Conduce o țară, dar nu i s-ar da pe mână un butic

Oamenii de afaceri cred că premierul Emil Boc nu prea le are cu managementul afacerilor. Iar acest fapt se reflectă automat în mersul economiei. "Nu o să-ți dai seama niciodată în ce parte s-a dus trenul doar uitându-te la șine." Această lege ar trebui învățată de premierul Boc, mai ales când vorbește despre mersul economiei. […]

De cotidianul.ro - Autor

Oamenii de afaceri cred că premierul Emil Boc nu prea le are cu managementul afacerilor. Iar acest fapt se reflectă automat în mersul economiei. "Nu o să-ți dai seama niciodată în ce parte s-a dus trenul doar uitându-te la șine." Această lege ar trebui învățată de premierul Boc, mai ales când vorbește despre mersul economiei. […]

Oamenii de afaceri cred că premierul Emil Boc nu prea le are cu managementul afacerilor. Iar acest fapt se reflectă automat în mersul economiei. "Nu o să-ți dai seama niciodată în ce parte s-a dus trenul doar uitându-te la șine." Această lege ar trebui învățată de premierul Boc, mai ales când vorbește despre mersul economiei. Iar primul care i-a atras atenția premierului că se uită după "șine" a fost Călin Popescu Tăriceanu, care i-a spus, marţi, la Parlament lui Emil Boc că nu are simţul ridicolului atunci când se făleşte cu realizarea Pasajului Băneasa şi cu 42 km de autostradă făcuţi în 2008.

"Permiteţi-mi să fac o primă remarcă de început. Am stat de curând de vorbă cu un grup de oameni de afaceri români, care exprimau o îndoială fundamentală în privinţa capacităţii dumneavoastră personale de a vă ocupa de problemele economice şi unul din ei a făcut o remarcă pe care vreau să v-o reproduc aici. Nu este foarte măgulitare, dar asta este. Cineva spunea aşa: domnul Boc se vede că nu are pricepere în chestiunile economice. Am convingerea că dacă i-am da pe mână un butic l-ar băga în faliment într-o săptămână. Dumneavoastră aţi reuşit din păcate într-un an de zile să băgaţi 100.000 de firme româneşti în faliment şi acest lucru este extrem de grav", a susţinut Călin Popescu Tăriceanu.

Vicepreședintele Patronatului Român, Tudorel Nițulescu, spune că Emil Boc este cu siguranță un slab manager. "Personal cred că Emil Boc nu a condus în viaţa lui oamenii. Acest comportament îl văd în relațiile pe care le are cu sindicatele. Drept urmare, să-i dai lui Emil Boc pe mână o companie e un risc. Primul lucru pe care trebuie să-l cunoști atunci când conduci o companie este acela de a te impune în faţa angajaților. Ei trebuie să vadă în tine ca manager un lider. Dar acest comportament nu-l văd la premier și e păcat pentru că el conduce o țară", spune Nițulescu.

Unul dintre cei mai mari manageri la bursă, Cătălin Chelu, susține că managementul unui premier se vede în modul în care conduce țara. "Ce să mai spun eu de capacitatea de manager a premierului. Nu vedeți că e jale peste tot în țară, dar pentru ei la putere e bine. Că doar împart fondurile care se mai adună la buget. Cât se mai adună chiar dacă e mai puțin ca în alți ani, tot ce ceva", zice Cătălin Chelu.

Dacă în ceea ce privește mersul economiei Emil Boc pare că nu are habar, la politică omul e specialist. Asta dacă ne uităm la firmele care au luat în această perioadă bani de la buget și cele care au sponsorizat campania electorală a partidului din care premierul face parte. Nu de alta, dar "politica este arta de a obține voturi de la săraci și fonduri electorale de la bogați, promițându-le unora protecția față de ceilalți", spune o altă lege a lui Murphy.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.