1. Personajul face coperta tuturor ziarelor, revistelor şi emisiunilor de ştiri. Şi pe bună dreptate. Poveştile sale sunt comice, halucinante şi emblematice pentru mizeria clasei politice. Nu-i vorba doar de PSD, care suferă cel mai mult din tot scandalul. Decontul e cumplit. Omul promovat în Parlament dintr-o circumscripţie electorală de Bacău a ajuns să se umfle în Senat pe mâna amărâţilor din sectorul 5 controlaţi de Marian Vanghelie.
Pe ulei, zahăr, bani, promisiuni, clovnul politic cu discurs de mitoman a ajuns mare făcător de cărţi în justiţie. Omul simplu zice, bine, da’ de ce dracu’ să mai muncesc dacă unul care ar trebui să se ocupe de legi şi de ţară e un munte de mizerie, fanfaronadă şi ciubucăreală? Nu-i mai bine să încerc să dau şi eu un tun sau să beau un şpriţ, că altceva tot nu mai are rost?
2. Oricât de revoltătoare, penibile şi de hahaleră sunt operaţiunile lui Cătălin Voicu, nu avem dreptul să trecem peste această tele-justiţie provocată de livrarea stenogramelor către presă. Povestea seamănă perfect cu scandalul de mită al lui Traian Remeş. Şi acesta a fost rezolvat mai mult de televiziuni şi talk show-uri, iar în justiţie s-a umplut de sânge.
Şi atunci filmul a fost livrat unui servitor al puterii (Rodica Culcer) pentru ca nu cumva să se poată stabili filiera pe care a circulat. La fel şi acum. Materialul aşa-zis incriminator în ce-l priveşte pe Cătălin Voicu şi care pune PSD sub semnul unei mari îndoieli a sosit prin intermediul lui Dan Tăpălagă (HotNews), fost purtător de cuvânt al Monicăi Macovei şi devotat deontolog în slujba „anticomunistului şi antisecuristului” Traian Băsescu. Ei, bine, Tăpălagă nu va spune niciodată de unde are stenogramele. Va spune că are dreptul să îşi protejeze sursele. Atâta doar că materialele privind secretele de stat sau dosarele în curs de derulare, în loc să fie transformate într-un spectacol, se returnează instituţiei posesoare.
În alte ţări, un gest de ”pac la Războiul” (HotNews fiind un fel de pac la războiul contra opoziţiei) se lasă cu câţiva ani de puşcărie. Să zicem că trăim într-o ţară care suferă de o nevoie cumplită de curăţenie şi o asemenea dare în vileag foloseşte societăţii. Din punctul de vedere al cetăţeanului sună bine. Dar legal şi profesional arată extrem de prost. Numai orb să fii să nu-ţi dai seama că plasarea stenogramelor în presă şi tocarea acestora de ofiţeri acoperiţi sau de devotaţii Cotrocenilor sunt parte dintr-o campanie. În primul rând, de dreptate făcută pe stadion şi pe micul ecran. Apoi, de ridiculizare a Parlamentului, care nu vrea să execute ordinul lui Traian Băsescu de autominimizare şi autoneantizare.
Apoi trebuie luat în calcul şi efectul nefast asupra PSD. Transcrierea gândirii lui Cătălin Voicu umple PSD de sânge. Stropii zboară chiar şi la Ion Iliescu. Nu neapărat pentru ce a făcut Voicu (că nu avem dovezi şi nici sentinţe, doar vorbărie şi bârfă transcrisă), cât pentru ce fel de oameni a lăsat Ion Iliescu în vârful structurilor politice sau al instituţiilor statului). Caricaturalul lumii propuse de urmaşii comuniştilor este maxim.
3. Tehnica ultimilor 5 ani are o constantă. Un scandal nu izbucneşte niciodată din senin. El acoperă un altul mult mai periculos pentru putere. Cu cât mai mare este circul organizat în mass-media, cu atât mai mare şi mai periculos este bolovanul ce trebuie ascuns. Golăniile lui Cătălin Voicu au fost aruncate mulţimii pentru a acoperi ce? Situaţia socială? Criza financiară nebună a bugetului? Grevele profesorilor şi ale studenţilor? Diminuarea salariilor şi a pensiilor? Se poate, deşi eu unul mă îndoiesc. Motivul e simplu. De toate acestea guvernanţilor nu le mai pasă. Scandalul Voicu are rolul de a acoperi ceva mai degrabă personal. Interese, bani, operaţiuni.
Şi dacă stăm şi ne gândim bine şi inventariem tot ce se întâmplă în jurul nostru, descoperim două subiecte importante. Mai zilele trecute s-a dat sentinţa privitoare la funcţionarea duty free-urilor. În România, ţară membră a Uniunii Europene, duty free-urile sunt o portiţă prin care se scurg mărfurile de contrabandă, cele tranzitate pentru a ocoli accizele şi TVA către buget. Şi la fiecare nou ministru al Finanţelor, duty free-urile sunt închise şi pe urmă, după o îndelungă hârâială, se obţine redeschiderea lor. Preţul acestei hârâieli ar fi nici mai mult, nici mai puţin decât 5 milioane de euro.
N-aş zice că această afacere ar putea sta la baza acestei furtuni. Suma este prea mică, iar ea a trecut de fiecare dată fără ca ziariştii să-şi dea seama. Mai degrabă aş înclina să cred că scandalul Cătălin Voicu are rolul de a acoperi scandalul Sahin. Turcul Sahin, apropiat al lui Vasile Blaga, este unul dintre marii importatori intra-comunitari. El aduce lunar 200-250 de TIR-uri de marfă din Uniunea Europeană. Importurile se derulează pe firmele unor irakieni care dispar. Şi care firme nu plătesc niciodată TVA. Afacerea e simplă. În ţară intră o marfă care are valoarea de 10 milioane de euro.
Firma ar trebui să achite statului 19%. Nu mai plăteşte nimic. Jumătate din TVA rămâne la beneficiarul mărfii, care o scoate astfel cu 9% mai ieftin, şi jumătate la băieţii care organizează importurile. La un TIR cu marfă de 110 milioane, statul rămâne cu buza umflată, iar dirijorii afacerii, cu 900.000 de euro. Aceşti bani se împart şi ajung până la vârful lumii politice. De câte ori oamenii de la vamă şi de la Fisc au încercat să investigheze reţeaua, li s-a dat peste mână. Acum scandalul e în toi. Unii vor mai mult, alţii vor şi ei, iar actorii nu vor să plătească tuturor.
Dacă socotim 200 de TIR-uri pe lună, înmulţit cu 100.000 de euro, nu cu 900.000, totul înmulţit cu 12 luni, ajungem la o sumă enormă aflată în joc, un „caşcaval” uriaş devenit motivul unei lupte pe viaţă şi pe moarte. Un asemenea purcoi de bani negri pentru care s-ar face şi moarte de om este acum în dispută. Şi în pericol. Din acest punct de vedere, arestarea lui Cătălin Voicu nu este decât o sacrificare televizată a unui iepuraş! Toţi copiii şi toate domnişoarele ajung la un pas de leşin şi încep să urle!
