Un număr de 18 cetăţeni români din Siria au fost repatriaţi, până în prezent, urmând ca alţi 11 să sosească în ţară joi spre vineri, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
MAE informează că la Ambasada României de la Damasc s-au înregistrat, până în prezent, un număr de 215 cetăţeni români (şi familiile acestora), iar dintre aceştia 45 au adresat cereri de repatriere imediată şi 170 cereri de repatriere ulterioară.
„Conform procedurilor de sprijin consular acordat de MAE, prin Ambasada României la Damasc, în limitele competenţelor sale, a fost posibilă până în prezent repatrierea în bune condiţii în România a unui număr de 18 cetăţeni români şi alţi 11 cetăţeni români sunt aşteptaţi să sosească în ţară în cursul nopţii de 23 spre 24 februarie 2012”, arată MAE.
Ministerul reia apelul la adresa cetăţenilor români aflaţi în Siria să semnaleze prezenţa lor în această ţară prin contactarea Ambasadei României la Damasc sau a Departamentului Consular din cadrul MAE.
În cadrul Departamentului Consular din MAE funcţionează o linie telefonică dedicată – +40.21.319.21.37 – la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24 de ore din 24, pentru solicitări de sprijin şi informaţii consulare. De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor de informaţii transmise prin Internet, la adresa de e-mail: [email protected].
Datele de contact ale Ambasadei României în Republica Arabă Siriană la care cei interesaţi pot obţine informaţii şi asistenţă consulară sunt: Adresa: 8, Rue Ibrahim Hanano, P.O. Box 4454, Damascus, telefoane: 00-963-11-332.75.72; 00-963-11-332.75.70 (fix), 00-963-932.809.768 (mobil), 00-963-11-332.75.71 (fax), e-mail:[email protected], website: http://damasc.mae.ro, iar ale secţiei consulare: telefon: 00-963-11-334.895.21; 00-963-11-334.895.20, fax: 00-963-11-332.75.71 şi e-mail:[email protected].