Bugetul din acest an al MDRT va fi redus cu 15% pe motiv că instituţia a decis să prioritizeze proiectele de investiţii, printre obiectivele rămase figurând cele finalizate în proporţie de peste 80%, cele pentru care Guvernul şi-a asumat angajamentul sau cele din zonele turistice.
„În vederea eficientizării investiţiilor derulate, MDRT a decis prioritizarea acestora, astfel prioritate au obiectivele finalizate în proporţie de peste 80%, a căror conservare a şantierelor ar presupune cheltuieli comparabile cu cele necesare încheierii lucrărilor, prioritare sunt şi obiectivele pentru care Guvernul şi-a asumat angajamentul, mai ales, internaţional, şi care nu pot suporta amânare (de exemplu infrastructura turistică necesară organizării în România, pe Valea Prahovei, în februarie 2013, a Festivalului Olimpic al Tineretului European – FOTE), precum şi obiectivele aflate în zonele de interes turistic (drumuri judeţene şi locale care duc spre zone turistice,, reţele de apă, canalizare şi epurare a apelor din localităţile turistice)”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Bogdan Oprea.
El a adăugat că instituţia nu va mai începe în acest an construcţia vreunui obiectiv de tipul sălilor de sport şi a bazinelor, altele decât cele care respectă criteriile de prioritizare. „La bazine, de exemplu, nu vor mai fi finanţate aproximativ trei sferturi, 31 din peste 40”, a menţionat reprezentantul MDRT.