitate, toate cele trei agenții au menținut calificativul pe care îl aveam și înainte, așa-numitul „BBB-, cu perspectivă negativă”.

Avertismentul Fitch: România riscă un rating de tip „junk” dacă persistă criza politică

Și-atunci, ce anume atrage, totuși, atenția, în această „non-știre”? Tocmai încrâncenarea formidabilă cu care emisiuni și televiziuni întregi ne-au tot picurat, aproape seară de seară, otrava „certitudinii” că gata, intrăm în „junk” și suntem definitiv pierduți. Urma, de fiecare dată, enumerarea nenorocirilor care urmau a fi atrase, asupra României, de decizia de retrogradare: explozia cursului de schimb și devalorizarea leului (ca și când asta nu s-ar fi produs și așa, bine-mersi), imposibilitatea de a mai lua credite (o minciunică, din moment ce statele care chiar se află în „junk” se împrumută, ba chiar mai ieftin decât noi, care nu suntem), retragerea investițiilor străine (de fapt, chiar dacă, într-adevăr, acest straniu „BBB-, cu perspectivă negativă” este ultima categorie recomandată investițiilor, presa românească este plină de știri despre investiții productive care se realizează, bine-mersi, prin unele țări vecine, care se află în „junk”).

Desigur că după publicarea, de către cele trei agenții de rating, a deciziilor care contraziceau anunțurile apocaliptice de la noi, nu s-a întâmplat absolut nimic. Nimeni nu a recunoscut că a greșit ori, poate, că doar s-a pripit. Ba chiar s-au auzit voci care au clamat că „suntem în junk”. Evident, nimeni din studio nu a întrebat vocile cu pricina ce vor să spună cu asta, sau cum au ajuns la această concluzie. Păcat, deoarece, dacă ar fi adăugat numai două cuvinte („de facto”), s-ar fi putut să aibă și ceva dreptate. Dar prea se potriveau zicerile lor cu tonul general apocaliptic din studiouri, ca să îi deranjeze cineva, pe posesorii vocilor, cu întrebări. Nu ai cum să te opui unui asemenea vârtej mediatic. Moda aceasta, a diseminării aproape cotidiene a certitudinilor apocaliptice a fost, din câte îmi amintesc, lansată de un fost deputat liberal, care îmi pare foarte priceput în chestiunile legate de energie (are tot respectul meu pentru asta!), dar și foarte preocupat să elogieze, la grămadă, politicile lui Viktor Orban (aparent, cel puțin, cu o vervă chiar mai mare decât ar explica-o simplele convingeri ale unui analist). Cel puțin, eu pe el l-am auzit, într-o seară oarecare, rostind, extrem de sentențios, până și ziua în care „vom intra în junk”.

5 efecte directe pentru România dacă Fitch ne retrogradează astăzi la categoria „junk”

În acest peisaj uniform, devine inevitabilă constatarea că unii cetățeni români, totuși, au făcut niște eforturi pentru a evita o nouă retrogradare a României, de către agențiile internaționale de rating. Cel puțin primul ministru și ministrul lui de finanțe au făcut-o, deși, în atmosfera de pesimism general care a fost creată, probabil că le-ar fi fost foarte simplu să meargă „cu turma”, să accepte retrogradarea, ba chiar să o aplaude, după care să dea vina pe… opoziție (conform unui obicei, consacrat dar prost, al politicienilor de pe la noi). Faptul că nu au făcut-o, alegând, în schimb, „calea mai grea”, denotă, orice am spune, o doză binevenită de orgoliu, ba chiar de patriotism.  Cu atât mai mult cu cât am fost, de la bun început (chiar dacă nu în paginile rubricii de față), un critic constant al politicilor îmbrățișate de guvernul Ilie Bolojan, mă văd moralmente dator să îi aduc această laudă, acum, cu câteva zile înainte de foarte probabila instalare a unui nou guvern. Moment din care, după toate probabilitățile, corul lăudătorilor de până acum, care, de un an și vreo patru luni, a dominat total peisajul public, se va împuțina. Remarc și faptul că partidele politice au tot amânat momentul învestirii unui nou guvern (domnul Luca Niculescu fiind, astăzi, primul candidat care chiar are șanse de succes), până când au fost sigure că valul de evaluări ale ratingului de țară, ca și principalele pericole legate de PNRR, au trecut.

România, cu sufletul la gură înaintea verdictului S&P. Mai sunt câteva ore până la decizia care poate schimba ratingul țării

Desigur, lauda adusă guvernului actual se cuvine să fie una moderată. Este, într-adevăr, un (triplu) succes evitarea unei noi retrogradări și menținerea vechiului calificativ, însă este, totuși, un succes amar. O victorie adevărată ar fi fost obținerea unui calificativ mai bun, așa cum România a avut, până acum câțiva ani, cum ar fi același multiplu „B”, dar cu „perspectivă stabilă”. Evaluările sunt rodul unor percepții, iar un guvern cu adevărat hotărât poate impune, la o adică, o percepție mai pozitivă, mai ales în condițiile scăderii deficitului bugetar, care deja se vede. Ar mai fi de adăugat și faptul că, de facto, chiar suntem în „junk”, din moment ce ne împrumutăm mai scump, uneori chiar semnificativ mai scump, decât unele țări europene are se află de jure în mult invocatul „junk”. Iarăși, un guvern puternic poate determina, chiar dacă nu ușor (dar ce este ușor în viață?), o scădere a acestor dobânzi. Nu prea ar fi, deci, cazul unui guvern interimar, care a făcut ce a putut face. În plus, nu este nici prea drept să lăsăm chiar totul în seama guvernului, atâta timp cât cu toții contribuim la crearea și la menținerea unei percepții negative asupra a tot ce ține de situația României. Nu că nu am avea și destule motive de nemulțumire (chiar avem), însă această percepție este, după aceea, evocată de agențiile de rating, de creditori și în alte zone de putere pentru a justifica, cu propriile noastre cuvinte, menținerea unor decizii defavorabile țării.

Tocmai de aceea, nu conținutul anunțurilor apocaliptice de la televiziuni, care, oricum ar fi ele, se înscriu în limitele libertății de opinie (ce trebuie protejată cu fermitate și nediscriminatoriu!), ci jubilația de neînțeles care le-a însoțit constituie un fenomen regretabil.  Ne-am obișnuit, deja, cu diversele manifestări ale acestuia, mai mult decât ne place să credem.