Anchetatorii cred că atentatul sinucigaş din ziua de 24 ianuarie de pe aeroportul moscovit Domodedovo, soldat cu 35 de morţi şi 150 de răniţi, a fost comis de o femeie însoţită de un complice, iar modul de „operare” este cel folosit de insurgenţii islamişti din Caucazul de Nord, ceea ce face ca, din nou, ochii tuturor să fie aţintiţi spre această zonă considerată de specialişti drept o autentică „fabrică” de terorişti kamikaze. De altfel, în cazul femeii respective s-a spus că ar fi vorba de o reprezentantă a celebrelor – de acum – „Văduve negre” sau „Logodnice ale lui Allah”, deşi, la două zile după sângerosul act terorist, premierul Vladimir Putin spunea că acesta nu ar avea legătură cu Cecenia, atentatorii putând fi din Inguşetia sau Daghestan. Până când se vor descoperi identităţile teroriştilor respectivi, să reţinem că pista privilegiată de anchetatori este cea a Caucazului de Nord, regiune de la sudul Rusiei, în care, în urma celor două războaie duse de forţele armate ruse după 1994 în mica republică Cecenia, s-a propagat o rebeliune armată de inspiraţie islamică. De asemenea, cum unele surse vorbesc despre faptul că bărbatul ce o însoţea pe femeia care a „explodat” părea a fi un arab de 30-35 de ani, s-a amintit că autorităţile din Moscova repetă mereu că mercenari arabi susţin pe teren rebeliunea islamistă din Caucazul rus. În fine, la două zile după atentat, ziarul „Moskovski Komsomoleţ”, care cita surse din serviciile secrete, scria că, încă din noiembrie, trei femei şi un bărbat din Caucazul rus pregăteau un atentat în Piaţa Manej din faţa Kremlinului, acesta urmând să aibă loc de Revelion. Pornind de la cele de mai sus, în cele ce urmează vă propunem un dosar al acestei regiuni, din care provin teroriştii ce au comis atâtea atentate grave, îndeosebi la Moscova.
Teritorii, etnii, religii, conflicte
Despre zona Caucazului, analiştii spun că este un adevărat butoi cu pulbere, numeroasele etnii din această zonă provocând numeroase conflicte. Regiunea Caucazului are o suprafaţă de 440.000 kmp, partea sa centrală fiind străbătută de o barieră muntoasă lungă de circa 1.250 kilometri. La sud se află trei state ce şi-au proclamat independenţa în 1991, după dezmembrarea URSS: Georgia, Armenia şi Azerbaidjan. Alte şapte republici din Caucaz fac parte din Federaţia Rusă: Cecenia, Daghestan, Osetia de Nord, Inguşetia, Karaşaievo-Cerchezia, Adighees şi Kabardino-Balkaria. Din punct de vedere lingvistic, regiunea are o diversitate comparabilă cu cea etnică. Există limbi indo-europene (armena, oseta, kiurda) şi turce (azera, koma, nogay, karaşai, balkara). Creştinismul a pătruns pe aceste teritorii încă din primele veacuri ale erei noastre, iar islamul, abia prin secolul al VII-lea. Principalele etnii musulmane din Caucaz sunt: cerchezii, adigheii, inguşii, cecenii şi avarii. În ce-i priveşte, osetii sunt unul dintre rarele popoare creştine din zonă. Caucazul s-a aflat sub dominaţia turcilor şi perşilor, apoi sub cea a Rusiei, regiunea fiind împărţită arbitrar de Stalin, fapt ce a condus la accentuarea tensiunilor locale.
În anul 1722, campania lui Petru cel Mare împotriva Persiei a fost prima dintr-o lungă serie de confruntări cu Imperiul Otoman şi Persia, care s-au încheiat cu instaurarea definitivă a dominaţiei ruse. În secolul al XIX-lea, Rusia s-a confruntat cu rezistenţa dârză a musulmanilor conduşi de imamul Şamil, originar din Daghestan şi susţinut de ceceni. În 1859, după înfrângerea lui, principalele revolte din Caucaz au ca adversar Imperiul Otoman. Invocând pretextul colaboraţionalismului localnicilor cu naziştii, Stalin a făcut primele deportări din Cecenia şi Inguşetia spre Asia Centrală. Este vorba de un episod sinistru, care, din păcate, nu a fost singular. Amintim, de pildă, ce s-a întâmplat în Basarabia. Începutul a aparţinut hitleriştilor, care au format unităţi de voluntari ce au acţionat în spatele frontului, provocând îndeosebi pagube materiale însemnate. Ca reacţie, la 13 octombrie 1943, Stalin a ordonat transferarea a 120.00 de sovietici în teritoriul cecen, iar alte zeci de mii de ceceni au fost trimişi în Siberia ori au fost lichidaţi. Se spune că ar fi fost vorba de 400.000 de persoane exilate şi 40.000 de morţi, dar surse Occidentale dau următoarele cifre: 700.00 exilaţi şi 144.00 de morţi. Operaţiunea s-a numit „Lentila” şi a fost comandată de gen. NKVD-ist Gveşiani, care, după 1944, a acţionat în acelaşi fel şi în Basarabia.
Primul conflict din interiorul fostei URSS datează din anii ’80 şi a izbucnit între Armenia şi Azerbaidjan, din cauza enclavei Nagorno-Karabah. În continuare, în 1992, Osetia de Sud, pro-rusă, s-a separat de Georgia în urma unui conflict armat. Tot în acel an, Osetia de Nord s-a războit cu Inguşetia, conflict în urma căruia au decedat 500 de oameni. În aceeaşi perioadă, Abhazia, regiune georgiană, îşi proclamă unilateral independenţa, fapt ce duce la un război care durează un an şi se soldează cu mii de victime, el încheindu-se cu victoria Abhaziei, sprijinită de Rusia. Preşedintele rus Boris Elţîn declanşează, în 1994, o intervenţie militară în Cecenia separatistă, care va dura 21 de luni, va consemna mii de victime şi mari pagube materiale. Astfel, statisticile oficiale ruse dau 5.700 soldaţi ruşi morţi şi 17.300 combatanţi ceceni ucişi. 38.000 de civili au fost omorâţi. Totuşi, Rusia a pierdut acest prim război cu Cecenia, care a rămas independentă. Cinci ani mai târziu, rebeli proveniţi din Cecenia încearcă să obţină independenţa Daghestanului. În fruntea lor s-a aflat Şamil Basaiev, care era secundat de Ibn Al-Khatab (terorist saudit ce mai acţionase în Afganistan, Bosnia şi Tadjikistan). În septembrie, atentatele comise de aceştia, dar nerevendicate, provoacă 300 de victime în Rusia. Din nou, la 1 octombrie 1999, forţele armate ruseşti intervin în Cecenia, declanşând al doilea război din această republică separatistă, care s-a soldat cu mai multe victime decât primul. Este vorba de 8.000 de morţi ruşi şi 14.000 de insurgenţi. Vladimir Putin a ordonat represalii crâncene, dar, cu toate acestea, Moscova a pierdut şi al doilea război cecen, care continuă şi azi sub diferite forme.
Atunci s-a cimentat insurgenţa cecenă pe teritoriul rus, de regulă la Moscova, care va viza îndeosebi obiective civile şi se va solda cu sute de morţi şi va instaura un teribil climat de teroare. Deşi teroristul islamist Ibn Al-Khatab va fi ucis în Georgia de un comando al serviciului secret rus FSB, iar, în iulie 2006, la fel a păţit Şamil Basaev, insurgenţa islamistă cecenă s-a întărit după ce în fruntea ei a ajuns Doku Xamatovici Umarov (Abu Usman), născut în 1964, care, la 31 octombrie 2007, va proclama Emiratul Caucaz. La mijlocul anului 2004, Osetia de Sud a devenit un nou focar de tensiuni, după ce preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, a hotărât să preia controlul asupra acestei regiuni. În vara lui 2008, după ce Georgia a declanşat acţiuni militare împotriva Osetiei de Sud, Rusia a atacat-o sub pretextul opririi activităţii agresive a acesteia. În conflict au intervenit şi combatanţi din regiunea separatistă Abhazia, care i-au sprijinit pe osetini, şi Osetia de Nord, pro-rusă, care voia unificarea cu regiunea sudică. În fine, dar nu în ultimul rând, să notăm că regiunea Caucazului este şi teatrul unor dure conflicte între grupările mafiote care se luptă pentru zone de influenţă, iar luările de ostatici şi atentatele sunt foarte frecvente.
Emiratul Caucazului
În opinia analiştilor, cele două războaie din Cecenia şi implicările fundamentalist islamiste de ordin extern (specialiştii vorbesc despre competiţia pentru a câştiga influenţa în zonă dintre islamiştii şiiţi, sprijiniţi de Iran, şi cei sunniţi, ajutaţi de Arabia Saudită) au stimulat masiv insurgenţa islamistă din regiune. Contribuţia externă trebuie subliniată cu precădere, întrucât ea nu s-a limitat doar la apeluri sediţioniste, ci a constat chiar şi în prezenţa unor mercenari arabi ori musulmani, veniţi în aceste teritorii, fie organizat, fie cu titlu personal. Aşa se face că avântul islamismului îndeosebi integrist a fost comparat cu cel din Bosnia, desprinsă din fosta Iugoslavie. După autoproclamarea Emiratului Caucazului, recunoscut doar de Georgia condusă de Zviasd Gamshurdia până când acesta a fost răsturnat de la putere, amintitul Doku Umarov a acţionat în vederea instalării şariei, legea islamică. În paralel, el a comandat sau a condus direct acţiuni teroriste de amploare pe teritoriul rus.
1999 – 13 septembrie: 118 morţi după un atac cu bombă într-o clădire din Moscova; 31 august-16 septembrie: au loc cinci atentate soldate cu 293 de morţi; 2002: 23-26 octombrie, un comando cecen ia 800 de ostatici în teatrul moscovit Dubrovka. După intervenţia unui comando al FSB s-au înregistrat 130 de morţi; 2003: dublu atentat sinucigaş la Moscova, în timpul unui concert rock – 15 morţi şi 50 de răniţi; 5 decembrie: atentat sinucigaş într-un tren; revendicat de Şamil Basaev, dar comis de Doku Umarov, el se soldează cu 46 de morţi; 2004: 6 februarie- un atentat provoacă decesul a 41 de persoane în metroul moscovit; 24 august – două femei kamikaze explodează la bordul a două avioane civile aflate în zbor şi care decolaseră de pe aeroportul moscovit Domodedovo – 90 de morţi; 1-3 septembrie: peste 1.000 de persoane sunt luate ostatice într-o şcoală din Beslan (Osetia de Nord), de un comando procecen; mor peste 330 dintre ele în urma unei intervenţii total absurde a forţelor de ordine; 2009: un atentat provoacă deraierea unui tren pe ruta Moscova – Sankt Petersburg: 28 de morţi; 2010 – 29 martie: dublu atentat comis de două femei kamikaze (aşa-numitele „Văduve negre” ori „Logodnice ale lui Allah”) – 40 de morţi; 9 septembrie – atac cu maşină capcană în Vladikavkaz (Osetia de Nord) – 17 morţi. Aproape întotdeauna, actele teroriste respective au fost revendicate de Basaev ori urmaşul lui la conducerea Emiratului Caucaz – Doku Umarov.
De la „Văduvele negre” la „Logodnicele lui Allah”
După primele atentate sinucigaşe comise de femei, presa rusă a folosit sintagma „Văduvele negre”, dat fiind faptul că acestea erau, de regulă, soţii, mame, surori sau rude apropiate ale combatanţilor ceceni morţi în cele două războaie din Cecenia, iar acum, prin gesturile lor, le răzbună decesul. În lumea islamică, li se spune şahide, fiind vorba de femei kamikaze ce explodează în mijlocul mulţimilor, al centrelor comerciale, al gărilor ori aeroporturilor, concertelor în aer liber, în imobile şcolare, etc. Ele sunt determinate să facă atare gesturi supreme în urma unor monstruoase maşinaţiuni prin care sunt asigurate că, odată cu răzbunarea morţii celui apropiat, pe lumea cealaltă le aşteaptă onoruri dintre cele mai deosebite. Spre deosebire de bărbaţii kamikaze, cărora li se spune că, în Paradis, îi aşteaptă 72 de fecioare (în timp ce, în sec. XI, imamul Mulla Ali Qari vorbea de 70 şi două soţii, imamul Al-Bayhaqi este mai generos, amintind despre 500 de soţii, 4.000 de fecioare şi 8.000 de femei măritate cu fiecare bărbat!), recompensa lor nu este precizată. Totuşi, se zice că acolo îşi găsesc soţii, care, ca martiri, ajung automat în Rai. Statisticile arată că jumătate dintre atentatele sinucigaşe comise de separatiştii ceceni aparţin femeilor.
Importate din conflictele din Orientul Mijlociu şi cel sri-lankez, atentatele sinucigaşe, fie că aparţin bărbaţilor, fie femeilor, sunt din ce în ce mai frecvente în Caucazul de Nord, unde au apărut în anul 2000, după al doilea război cecen. Până în aprile 2010, în Rusia, cel puţin 40 de atentate sinucigaşe au aparţinut sau au fost atribuite cecenilor, dintre ele, circa 16 având loc după 2009. Dintre acestea, zece atentate sinucigaşe din cele 25 consemnate în capitala rusă au vizat Moscova după iunie 1996, după sfârşitul primului război cecen. Azi se spune că femeile kamikaze sunt arma privilegiată cu care rebeliunea islamistă din Caucaz loveşte Rusia. De la imaginea acelor femei ce purtau vălul islamic şi purtau la brâu centuri pline de explozibili şi luaseră ostatici în teatrul Dubrovka la capetele şi părţile din corp ale unor femei răspândite pe peronul metroului moscovit – totul a provocat un adevărat traumatism în rândul opiniei publice. Când apoi s-a descoperit că Basaev crease, în 2002, un batalion de femei kamikaze botezat Ryad-us-Salihin (Grădina virtuoaselor), informaţia a şocat profund atât specialiştii, cât şi oamenii obişnuiţi. S-au făcut studii ample asupra acestui fenomen ce capătă amploare nebănuită la început de secol XXI, analiştii susţinând că femeile kamikaze sunt folosite întrucât ele se strecoară mai uşor. Din această perspectivă, dacă ar fi să amintim atentatele din metroul moscovit şi cele comise în avioane decolate de pe aeroportul Domodedovo ori chiar pe acest aeroport, este clar că ei au dreptate. Disperate ori din idealism, femeile kamikaze numite când „Văduvele negre”, când „Logodnicele lui Allah” însângerează mereu Rusia de circa un deceniu şi nu sunt şanse să-şi oprească sinistrele gesturi.
