La ora 13, sindicaliştii Metrorex decid dacă mai fac sau nu mâine grevă. Totul depinde de majorarea fondului de salarii de către Guvern.Sindicaliştii Metrorex decid azi, în urma întâlnirilor pe care le vor avea cu reprezentanţi ai Administraţiei, dacă vor face mâine grevă. Angajaţii Metrorex cer majorarea fondului de salarii.
"Această solicitare se regăseşte în contractul colectiv de muncă. Dacă la întâlnirea de la ora 13, ajungem la o înţelegere cu reprezentanţii administraţiei, e posibil ca joi, să nu mai fie grevă la metrou, dar dacă nu ajungem la un punct de vedere comun, greva va fi", a declarat liderul sindical Ion Rădoi. "Eu îmi exprim speranţa că miercuri, în şedinţa de Guvern, bugetul va fi aprobat", a precizat Rădoi.