Prim-ministru: Mihai Răzvan Ungureanu de la PNL; Director SRI: George Maior de la PSD; Director SIE: Teodor Meleşcanu de la PNL. Ai zice că ceea ce numim astăzi „opoziţia” este la mare putere în România şi asta graţie voinţei preşedintelui Traian Băsescu, care i-a numit pe cei invocaţi mai sus. Că Traian Băsescu este un preşedinte echidistant care vrea să menţină echilibru politic şi nu are parti-pris-uri? Nicidecum! Înseamnă că numirile politice sunt consecinţa deciziilor din serviciile secrete, că distribuţia acoperiţilor pe partide nu mai are relevanţă. Controlul parlamentar asupra activităţii serviciilor de informaţii a ajuns o mascaradă, în realitate lucrurile stând exact invers, marea majoritate a parlamentarilor fiind „acoperiţi” trimişi în forumul legislativ nu atât în numele partidului pentru care au candidat, ci în slujba serviciului pentru care lucrează. Poate să însemne chiar că nici măcar TB nu decide cine ocupă respectivele portofolii.
Cum s-o fi simţind Crin Antonescu ca preşedinte al partidului care deţine formal postul de prim-ministru şi pe cel de director SIE, iar în fapt face o opoziţie declarativă? E jenant să fii figurant într-un spectacol în care colegi din jurul tău ştiu mai bine povestea. Remarcabil e faptul că nu mai contează că se văd firele cu care sunt legaţi politicienii de păpuşarul lor. Guvernarea şi-a atins transparenţa cea mai indecentă, politica devenind pornografică.
Ceea ce era înainte misiune – activitatea unui serviciu de informaţii – a devenit astăzi meserie profitabilă, aparţinând unui monopol căruia i se subordonează orice structură comercială privată de tip societate de pază, de investigaţii sau de business inteligence. În realitate lucrurile sunt mult mai fragmentate. Serviciile între ele şi chiar în interiorul lor duc lupte pentru acapararea poziţiei dominante, pentru obţinerea controlului în petrol, în media (vezi recentul război dintre servicii pentru controlul unui post de televiziune de ştiri), în IT, în toate domeniile importante. Aparent se bat nişte industriaşi, nişte latifundiari, nişte moguli, în fapt aceştia sunt doar arendaşii la vedere, învestiţi de servicii să le administreze bunurile.
Traian Băsescu avea dreptate când ne îndemna să nu avem încredere în partidele politice. Ştia că partidele sunt structuri politic fictive, singura lor consistenţă fiind dată de „acoperiţii” care funcţionează transpartinic, după reguli ce nu au legătură cu constituţia sau cu democraţia. Avea dreptate şi când ne îndemna să nu avem încredere nici în sindicate şi nici în presă. Mai departe, îndemnurile lui la neîncredere sunt doar instigări la dezbinare, deliruri de ură, cu scopul de a controla mintea şi de a frăgezi muşchiul unui popor de felul lui docil.
