Tăriceanu: Iohannis „se face că plouă”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat joi, că președintele Klaus Iohannis ”se face că plouă”

De (I.R.)
Tăriceanu: Iohannis „se face că plouă”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat joi, că președintele Klaus Iohannis ”se face că plouă”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat joi, că președintele Klaus Iohannis ”se face că plouă” în privința influenței nefaste a sistemului paralel de putere asupra justiției, în loc să ia atitudine.

”Președintele Klaus Iohannis ar trebui să ia măcar acum, în al 24-lea ceas, o poziție fără echivoc referitoare la influența nefastă a sistemului paralel de putere asupra justiției. Astăzi, am urmărit cu interes dezbaterile de la CSM cu privire la magistrații acoperiți și salut curajul de a pune pe masă această problemă majoră nu doar pentru justiție, dar și pentru democrația din România. Suntem în situația în care presa prezintă informații despre influența nefastă a sistemului paralel, organizații ale magistraților cer explicații, iar în CSM se spun unele lucruri; numai președintele Iohannis, pentru a folosi o expresie bine-cunoscută, pe mai departe <se face că plouă>”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

Tăriceanu reia totodată ideea că președintele este „om al sistemului paralel”.

”Adevărul este că lui Klaus Iohannis i s-au solicitat poziții publice pe această problemă pe tot parcursul mandatului său. Acum doi ani, în ianuarie 2016, Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) îi solicita să facă lumină în problema magistraților acoperiți. Președintele a refuzat atunci și în multe alte rânduri. Acum câteva luni, Klaus Iohannis afirma că ”povestea cu statul paralel este o glumă destul de proastă”. Toate aceste tăceri sau replici nepotrivite pentru un șef de stat definesc principalul eșec al mandatului președintelui Iohannis și îl deconspiră ca om al sistemului paralel, de care vrea să beneficieze pentru a câștiga încă cinci ani la Cotroceni. Principala evaluare pe care românii o vor face mandatului președintelui Iohannis este dacă a preferat o poziție distantă și călduță de avocat și beneficiar al sistemului paralel de putere sau a avut curajul, fie și în al 24-lea ceas, să ia atitudine față de manifestările anti-democratice ale acestui sistem”, a conchis liderul ALDE.

Victor Alistar, reprezentantul Societății Civile în CSM, a propus, joi, solicitarea unei liste, care ar fi fost depusă la Parlament, ce ar conține numele magistraților acoperiți. Procurorul general al României a susținut că nu există magistrați acoperiți, lista fiind, în viziunea lui, o legendă.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Nicio nădejde ca șantajabilul MM , să dispună publicarea acelor liste … ! Îi este teamă că în secunda doi , dosarele cu casele vor fi redeschise … , cu toată imunitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.