Conducerea UDMR propune ca orice prevedere constituţională să poată fi supusă modificării şi abordată în comisia parlamentară de profil, inclusiv cele referitoare la limba română. Preşedintele Uniunii, Marko Bela, a susţinut că este normal şi firesc ca orice dispoziţie din Constituţie să fie modificată dacă se cere acest lucru, inclusiv extinderea caracterului oficial al limbii maghiare în anumite regiuni."Orice dispoziţie din Constituţie poate fi modificată sau poate fi modificat acel articol care interzice modificarea unor dispoziţii. De la început mie mi s-a părut o bizarerie sau o absurditate că noi, în Constituţie, am interzis schimbarea unor dispoziţii pentru odată şi pentru totdeauna, pentru toate generaţiile viitoare", a susţinut Marko Bela, citat de Antena 3.
Liderul Uniunii a ţinut să sublinieze că nimeni, inclusiv formaţiunea sa, nu spune că în România ar trebui să existe pe tot teritoriul şi o altă limbă oficială. "E firesc, e clar şi probabil că şi în cazul generaţiilor viitoare aşa va fi, dar eu numai pot să presupun acest lucru, ca în România limba oficială să fie limba română. Dar în unele zone, în unele regiuni unde trăieşte o altă comunitate de o altă limbă, o comunitate importantă, acolo ar trebui să ne gândim la oficializarea, pe lângă limba română, a unei alte limbi", a exemplificat Marko.
Marko Bela a arătat că limba maghiară în acest moment deja are un caracter oficial în astfel de zone, prin indicatoare de localităţi, prin inscripţiile instituţiilor, prin folosirea limbii materne în şedinţele consiliilor locale sau ale celor judeţene.