Krugman: Grecia rămâne fără alternative la ieşirea din zona euro

Cu toate că Greciei i-a fost aprobat un împrumut „salvator” de 130 de miliarde de euro, iar acesta a trecut şi de votul parlamentului german, Standard& Poor’s a retrogradat Grecia la statutul de „faliment selectiv”, tocmai din cauza măsurilor impuse pentru primirea acestui credit. La Atena, parlamentul elen trebuie să voteze pentru încă o reducere […]

Cu toate că Greciei i-a fost aprobat un împrumut „salvator” de 130 de miliarde de euro, iar acesta a trecut şi de votul parlamentului german, Standard& Poor’s a retrogradat Grecia la statutul de „faliment selectiv”, tocmai din cauza măsurilor impuse pentru primirea acestui credit. La Atena, parlamentul elen trebuie să voteze pentru încă o reducere […]

Cu toate că Greciei i-a fost aprobat un împrumut „salvator” de 130 de miliarde de euro, iar acesta a trecut şi de votul parlamentului german, Standard& Poor’s a retrogradat Grecia la statutul de „faliment selectiv”, tocmai din cauza măsurilor impuse pentru primirea acestui credit.

La Atena, parlamentul elen trebuie să voteze pentru încă o reducere a pensiilor. Este vorba despre tăierea a 12% din pensiile principale care depăşesc 1.300 de euro pe luna şi din pensiile auxiliare de peste 200 de euro pe lună.

În Grecia sunt 3 milioane de pensionari care primesc 14 pensii pe an, incluzând aşa-numitele bonusuri de Crăciun şi de Paşte. Pensionarii primesc o pensie de bază şi una suplimentară. Aceasta din urmă se calculează în funcţie de vechime. Fiecare pensionar primeşte câte 1% din ultimul salariu pentru fiecare an în câmpul muncii care depăseşte vechimea de 11 ani şi câte 2,5% din ultimul salariu pentru fiecarea an care depăseşte o vechime de 26 de ani.

Pensia minimă din Grecia depăşeşte 450 de euro, fiind la nivelul salariului din Portugalia.

Parlamentarii trebuie să mai voteze şi o noua reducere a salariilor în sectorul bugetar şi liberalizarea unor profesii închise: cea de avocat, notar, taximetrist, camionagiu, farmacist. Se estimează că 150.000 de greci lucrează în 70 de domenii inchise, în care intrarea este condiţionată de apartenenţa la un sindicat şi în care costul serviciilor prestate este menţinut foarte sus. Aceasta favorizează şi frauda şi corupţia. The Economist scrie că o licenţă falsă de taximetrie costă 30.000 de euro în Atena.

Este vorba despre măsuri în lipsa cărora Grecia nu poate primi noul imprumut de 130 de miliarde de euro, cu toate ca acesta a fost aprobat de liderii zonei euro.

Economistul Paul Krugman, câştigător al Premiului Nobel, declara luni, la Lisabona, că Grecia este aproape de părăsirea zonei euro, deoarece măsurile de austeritate îi împiedică creşterea economică. „Grecia este foarte aproape de a rămâne fără alternative”, spune Krugman.

„Ce se va întâmpla peste 19 luni? Marile evenimente care se vor fi produs sunt recesiunea europeană şi un faliment al Greciei şi poate ieşirea Greciei din zona euro. Şi niciunul dintre aceste evenimente nu va uşura situaţia Portugaliei. S-ar putea ca până la urmă să se ajungă la concluzia că euro a fost o greşeală”, mai spune economistul american.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.