Am întâlnit zilele trecute un prieten de demult. Un prieten de care uitasem şi a cărui revedere m-a întristat, povestea lui întâi m-a dezgustat, pentru ca apoi să plonjez în revoltă.Intelectual rafinat, cu multe titluri publicate, cursuri universitare în desfăşurare, trăia la mahala, undeva pe lângă Bucureştii Noi. Într-o casă muncită din greu, dar în care s-a simţit întotdeauna străin şi, cel mai adesea, un balast de care se împiedica toată lumea. Nimeni nu-i citea cărţile sau articolele publicate, nici măcar cele banale şi la îndemâna oricui.
Era ciudatul care scria mereu, care studia pe calculator sau în biblioteci, bizarul care aduna un amfiteatru de auditori, dar pentru cei din mahala era un nimeni.
Şi-a pus întrebarea de ce şi a privit cu mai multă atenţie în jurul lui. În mahala, alături de casa lui (care de fapt nu era a lui, ci a socrilor lui), camionagiul Sile, burduhănos şi aproape analfabet, îşi construia o casă. A lui. De cealaltă parte, un alt vecin, plăcintar, şi-a deschis o simigerie şi vindea băuturi, prostioare ieftine şi diverse dulcegării. Camionagiul şi plăcintarul erau vedetele cartierului. În casă, alături de cei dragi, tata socru se gândea de ce nu i-a trimis Dumenzeu un Sile sau măcar un plăcintar, care să-i uşureze traiul, ci tocmai lui i s-a întâmplat să se lovească de ciudatul ăsta care scrie cărţi, predă cursuri, dar fără să aibă banii lui Sile. „Îl vreau pe Sile”, şi-a spus în gând boşorogul.
Prietenul meu nu era dezamăgit de această idee, ci de aceea că era echivalat cu un analfabet. Camionagiul se afla deasupra tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor. Era subiectul fiecărei zile, fiecărei dispute cu nevasta, îi era dat mereu ca un exemplu de succes pe care el, intelectualul, nu-l va putea atinge vreodată. Sile era un zeu de mahala.
Şi a plecat de acolo. Acum este singur. Iar în locul lui a venit desigur Sile. Şi Sile locuieşte şi în casa lui, stă în locul lui masă, iar bietului meu prieten nu-i vine să creadă, nici în acest final grotesc, cât de perisabilă în gusturi este mahalaua şi cât de naivă i-a fost speranţa.
În final am încercat să-i ridic moralul spunându-i că prototipul Sile s-a extins de la mahala la nivel naţional. Şi îl putem întâlni în orice emisiune tv, la Senat sau în lumea afacerilor. Pe când intelectualii devin pe zi ce trece tot mai marginalizaţi, săraci şi umiliţi.
