Peste 50% dintre companiile de IT de pe piaţa locală vor continua să facă angajări în acest an, potrivit unui studiu realizat de firma de recrutare Consulteam şi compania de consultanţă Mercer, citat de realitatea.net.
Conform studiului, angajatorii din domeniul IT, cel al bunurilor de larg consum şi producţie au raportat cele mai mari intenţii de recrutare în acest an.
Firmele de IT vor căuta în continuare software developeri, testeri, programatori, seniori pentru variate limbaje de programare sau ingineri software, spun recrutorii.
În prezent, numărul posturilor scoase la concurs în domeniul IT depăşeşte 3.500, iar numărul ofertelor de angajare în acest sector a crescut cu peste 30% în 2011, arată o statistică a site-ului de recrutare BestJobs.