Colegiul Director al PDL se reuneşte, azi după-amiază, la Palatul Parlamentului, pentru validarea modificărilor la Statutul partidului şi pentru stabilirea calendarului alegerilor interne, discuţiile vizând modul de alegere a conducerii, uninominal sau pe listă, precum şi data Convenţiei Naţionale.Cele mai importante aspecte asupra cărora democrat-liberalii trebuie să ajungã la un consens vizează modul în care se vor organiza alegerile interne, de jos în sus, ceea ce ar însemna că forul de conducere suprem, Convenţia Naţională, se va reuni în toamnă, sau de sus în jos, iar acest lucru va presupune ca alegerea conducerii centrale să se facă în perioada mai-iunie, mai apoi filialele intrând în procesul alegerilor interne.
Vot uninominal sau pe listă
O altă problemă asupra căreia membrii comisiei de statut nu au ajuns la un numitor comun este aceea a votului uninominal sau pe liste pentru alegerea conducerii centrale.
Potrivit proiectului de modificare a Statutului, adoptat de comisia specială pentru redactarea noului statut, PDL va avea din acest an pe lângă funcţiile de preşedinte şi secretar general, patru funcţii de prim-vicepreşedinte, 15 de vicepreşedinte, 12 secretari executivi şi trei secretari generali adjuncţi.
Flutur are mandatul de vicepreşedinte
Senatorul de Suceava Tiberiu Prodan, membru PDL, a apreciat, tot azi, într-o conferinţă de presă, că Gheorghe Flutur are cele mai multe şanse pentru a fi ales prim-vicepreşedinte al PDL pentru că "se mişcă cel mai bine din punct de vedere politic şi administrativ".
El a spus că nu ştie cum vor fi desemnaţi cei patru viitori prim-vicepreşedinţi ai partidului, dacă pe criterii regionale sau după alte criterii, dar este convins cã liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, va obţine una din aceste funcţii, acesta urmând să fie susţinut şi de Theodor Stolojan. Prodan a apreciat că ar fi de dorit ca alegerile din partid să fie prin vot direct, şi nu pentru o listă, ca la PNL.
"Nu ar trebui să fie ca la PNL, cu vot pe listă, ci vot direct", a spus senatorul Tiberiu Prodan.