Ministrul de Interne, Gabriel Berca, a anunţat, luni, că l-a demis pe şeful Direcţiei Medicale din cadrul MAI, Venceron Vlăsceanu, ca urmare a atacului armat de la coaforul din complexul Perla, în locul acestuia fiind împuternicit Cornel Manoil Mândruţ.
În urma verificării corpului de control al ministerului, la Direcţia Medicală din cadrul MAI s-au constat mai multe neregului, respectiv că la momentul în care a fost angajat Gheorghe Vlădan ca agent de poliţie în februarie 2006, nu exista fişa postului său.
Pe de altă parte, şi atunci când a fost angajat ca şofer la Policlinica „N. Kreţulescu” a MAI, Gheorghe Vlădan nu avea categoria D (pentru autovehiculele destinate transportului de persoane având mai mult de opt locuri pe scaune, în afara locului conducătorului), respectiv nu exista fişa postului.