Mai mult de 3.000 de locuri de muncă în străinatate, cu salarii cuprinse între între 3.000 şi 12.000 de euro, sunt oferite, azi şi mâine, în Bucureşti, exclusiv cadrelor medicale, medici şi farmacişti, la Târgul Internaţional de Cariere Medicale.Târgul este la a VII-a ediţie, şi oferă românilor locuri de muncă în Europa. Este vorba despre joburi permanente, sau temporare, prin care se oferă flexibilitatea de a lucra una, două sau trei saptamâni pe lună pentru 2.000 de lire saptamânal (în Anglia).
Cele mai multe posturi sunt remunerate cu 3000 de euro, se adresează celor aflaţi la început de carieră, şi sunt în Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Belgia, Germania, Elveţia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Malta, Orientul Mijlociu şi Îndepartat.
Cele mai mici salarii oferite în cadrul târgului sunt de 2.000 de euro pe luna, în Germania pentru absolvenţi de facultate, fără experienţă. Medicii cu experienţă, pot obţine salarii care ajung şi la 12.000 de euro pe lună în Marea Britanie şi ţările scandinave.
Cele mai căutate specializări sunt anestezia, medicina de urgenţă, radiologia, medicina internă, radiologia şi chirurgia.
Potrivit datelor Colegiului Medicilor din România, peste 1.400 de medici au solicitat în 2009 certificate pentru a putea lucra în străinatate, cele mai multe fiind eliberate pentru ţări precum Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Germania şi Belgia. Salariul unui medic, proaspăt absolvent, în Romînia este în jur de 800 de lei, adica în circa 250 de euro.