Datele Băncii Naţionale a României arată că firmele continuă să aibă mari probleme de lichiditate. În luna februarie sumele refuzate la plată de bănci cu instrumente de debit au crescut cu 26% faţă de ianuarie, până la 720 de milioane de lei, arată datele Băncii Naţionale a României. În prima lună a anului, cifra era de 570 de milioane de lei, cea mai scăzută valoare a sumelor refuzate la plată de bănci din octombrie 2008, când tensiunile externe începeau să îşi facă simţită prezenţa şi în România.
Datele BNR se referă la plăţile cu bilete la ordin şi alte instrumente de plată, refuzate de bănci pe fondul conturilor goale sau al tentativelor de fraudare prin emiterea unor instrumente fără acoperire.