Statul câştigă bani frumoşi de pe urma celor care nu trec din prima examenul pentru permisul de conducere. Peste 6.000.000 de lei s-au strâns în buget, doar în primele luni ale anului, în condiţiile în care taxa de reexaminare la primele încercări este de doar 5 lei, potrivit antena3.ro.
La Gorj, spre exemplu, mii de oameni au stat la cozi ca să dea examenul pentru permisul auto. Pentru cei mai mulţi, proba de foc este cea teoretică, de care nu reuşesc să treacă decât după mai multe încercări.
„Cei care nu trec examenul de legislaţie din primele trei încercări sunt nevoiţi să plătească mai mult la următoarea testare. De la 5 lei, pentru examenul la categoria B, şi 24 de lei – pentru categoriile C şi E, taxa ajunge şi de zece ori mai mare.
Pentru că nu învaţă legislaţia, mulţi ajung să scoată din buzunar, până obţin permisul, şi 150 de lei.